Intre orbitele lui Marte si Jupiter se afla o masa de corpuri mici care orbiteaza in jurul soarelui la acea distanta, care ar trebui sa fie o planeta mare, conform regulii Titius-Bode. Renumitul astronom si fizician Heinrich Olbers, care a descoperit planetoizii Pallas si Vesta, a sugerat ca in locul acelor corpuri mici s-a aflat odata o planeta. Fie din cauza unui atac monstruos din afara, fie din cauza unui atac intern, aceasta planeta a explodat, lasand in urma o mostenire sub forma de asteroizi. Aceasta planeta a fost numita Faeton, dupa fiul zeului soare, Helios. Conform mitologiei grecesti, Faeton a furat carul de foc al tatalui sau si a zburat cu acesta pe cer, insa a murit dupa ce a distrus carul. Acestea au fost primele semne ale amenintarii reprezentate de asteroizi.

Daca Faeton a fost distrusa prin explozia unui corp ce s-a prabusit din cer, atunci Pamantul ar putea suferi aceeasi soarta? Cu toate acestea, in anii 50 au aparut obiectii puternice bazate pe date de la meteoriti, care contraziceau teoria lui Olbers. Din analiza meteoritilor, rezulta ca acestia sunt eterogeni in compozitia chimica si ca nu pot fi produsele distrugerii unei planete mari, deoarece nu ar putea sa-si mentina structura cristalina. In maruntaiele unei planete masive, o asemenea structura ar fi fost distrusa in mod inevitabil. Mai multe studii detaliate au aratat ca materialul meteoritic s-ar fi putut forma si ajunge in starea din prezent numai in corpurile ceresti cu masa si dimensiune asteroidala.

Ultimul argument in favoarea planetei Faeton a fost adus in anii ’70. S-a calculat masa acestei planete ipotetice si s-a aratat ca distrugerea a avut loc acum 16 milioane de ani. Cu toate acestea, se pare ca energia pentru distrugerea lui Faeton a fost de mii si zeci de mii de ori mai slaba decat era necesar. Influenta gravitationala a planetei Jupiter ar putea explica distrugerea planetei? Oare o intalnire apropiata cu acest gigant ar fi putut duce la distrugerea planetei Faeton? Raspunsul este NU. Daca aceasta intalnire ar fi avut loc, ea ar fi fost dezastruoasa pentru Faeton, insa si Jupiter ar fi avut mult de suferit. Sistemul sau de sateliti galileeni ar fi fost modificat de perturbatii, iar refacerea planetei ar fi durat 2 miliarde de ani.

Portretul lui Heinrich Olbers, Foto: en.wikipedia.org
Portretul lui Heinrich Olbers, Foto: en.wikipedia.org

Dovezi care contrazic ipoteza planetei Faeton

Fragmente mari de asteroizi au cazut pe Pamant, ducand la formarea de cratere pe suprafata acestuia. Planeta noastra stocheaza o multime de cratere de impact. In Rusia, cel mai mare crater de impact se afla in apropierea gurii de varsare a raului Popigay din nordul Siberiei. Studiile au aratat ca acel crater a aparut in urma ciocnirii cu un asteroid, acum 30 de milioane de ani. In acest caz, craterul avea diametrul de 100 de kilometri. Acum 65 de milioane de ani, a avut loc extinctia dinozaurilor si a altor reprezentanti ai faunei de-atunci. Perioada extinctiei a durat circa 200 de ani, tornade distrugatoare maturand suprafata planetei. La acea vreme s-au format roci din sedimente oceanice, ceea ce ne ofera dovezi ale evenimentului cu adevarat dramatic.

Citește și:  Principalii sateliti ai lui Neptun

Pe baza studiilor oamenilor de stiinta, un asteroid cu diametrul de 10 kilometri s-a prabusit pe Pamant, de unde a rezultat o explozie teribila ce a ridicat in atmosfera o cantitate uriasa de praf. Acest nor de praf teribil a blocat accesul la lumina soarelui, procesul de fotosinteza fiind intrerupt pe Pamant. Practic, toate vertebratele de peste 9-13 kilograme au murit de foame. Este clar ca aceasta versiune contrazice ipoteza existentei planetei Faeton. Daca aceasta planeta a explodat acum 16 milioane de ani, de unde a venit asteroidul care a lovit Pamantul acum 65 de milioane de ani?

Modelul modern al originii sistemului solar implica formarea simultana a soarelui si a planetelor (inclusiv a asteroizilor) din marele nor de gaz, ce consta in principal in hidrogen. Acesta se numeste nebuloasa solara. Sub influenta fortelor gravitationale, gazul din nebuloasa s-a comprimat, astfel incat regiunea centrala a devenit cea mai densa. In centru s-a format soarele, care a devenit principala tinta a norului de gaz. Efectele fortelor gravitationale si ale radiatiei solare au distrus structura originala a norului. Au aparut rarefieri si condensari (protoplanete) – cele mai masive protoplanete au format planete. In acelasi timp, soarele si-a inceput reactiile nucleare care transforma hidrogenul in heliu. Prin urmare, sistemul nostru solar s-a format in acest fel acum aproape 5 miliarde de ani.

Asteroizii (ramasitele corpurilor intermediare din care s-au format planetele) s-au pastrat pana in zilele noastre. Acestia nu au putut forma o planeta din cauza apropierii de Jupiter. Apropierea lui Jupiter a crescut vitezele relative ale asteroizilor si a dus acest proces pana la stadiul in care depaseste energia cinetica a gravitatiei asteroizilor, iar in asemenea circumstante, acestia nu s-au putut conecta pentru a forma un singur corp. In schimb, acest conflict a condus la o separare, mai degraba decat la o unire. Prin urmare, ipoteza planetei Faeton nu a fost confirmata. Argumentele prezentate mai sus ar trebui sa spulbere orice indoiala in acest sens.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.