Porcul spinos de capa este o specie din familia mamiferelor rozatoare si un locuitor al savanelor Africii Centrale si de Sud, din Angola, Botswana, Mozambic, Zimbabwe, Zambia si Angola. Nu traieste in zonele impadurite si nici in zonele din desertul Namib. Numele sau vine de la aspectul sau interesant cu spini lungi in alb si negru pe partea dorsala posterioara a corpului, care sunt amestecati cu firele negre de par ale blanii ce ii acopera tot spatele.

Conform cercetatorilor acest animal ar avea in jur de 30 000 de ace care au rol in protejarea animalului de pradatori. Unele dintre acestea sunt mici de 0,7 cm, iar altele ajung si la 30-40 cm. In caz de pericol porcul isi ridica acele si le indreapta agresiv catre dusman. In timpul atacului, spinii se desprind cu usurinta, inteapa pielea agresorului si raman infipti in carnea acestuia.

Prin aceste arme de atac animalul reuseste sa descurajeze multi pradatori si astfel sa isi continue stilul de viata linistit. Cel mai mare dusman al sau este omul, care il vaneaza pentru carnea sa gustoasa dar si datorita fatului ca il considera un daunator al recoltelor cum sunt de altfel si alte specii de rozatoare. El distruge culturile de porumb, de pepene galben dar si livezile si padurile deoarece se hraneste cu scoarta si radacinile copacilor. De asemenea consuma bulbi, fructe, boabe si radacini de arbusti.

Exemplarele adulte au lungimea corpului de 63-80 cm si greutatea de 20 kg.

Coada este lunga de 10,5-13 cm si este acoperita cu ace. Corpul este protejat cu blana neagra, alcatuita din fire de par rigide, de lungimi diferite. Membrele anterioare au labutele cu cate 4 degete, iar cele din spate au cate 5 degete, toate sunt groase, scurte si acoperite cu blana neagra, au gheare tari si ascutite.

Porcul spinos de capa
Porcul spinos de capa

In zona capului, mai exact pe crestetul acestuia porcul spinos de capa are o coama formata din fire de par lungi de culoare alba si gri. Ochii sunt pozitionati mult inapoi si pe partile laterale ale capului, sunt mici si au irisul de culoare inchisa. Botul este lung si bont, iar nasul este prevazut cu multe perechi de mustati lungi si groase.

Traieste in vizuini, grote si crapaturile mari ale stancilor.

La aceasta specie masculul si femela raman impreuna intreaga viata, nu isi schimba partenerul in fiecare an cum fac alte specii. Acest aspect este important, face sa dispara rivalitatea dintre masculi, acestia nu se lupta intre ei pentru dreptul la imperechere cu femelele. Primavara are loc imperecherea, apoi fiecare femela are o perioada de gestatie de 6-8 saptamani si naste 1-5 pui.

Acestia sunt alaptati o perioada de cateva saptamani de catre femela si ocrotiti de ambii parinti. In timpul iernii animalele nu hiberneaza, se hranesc cu scoarta copacilor. Au obiceiul sa comunice intre ei prin intermediul tepilor, prin sunetele pe care le produc acestia, dar si prin mormaieli si scheunaturi specifice. In dorinta de a-si cauta hrana pot parcurge distante foarte lungi, se indeparteaza de vizuina cu cca. 15 km.

Porcul spinos de capa este o specie comuna in Africa, are denumirea stiintifica de Hystrix africaeaustralis, face parte din ordinul Rodentia, familia Hystricidae. Poate trai si in conditii de captivitate, se adapteaza repede si bine daca au hrana si adapost. Speranta de viata la porcul spinos de capa este de aproximativ 18-20 de ani.

Video – Porcul spinos de capa (Hystrix africaeaustralis):

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.