Populaţia Moso, care trăieşte în inima Munţilor Himalaya, la o altitudine de aproximativ 2500 de metri, în sud-vestul Chinei, în apropiere de provinciile Yunnan și Sichuan, nu departe de graniţa tibetană, pe malurile lacului “Lugu” (al carui nume inseamnă “născut din lacrimile zeiţei Gemu”), în mijlocul unui peisaj montan spectaculos, este una dintre ultimele comunităţi matriarhale cunoscute în lume, cu circa 30 000 de locuitori. La a 50-a aniversare ONU, populaţia Moso a fost declarată “comunitate model”.

Multă vreme, în această zonă, nu se putea ajunge decât călare, în circa două săptămâni de călătorie, pornind de la cel mai apropiat oraş din regiune – Lijiang (“Veneţia chineză”). Astăzi, cu maşina, se ajunge în aproximativ opt ore.

Femeie Moso, Lacul Lugu
Femeie Moso, Lacul Lugu

Femeile sunt în centrul acestei societăţi complexe şi complet diferită de reprezentările noastre despre organizarea socială, familială, ele sunt cele care nu părăsesc niciodată familia, cresc copiii, le transmit numele, moştenirea şi tradiţiile, ele îşi aleg partenerii şi practică un fel de “căsătorie liberă” (de fapt, instituţia căsătoriei nu există, deoarece este considerată o “ameninţare” pentru armonia comunităţii, iar partenerii nu locuiesc împreună) – o societate matrilineară (copiii rămân ataşaţi de grupul matern toată viaţa), matrilocală (femeile nu-şi părăsesc casa pentru a se alătura partenerului) şi avunculară (rolul patern este asumat de unchiul matern).

Populaţia Moso – viaţa şi obiceiurile comunităţii în care femeile decid totul

Populaţia Moso, BBC Twitter
Populaţia Moso, BBC Twitter

Primele studii despre populaţia Moso au fost făcute la începutul secolului trecut (1924) de către exploratorul austro-american Joseph Rock, cel care i-a descoperit pe acesti oameni. Ulterior, şi alte cercetări s-au întreprins de către antropologi şi etnologi chinezi, precum şi de către etnologul german Heide Goettner-Abendroth, de la Academia Internațională pentru Studii Matriarhale, în anul 1993.

Se pare că populaţia Moso trăieşte în această regiune încă din secolul al II-lea. Locuitorii din regiune susţin că sunt descendenţi ai mongolilor. Pe de altă parte, scrierile chinezeşti vechi de mii de ani asociază Moso cu populaţia Naxi, unul dintre cele 56 de grupuri etnice care trăiesc în China, deşi modul de viaţă, obiceiurile, mentalităţile populaţiei Moso nu au nimic în comun cu aceşti ascendenţi.

În societatea Moso, fraţii şi surorile trăiesc sub acelaşi acoperiş toată viaţa, împreună cu copiii lor, cu verii, mamele, bunicile materne, unul sau mai mulţi unchi. Aceştia se ocupă şi de educaţia copiilor, iar strămoşul venerat zilnic este, evident, tot unul matern.

În fiecare seară, membrii familiei se reunesc în jurul focului din vatră, iar mama are grijă ca prima sa fiică să înveţe lucrurile pe care trebuie să le facă o femeie. Cât despre băieţi, unii dintre ei, în funcţie de calităţi, sunt trimişi în Tibet pentru a dobândi învăţătură de la preoţii budişti şi pentru a deveni lideri religioşi în satul lor.

Femeile, agere, perspicace, sănătoase, puternice, tăcute, stăpânele casei (“dabou”) lucrează atât în interior (treburile casnice, educaţia copiilor), cât şi la câmp, la adunatul lemnelor pentru foc, la ţesut, în timp ce bărbaţii sunt cei care construiesc casele, muncesc afară, merg la pescuit, deşi petrec şi mult timp stând de vorbă, fumând pipă, bând ceai, supraveghind copiii. Cea mai mare autoritate o au femeile în vârstă, de care ascultă toţi ceilalţi.

Femeile Moso – numai iubirea și pasiunea trebuie să motiveze alegerea unui partener

Populaţia Moso, Sursa Eminetra New Zeeland
Populaţia Moso, Sursa Eminetra New Zeeland

Aşa-zisa “căsătorie liberă” este, cu siguranţă, unul dintre elementele caracteristice ale acestei culturi matriarhale. Dacă, în lumea modernă şi în societatea chineză actuală, căsătoria are în vedere, în mare măsură, statutul social, locul de muncă etc., în alegerea partenerului/ partenerei de viaţă, pentru femeile Moso numai dragostea și pasiunea trebuie să motiveze alegerea unui partener.

Dacă nu mai simt pasiunea, pot pune capăt relației. Emoţia primelor momente este mai importantă pentru femeia Moso decât să rămână împreună cu un partener pe care nu-l mai iubeşte. În plus, căsătoria, în sensul consacrat al cuvântului, este considerată, în această comunitate, ca un fel de a vinde iluzii – este o obsurditate să promiţi pasiune eternă, cred femeile Moso, pentru că nimeni nu poate şti ce va fi mâine.

In asteptarea iubitului
In asteptarea iubitului

Tradiţia impune ca femeile să-şi viziteze sau să primească vizita partenerilor numai noaptea (vizite “furtive”/ pe furiş), fără ştirea celorlalţi membri ai familiei. Când vizita partenerului este cunoscută de ceilalţi, acesta devine “oficial”, este acceptat de familie, dar mereu trebuie să se întoarcă la gospodăria sa, alături de mama, surorile, fraţii, eventual unchii săi.

Când este vorba de paternitate, singurii copii care contează pentru un bărbat (care nu-şi cunoaşte propriii copii) sunt cei ai surorilor sale. Dacă-şi cunoaşte copiii, atunci el este un fel de “pseudo-unchi”. După cum se poate observa, termenii pentru gradele de rudenie reflectă preponderenta “unchiului” şi absenţa “tatălui”.

Citește și:  Pictorul Eugene Delacroix si lucrarile acestuia din perioada romantismului

În cadrul familiei funcţionează şi alte reguli foarte stricte: membrii aceleiaşi familii nu pot dansa unul lângă altul, li se interzice pronunţarea oricărui cuvânt care ar ţine de sexualitate.

Populaţia Moso – armonia ca principiu de viaţă, invidia şi gelozia nu există; nicio promisiune, nicio trădare

Femeile Moso, Sursa Flickr
Femeile Moso, Sursa Flickr

Aceste obiceiuri şi mentalităţi ale populaţiei Moso, convingerea că legătura cu mama este primară şi indestructibilă, credinţa în superioritatea femeii şi ataşamentul faţă de valorile Moso explică, probabil, şi de ce femeile, dar şi bărbaţii nu cunosc sentimente precum gelozia şi invidia.

În rarele cazuri în care se pot manifesta astfel de sentimente, acestea sunt dispreţuite, “gelosul’ va fi respins de comunitate şi abandonat de iubita sa. “Posesia” cuiva, ca şi ataşamentul faţă de bunurile materiale sunt interdicţii fundamentale, iar reprimarea unor astfel de sentimente a devenit, practic, o a doua natură.

Populaţia Moso, Sursa The Guardian
Populaţia Moso, Sursa The Guardian

Dacă ar interveni asemenea situaţii (invidia, de exemplu) în cadrul unei familii, acestea sunt depăşite cu umor, ceea ce este un indiciu interesant despre felul în care este gândită educaţia, despre idealurile de fericire familială şi socială, despre libertatea individuală. De asemenea, când doi îndrăgostiţi se despart, acest lucru se face cu înţelegere şi respect pentru celălalt, astfel încât armonia să persiste.

Într-o autobiografie a unei femei –Yang Erche Namu – care s-a născut în regiunea locuită de populaţia Moso, aceasta spunea, printre altele: “Deși trăim pasiuni, trebuie să suprimăm gelozia și invidia și trebuie să fim întotdeauna pregătiți să depăşim diferenţele dintre noi pentru a restabili armonia. Poate sună utopic, dar este chiar adevărul. Din punctul de vedere al tradiţiei Moso, nimeni nu este mai ridicol decât un amant sau o amantă geloasă și, cu excepția cazului în care cineva comite o “crimă” precum, de exemplu, furtul a ceva, nu există nimic mai dezonorant decât o mânie necontrolată sau o lipsă de generozitate”.

Religia Moso – între animism şi budism

Zeita Gemu
Zeita Gemu

Vechea religie Moso (Ddaba) este una animistă (credință potrivit căreia orice în univers are un suflet sau este o ființă vie). Sunt venerate mai multe zeităţi, asociate cu natura şi, mai ales, cu iubirea şi fertilitatea. Cea mai importantă zeitate este Hlidi Gemu, zeita-mamă, pe care o asociază cu muntele din apropiere, care are vedere spre Lacul Lugu (născut din lacrimile zeiţei Gemu).

La izvorul care curge din munte vin să bea apă femeile care îşi doresc un copil. Gemu este, de asemenea, singura zeitate antropomorfă a Moso, descrisă ca o femeie îmbrăcată în alb și roșu, călare pe un cal alb. Cultul său a dat naștere unei sărbători, „Cercul Muntelui”, care se organizează în fiecare an în a douăzeci și cincea zi a celei de-a șaptea luni lunare.

Peste această veche religie s-au suprapus influenţe din budismul tibetan, adaptat şi impregnat cu referinţe animiste. Viaţa religioasă a populaţiei Moso este “administrată” de „Ammas” (bunica, femeia cea mai în vârstă din familie), de „Ddaba” (preotul păzitor al istoriei și tradițiilor Moso) și lama (profesori religioși ai budismului tibetan). Potrivit credințelor locale, dacă spiritul unei persoane decedate nu este ghidat de un Ddaba, acesta se va pierde în cele din urmă și, fără rugăciunile unui lama, nu se va putea reîncarna.

Perspective legate de modul de viaţă al populaţiei Moso

Femeie Moso
Femeie Moso

A fost o perioadă în care autorităţile chineze au încercat, fără succes, să intervină în modul în care funcţionează această comunitate. În anii din urmă însă, turismul în această zonă , accesul la televiziune au mai schimbat câte ceva în viaţa localnicilor, mai ales în privinţa tinerilor, unii ajungând să înveţe la şcolile din oraşe şi făcându-şi un rost în altă parte.

Este lesne de înţeles că populaţia Moso, una dintre ultimele manifestări ale matriarhatului, a contrariat lumea “civilizată” cu obiceiurile şi modul său de viaţă. Exploratorul american Joseph Rock, care i-a descoperit, descria această regiune ca “ultimul loc pașnic de pe planetă, ultimul loc în care războiul nu a existat niciodată, unde locuitorii trăiesc în armonie”.

Etnologii occidentali, care au studiat această comunitate, se întreabă, la rândul lor, dacă o cheie a fericirii, în general, nu ar fi chiar devotamentul faţă de valoarea pe care o preţuieşte cel mai mult populaţia Moso – armonia – spre care converg toate tradiţiile, obiceiurile, inclusiv comportamentele oamenilor din acest loc.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.