Aceasta specie este endemica din China si cunoscuta cu numele de mo mao sau huang mo mao care inseamna ,,pisica ce traieste in pustiu sau in locuri cu vegetatie saraca”. Are denumirea stiintifica de Felis bieti si face parte din ordinul Carnivora, familia Felidae. Pisica de desert din China face parte din categoria pisicilor salbatice cum sunt pisica de nisip asiatica (Felis margarita thinobius) si pisica de nisip din Sahara (Felis margarita).

Deși este mai puțin studiată decât alte specii de feline, pisica de deșert impresionează prin adaptările sale remarcabile la un mediu dur și ostil.

Habitatul și distribuția geografică a pisicii de deșert

Este raspandita indeosebi in regiunile de stepa si zonele montane din nord-estul Chinei, in peisajul provinciei Sichuan si Gansu de la granita cu Tibet, dar si in Mongolia de Sud, Xinjiang sau Qinghai.

Pana in prezent nu se cunosc foarte multe aspecte legate de stilul ei de viata si nici cat timp traieste, deoarece a fost mai putin studiata comparativ cu alte specii de feline. Poate fi observata mai ales in regiunile de stepa, cu pasuni alpine si in padurile de conifere de la altitudini destul de mari de 2500-5000 m, la marginea de nord-est a Podisului Tibet.

Este un pradator de mici mamifere rozatoare, mai ales de soareci dar si de pasari (daca are ocazia sa le surprinda in apropierea solului sau in copaci).

Descriere fizică și adaptări remarcabile

Are corpul destul de mare, cu lungimea de 0,80 m, inaltimea la umeri de 30-35 cm si greutatea de 6,5-9 kg. Coada sa este lunga poate avea lungimea de 29-35 cm. Blana este in nuante cenusii-galbui in timpul verii cu marcaje inchise, iar in anotimpul de iarna devine mai groasa si mai inchisa la culoare, in tonuri gri-maronii. Varful cozii este intotdeauna negru, in rest coloritul acesteia este deschis.

Capul este mai mare decat la alte rase de pisici, iar urechile sunt bine evidentiate, au pavilioanele largi, cu marginile rotunjite si sunt prevazute la interior cu smocuri de par lungi de 2,5 cm. Membrele anterioare si posterioare sunt foarte scurte, groase si bine acoperite cu blana deasa. Toate sunt prevazute cu pernute moi pe dosul labutelor, iar degetele apropiate si inzestrate cu gheare curbate, ascutite si retractile, in forma de secera.

Specia Felis bieti, Foto: cogscilibrarian.b
Specia Felis bieti, Foto: cogscilibrarian.b

Reproducerea și creșterea puilor

Perioada de reproducere la aceasta specie este in lunile ianuarie-martie, timp in care femela face 2-4 pui pe care ii alapteaza la inceput in culcusul amenajat intr-o vizuina, apoi ii invata sa vaneze tot felul de rozatoare, pasari si chiar fazani. Sunt animale nocturne si crepusculare, deci isi cauta prada dupa apusul soarelui, insa daca sunt flamande pot vana si in cursul zilei.

Dintre toate simturile, auzul este cel mai bine dezvoltat la astfel de feline, insa si perechile de vibrize lungi si fine de pe buza superioara le accentueaza simtul olfactiv, le ajuta in orientare, sa descopere imediat o posibila victima sau sa depisteze un eventual pericol. Sunt animale ce pot face salturi ample, se catara cu usurinta in copaci si uneori mananca si plante, mai ales iarba.

Pisica chineza de desert nu este o specie in pericol de disparitie, insa numarul de exemplare a inceput sa scada destul de mult in ultimii ani din cauza distrugerii habitatului natural, braconajului si otravurilor folosite pentru rozatoare.

Rolul pisicii de deșert în ecosistem

Pisica de deșert are un rol esențial în echilibrul ecosistemului montan, fiind un prădător de top în habitatul său. Prin consumul de rozătoare, contribuie la controlul populațiilor acestor animale, care pot deveni dăunătoare pentru vegetația locală. În plus, prezența sa indică sănătatea habitatelor montane, fiind un indicator ecologic important pentru zonele alpine și de stepă.

Curiozități despre pisica de deșert din China

  • Smocurile de păr din interiorul urechilor ajută la izolarea fonică, ceea ce îi îmbunătățește capacitatea de a detecta sunete subtile.
  • Este una dintre puținele feline care trăiesc la altitudini extreme, suportând temperaturi scăzute datorită blănii groase și dense.
  • Varful cozii, întotdeauna negru, este un element distinctiv care ajută puii să-și recunoască mama în timpul vânătorii nocturne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.