Porcul domestic – origine, caracteristici, beneficii

Porcul domestic (Sus scrofa domesticus), al carui nume comun vine din latinescul “porcus”, este unul dintre primele animale domesticite de om. In urma cu peste 10 000 de ani, locuitorii din China, din Orientul Apropiat (Mesopotamia, Egipt) si din regiunea europeana unde astazi se afla Germania au avut ideea, independent unii de altii, sa imblanzeasca porcul salbatic, asa cum facusera si cu oaia, capra si bovinele, tinandu-l in cirezi, in spatii ingradite, in paduri sau in camp. Desi multa vreme s-a crezut ca porcul domestic este un descendent al mistretului, in realitate, « stramosii » celor doua specii sunt diferiti. Domesticirea porcului salbatic tine de perioada de sedentarizare a grupurilor umane si de aparitia agriculturii, acest animal fiind nepotrivit pentru transhumanta, imposibil de deplasat pe lungi distante, asa cum se intampla, la inceputuri, cu populatiile nomade.

Cert este ca, din cele cateva zone izolate, cresterea porcilor s-a raspandit rapid, in multe parti ale Asiei si ale Europei, mai putin in Africa, unde numeroase popoare au considerat (si inca mai cred acest lucru) ca este un animal impur. De altfel, nici evreii nu consuma carne de porc, ci numai de animale rumegatoare, cu copita despicata, asa cum s-a transmis obiceiul, prin traditie si prin textele religioase. In functie de cultura, porcul in mitologie, inclusiv in bestiarul romanesc, a fost apreciat, chiar sacralizat ca intruchipare a vreunui zeu sau vazut ca simbola al latentelor obscure – lacomie, ignoranta, egoism etc. In Egiptul antic, porcul era semnul prosperitatii si, pe langa valorificarea carnii, oamenii foloseau porcii si pentru a ingropa semintele, primavara, in pamant, legand botul animalelor si dandu-le drumul pe camp.

Porcul domestic – caracteristici

La inceput, si pana tarziu, in Evul Mediu, porcii erau mai mici si cu picioarele mai lungi, in timp selectionandu-se rase de carne, cu o crestere mai rapida, gratie si hranei, care a devenit din ce in ce mai bogata si mai consistenta. Porcul domestic are o deosebita capacitate de reproductie, in fiecare secunda, la nivel global, nascandu-se, in medie, 30 de purcei, in timp ce, in aceeasi unitate de timp, sunt sacrificate, pentru hrana, in jur de 20 de animale adulte. O scroafa, anual, poate sa aiba 16-20 de purcei, durata medie a gestatiei fiind de 114 zile. In aceste imprejurari, ca si stramosul salbatic, scroafa aranjeaza paiele pe care vor sta purceii si are un comportament specific, pe care omul trebuie sa il observe, pentru a proceda corect. Dezvoltarea purcelului depinde de greutatea pe care o are la nastere, cea normala fiind de 1300 – 1500 de grame.

La 10-40 de minute dupa ce s-au nascut, purceii fac primele incercari sa suga, rezerva lor de energie fiind de numai 2-3 trei ore. In primele zile, intervalul dintre doua supturi este de aproximativ o ora. Din a doua saptamana de viata, trebuie sa se adauge si furaje, bogate in proteine si vitamine, pentru o crestere sanatoasa. Un porc domestic atinge o greutate de 100 de kilograme (cea la care sunt valorificati), cam intr-o jumatate de an, perioada in care trebuie sa primeasca cel putin trei kilograme de furaj pe zi. In restul timpului, porcul este preocupat de recunoasterea mediului in care se afla, rama cu placere si reactioneaza la zgomotele care nu ii sunt familiare, speriindu-se foarte repede. Este un animal sociabil, ii place sa se afle langa alti porci, iar pe ingrijitor il recunoaste dupa cateva zile. Comportamentul fata de om este determinat de felul in care este tratat. Daca este bine ingrijit, daca ii este adusa hrana gustoasa, porcul va tine minte si va reactiona cu blandete fata de persoana respectiva, in caz contrar animalul devenind sperios si agitat.

Porcul domestic, ca si cel salbatic, are simturile bine dezvoltate. Vede foarte bine si aude si mai bine. Comunica prin grohaituri, care au diverse semnificatii – grohait de foame, de frica, de aparare, de alaptare etc. Cand creste in gospodariile individuale, porcul poate fi obisnuit sa raspunda la un nume. Mirosul este simtul cel mai dezvoltat, acesta fiind si motivul pentru care, in unele regiuni, si astazi se folosesc porci pentru cautarea trufelor, in pamant, de regula la radacina stejarilor. Daca li se dau porcilor sa manance cateva trufe, acestia le vor retine gustul si cand se afla in zone in care cresc trufe, le vor gasi cu usurinta, chiar si pe sub zapada.

La ora actuala, se cunosc in jur de 200 de rase de porc (« Marele alb » fiind, de departe, cea mai buna), iar carnea acestui animal este cea mai consumata in lume, productia concentrandu-se in trei zone – Europa, Asia (in special, China) si America de Nord (mai ales, Canada si Statele Unite ale Americii). China, cu peste 40 de milioane de tone de carne de porc, anual, produce aproape jumatate din cantitatea comercializata la nivel mondial.

Porcul vietnamez

Incepand cu anii 1980, cand a ajuns in Statele Unite ale Americii, si, in prezent, si in Romania, porcul vietnamez, de culoare neagra, a devenit rasa preferata a multor fermieri. Este un animal erbivor, mananca mai putin decat alte rase de porci, iar carnea nu contine colesterol si grasimi decat intr-o cantitate neglijabila. Poate atinge o greutate de 80-120 de kilograme si se inmulteste usor, dar carnea comercializata costa de aproximativ trei ori mai mult decat carnea de porc traditionala. Totusi, cei care au inceput o astfel de afacere – cresterea si valorificarea porcilor vietnamezi – spun ca investitia se recupereaza in maximum un an. Exista si o rasa de porc vietnamez de companie, foarte inteligenta.

Porcul – animal de companie

Porcul de companie este de talie pitica. Proprietarii de astfel de animale le cresc fie in exterior, fie in interior, in cazul din urma situatia nefiind prea simpla (animalul poate sa creasca mai mult decat s-a crezut, poate sa distruga diverse obiecte sau sa aiba dificultati de adaptare la traiul in casa), motiv pentru care sunt adesea abandonate, ceea ce inseamna ca omul ar trebui sa fie mai responsabil in momentul in care face o asemenea alegere.

Porcul si medicina umana

Deoarece constitutia anatomica a porcului domestic este apropiata de cea umana, acesta se foloseste si in cercetarile medicale si in diverse aplicatii terapeutice – chirurgie cardiaca, producerea de insulina, a unui anticoagulant, numit heparina. Si marimea organelor porcului este similara cu cea a omului, de aceea se apeleaza la porcul domestic pentru xenogrefe – adica transplantarea unui organ de la o specie biologica diferita de cea a primitorului. S-au reusit, pana acum, grefe de valve cardiace de porc, la om, precum si de tendoane de porc, in ortopedie. Teoretic ar fi posibila si injectia de celule pancreatice secretoare de insulina, pentru tratarea diabetului, dar acest procedeu este inca in faza experimentala. Pielea porcului este, de asemenea, apropiata de cea a omului, fiind utilizata deja pentru grefe in cazul persoanelor care au suferit arsuri grave.

Cercetarile cele mai recente, in genetica, au pus in evidenta si alte similitudini intre porc si om, ceea ce ar putea conduce, in viitorul apropiat, la gasirea unor solutii viabile pentru tratarea obezitatii, a maladiilor Parkinson si Alzheimer.