Poezia populara a reprezentat si continua sa reprezinte o sursa de inspiratie pentru diverse forme de manifestare artistica ca literatura, pictura, muzica si teatrul, ingloband esenta spiritualitatii romanesti. Lirica populara romaneasca este de o valoare si o bogatie inestimabila prin temele si motivele abordate si prin numarul mare de scrieri pastrate de-a lungul timpului. Romanul s-a nascut poet, reusind sa isi exprime cel mai bine sentimentele si experientele prin intermediul versurilor, dovezi ale talentului nativ, originalitatii si intelepciunii omului simplu de la tara. Natura, istoria, dragostea, muncile agricole, viata au reprezentat teme de meditatie pentru poetul anonim, o voce prin intermediul careia s-a facut auzita peste secole simtirea si gandirea romanilor. Poezia populara sta la baza liricii culte, ideile poetice dezvoltate fiind de o profunzime si de o realitate impresionanta.
Lirica populara romaneasca se caracterizeaza prin oralitate, trasatura care a condus la aparitia unui numar mare de variante ale unei creatii populare. Cel mai bun exemplu in acest sens este balada”Miorita” cunoscuta in peste 1500 de variante pe tot cuprinsul Romaniei. Balada este cea mai reprezentativa creatie pentru unul dintre cele patru mituri fundamentale ale literaturii romane si anume mitul transhumantei, al existentei pastorale multimilenare a poporului roman.
Balada a fost sursa de inspiratie pentru artisti romani si straini; una din opere de valoare ale literaturii romane ”Baltagul”, scrisa de Mihail Sadoveanu, care valorifica mitul transhumantei. Mitul jertfei pentru creatie, al sacrificiului suprem pentru desavarsirea operei, este magistral prezentat in balada populara “Mesterul Manole”. Tema inalnita in aceasta poezie populara va fi dezvoltata de Lucian Blaga in opera dramatica cu acelasi nume. Amandoua poeziile sunt ample poeme narative, cu accente lirice ce dezvolta teme indelung studiate de criticii literari, ce combina elementele reale cu cele mitice, fantastice.
Influentele celor doua creatii populare se regasesc in lirica culta, in poezii ca: “Andrii Popa”de Vasile Alecsandri, “Nunta Zamfirei”de George Cosbuc, “Mistretul cu colti de argint” de Stefan Augustin Doinas, “Moartea căprioarei “ de Nicolae Labis, ”Balada neincoltită”de Nichita Stanescu, “Balada lui Ion”de Octavian Blaga.
Poezia populara reprezinta un fond inestimabil, o mostenire spirituala care s-ar fi pierdut in negura timpului daca n-ar fi existat oameni care sa actioneze in directia conservarii acestei bogatii spirituale. Vasile Alecsandri are meritul de a se numara printre primii culegatori de folclor caruia ii apartine si o o prima clasificare a liricii populare in cantece batranesti, doine si hore in volumul ”Poeziile romanilor”. Poeziile populare in functie de structura (rima, ritm si rima) si de modul de prezentare al ideilor apartin atat genului liric, cat si genului epic. Baladele si cantecele batranesti au o structura epica, in care ne sunt prezentate istorii povestite din batrani.
Protagonistii se confrunta cu situatii desprinse din viata, ne este precizat locul si timpul actiunii. In poezia populara epica predomina ritmul trohaic. Doinele apartin genului liric si ne transmit sentimente, trairi cum sunt dorul de casa, dorul de oamenii dragi, dragostea, revolata si nostalgia. Doinele se clasifica dupa sentimentele transmite in: doine dor, catanie, haiducie, catanie, instrainare, jale si pastorale.
– doine de dor:
“Plange-ma, mama, cu dor
Ca ti-am fost voinic fecior
Si de grija ti-am purtat,
Ogorul ti l-am lucrat,
Iar de cand m-am catanit,
Viata mi s-a otravit
Ca tanjesc in tari straine
Si tot plang gandind la tine.”
-doine de catanie:
“Munte, munte, piatra seaca,
Lasa voinicii sa treaca,
Sa treaca la ciobanie,
Sa scape de catanie.
Decat catana la rand
Mai bine-n codru flamand,
Decat catana-n sireag
Mai bine-n codru pribeag,
Decat la straini catana
Mai bine la oi cu pana!
N-ar avea loc si pomana
Cine m-a facut catana.”
O alta forma de poezie populara o reprezinta doinele de haiducie si cele de instrainare:
-doine de haiducie:
”Pe cel deal indelungat
Suie-se-un car ferecat
C-un haiduc de el legat,
Iar aproapea carului
E mama haiducului,
Mama plange si iar plange,
Sterge ranile de sange
Si tot zice la cei boi:
,Rogu-ma, plangand, de voi,
Duceti caru-ncetisor,
Ca-i ranit bietul fecior!”
-doine de instrainare:
“Frunzulita de doi spini,
Auzit-am prin batrani
Ca e rea painea-n straini
Auzit-am, n-am crezut
M-am dus singur si-am vazut,
Am trecut in ceea parte
În neagra strainatate.
N-am ce zice. Painea-i buna
Dar e in tara straina.
Painea-i buna si miezoasa
Si la mijloc veninoasa.
Mananci paine si bei vin
La inima pui venin.”
Doine de jale, reprezinta o forma de poezie populara care se caracterizeaza printr-o sensibilitate deosebita:
“Frunza verde de aluna,
Suna, suna si rasuna,
Suna pietricica-n vale,
Rasturnandu-se pe cale,
Mandra mea plange cu jale.
Frunza verde de sulfina,
Plange mandra si suspina,
Ca pe deal, pe colnicele
Si-a pierdut sarmana lele
Dragostele tinerele.”
Aceste poezii se caracterizeaza printr-o profunzime deosebita a sentimentelor si pentru mai mult efect sunt insotite de o melodie potrivita cu tonul poeziei. Doinele se caracterizeaza prin oralitate, fiind transmite prin viu grai din generatie in generatie; autorul este colectiv si necunoscut. Sincretismul poeziei (imbinarea poeziei cu dansul si muzica) fac din doina o specie literara unica, specifica literaturii populare romanesti, o forma de poezie populara care impresioneaza prin intensitatea sentimentelor transmise. Horele se remarca printre spectaculozitate deosebita, caracterul sincretic al creatiei populare fiind prezent si in acest caz; versurile sunt insotite de muzica si dans, iar strigaturile si chiuiturile dau un farmec parte acestor creatii lirice, prin mesajele transmise care contin aluzii de natura erotica sau mici rautati la adresa unor persoane:
“Mândruliţă de demult,
Mult mi-ai dat gura-mprumut!
Să vii diseară la noi,
Să-ţi dau gura înapoi,
Că, de s-a-ntâmpla să mor,
N-aş vrea să-ţi rămân dator!”.
