Politica unui singur copil este un program inițiat la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980 de către conducerea centrală a Chinei cu scopul de a limita majoritatea familiilor chineze la doar un singur copil. Raționamentul pentru o astfel de decizie a fost de a reduce rata de creștere a populației chineze.

China a promovat folosirea metodelor contraceptive și planificarea familială încă de la stabilirea Republicii în 1949, chiar dacă acest efort rămăsese sporadic și voluntar până după moartea lui Mao Zedong în 1976.

Politica chineză a unui singur copil
Politica chineză a unui singur copil sursa: foreignpolicy.com/2019/08/09/china-one-child-policy-nanfu-wang-film-sundance-one-child-nation-amazon-films/

Până la sfârșitul anilor 1970, populația Chinei se apropia de 1 miliard iar noua conducere, cu Deng Xiaoping în frunte, începuse să se gândească serios la încetinirea ratei de creștere a populației. Astfel că la sfârșitul lui 1978, un program voluntar fusese anunțat, care încuraja familiile să nu aibă mai mult de doi copii; de preferat ar fi fost doar unul.

În 1979, cererea a devenit de a limita numărul de copii de familie la unu. Cu toate acestea, această cerință strictă a fost aplicată inegal între provincii iar până în anii 1980, conducerea centrală a decis să standardizeze politica unui singur copil la nivelul întregii țări. Pe 25 septembrie 1980, o scrisoare publică, publicată de către Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez pentru toți membrii partidului, îi invita pe toți să adere la politica unui singur copil, iar această dată este deseori citată ca fiind „data oficială” a începutului politicii.

Programul a fost destinat să fie aplicat universal, deși excepții au fost făcute, precum în cadrul unor grupuri etnice sau în cazul celor ai căror prim copil avea un handicap. Programul a fost implementat mult mai eficient în zonele urbane, acolo unde familiile erau mai dispuse să se conformeze cu noua politică de stat decât în mediul rural, unde familiile tradițional agrare au rezistat noilor cerințe. În plus, punerea în aplicare a politicii a fost oarecum inegală de-a lungul timpului, în general fiind mai puternică în orașe și mai permisivă în mediul rural.

Modalitățile de punere în aplicare a politicii au inclus punerea la dispoziția întregii populații a metodelor de contracepție și oportunități de angajare preferențiale pentru cei care o respectă, impunerea de sancțiuni economice sau de altă natură celor care nu o respectă. În special la începutul anilor 1980, au fost aplicate măsuri severe precum avorturile forțate și sterilizările în masă.

Rezultatul politicii a fost un declin general al fertilității și al natalității de la începutul anilor 1980, natalitatea scăzând la mai puțin de 2 copii pe femeie în mijlocul anilor 1990. Aceste „câștiguri” au fost compensate într-o oarecare măsură cu o scădere a deceselor și o creștere a speranței de viață. Cu toate acestea, per total sporul natural al Chinei a scăzut.

Politica unui singur copil a produs consecințe ce au depășit obiectivul inițial de reducere a populației. Cea mai notabilă consecință este cea că acum sunt mai mulți bărbați decât femei. În mod tradițional, băieții erau preferați în special în mediul rural, aceștia moștenind numele și proprietățile și fiind responsabili de îngrijirea părinților. Când numărul copiilor a fost limitat, o fată era de nedorit, fapt ce a dus la creșterea avorturilor de fetuși feminini, creșterea numărului de fete abandonate sau lăsate în grija statului și chiar pruncuciderea. De-a lungul timpului decalajul dintre fete și băieți a crescut, iar odată cu ajungerea la maturitate a dus la o situație în care erau mai puține femei pentru căsătorie.

Politica chineză a unui singur copil11

O altă consecință a politicii a fost creșterea numărului de persoane în vârstă, ca rezultat concomitent al scăderii copiilor născuți și al creșterii longevității începând cu 1980. Acest lucru a devenit o mare preocupare din moment ce majoritatea persoanelor în vârstă din China se bazează pe copiii lor pentru sprijin după ce se pensionează și acum sunt mai puțini copii pentru a-i ajuta.

O a treia consecință au fost cazurile în care nașterile ulterioare, după nașterea primului copil, au fost nedeclarate sau chiar ascunse de autorități. Acești copii, majoritatea fără acte, se confruntă cu greutăți în obținerea educației și a locurilor de muncă. Chiar dacă numărul acestor copii nu este cunoscut, estimările au variat de la câteva sute de mii și până la câteva milioane.

S-au făcut unele eforturi sporadice pentru a se modifica politica unui singur copil. În plus față de excepțiile menționate anterior, cum ar fi cele pentru populațiile minoritare sau pentru cei ai căror prim născut suferă de handicap, există unele măsuri ce permit familiilor din unele zone ale mediului rural să aibă doi sau chiar trei copii și unele ce permit părinților ai căror prim copil este o fată sau celor care au fost singuri la părinți să aibă un al doilea copil. Cu toate acestea, oficialii chinezi au susținut că pentru cea mai mare parte a populației chineze politica unui singur copil va fi menținută și în secolul al XXI-lea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.