In partea de sud a Spaniei, mai exact in orasul Ronda, se afla Plaza de Toros, una dintre cele mai vechi arene ale regatului. Arena este situata in partea vestica a orasului, in apropierea celebrului pod Puente Nuevo, proiectat de arhitectul Jose Martin de Aldehuela si chief builder-ul Juan Antonio Diaz Machuca. Plaza de Toros a fost construita intr-un timp relativ scurt, constructia arenei incepand in anul 1779, aceasta urmand sa fie finalizata in anul 1785.
Imediat dupa ce arena a fost construita, s-au produs schimbari majore in luptele cu taurii, una dintre acestea constand in decaderea cavalerilor, si ascensiunea luptatorilor pedestri. Unul dintre cei mai reprezentativi toreadori este Pedro Romero (1754-1839). Acesta din urma a ucis nu mai putin de 5000 de tauri, fara sa fi suferit nici macar cea mai mica rana. Dupa retragerea sa, Pedro Romero devine un model de onoare si curaj in randul toreadorilor. Pentru a restabili controlul, cavalerii au apelat la Jose Martin de Aldehuela, care a construit edificiul. La deschiderea oficiala a arenei, a participat si Pedro Romero, care impreuna cu Pepe Illo a infruntat unul dintre cei mai puternici tauri.
Dedicandu-se in totalitate realizarii planului monumentului, Jose Martin de Aldehuela a reusit sa creeze o adevarata capodopera. Plaza de Toros din Ronda este formata dintr-o arena care masoara 66 de metri si este inconjurata de doua galerii de arce. Pentru a avea contact direct cu arena, arhitectul a renuntat la elementele care obstructionau perceptia asupra actiunii de pe aceasta. Totodata, tehnicile utilizate de catre Jose Martin, amintesc de curtea palatului marelui imparat Carol Quintul. Cat despre locurile pentru spectatori, acestea sunt impartite pe 2 etaje a cate 5 randuri fiecare, fiind delimitate de 136 de coloane Toscane care formeaza 68 de arce.
Istoria coridelor din orasul Ronda este marcata, in secolul al XX-lea, de prezenta dinastiei Ordóñez, care introduce tinuta speciala a toreadorului. Cayetano Ordóñez si fiul sau Antonio Ordóñez au reusit sa ridice luptele cu taurii la o adevarata arta, care a fost redata cu desavarsire de catre marele pictor romntic spaniol Francisco Jose de Goya y Lucientes.
Ritmurile muzicii flamenco se aud din departare, o fata se ridica gratios si se lasa purtata de valurile de priviri atintite spre ea. Miscarile naturale, coloritul rosu al rochiei, mirosul imbietor al florilor de portocal, ii conduc pe cei veniti la corida intr-o lume a senzualitatii si seductiei, dar si a bucuriei si suferintei. Dupa tot acest ritual, spectatorii nu aplauda, ci amutesc infiorati la sunetul obloanelor care incep a se deschide.
Un sunet de trompeta anunta lupta sangeroasa. Un ultim pas, si taurul intelege ca ritualul acestei arte este unul al sacrificiului. Salutul dintre toreador si animalul furios pregateste multimea de cele ce urmeaza. Taurul izbucneste intr-o serie de atacuri violente pe care artistul toreador le evita cu magie si gratie. Dansul mortii a inceput, iar spectatorii tensionati urmaresc cu emotie eleganta fiecarui atac. Dupa ce sunt infipte sulitele numite banderillas, taurul slabit ingenuncheaza aplecandu-si capul infrant. Toreadorul isi foloseste sabia, si cu o ultima lovitura rapune taurul. Linistea este spulberata de trompeta ce anunta finalul, iar spectatorii, martori ai acestui ritual sangeros, aplauda cu entuziasm reprezentatia, totodata, purtand regret pentru animalul rapus.
