In perioada calatoriilor sale in China, Marco Polo, navigator venetian din secolul al XIII-lea, este cel care descopera vase din ceramica atat de frumos si delicat mestesugite, incat, la intoarcerea sa pe continentul european, numeste acest tip special de ceramica “portelan”. Termenul provine din cuvantul de origine italiana “porcellana” (“scoica translucida”), facand aluzie la aspectul, consistenta si luminozitatea materialului. Impactul portelanului chinezesc, in Europa, mai ales asupra celor din inalta societate, a fost urias, francezii si italienii gandindu-se, initial, sa il interzica (deoarece facea concurenta produselor autohtone), pentru ca, mai apoi, sa incerce sa il copieze pana la cel mai mic detaliu.
Expertii in ceramica chinezeasca au ajuns la concluzia ca primele portelanuri veritabile, de culoare alba, au fost fabricate dintr-o argila numita caolin, arsa la temperaturi foarte inalte (1200 – 1300 grade Celsius), acest fapt petrecandu-se in timpul dinastiei Han (206 i.Hr – 220 d.Hr.). Modelele vaselor aveau, inca de pe atunci, ceva din eleganta si fastul vaselor moderne, chiar daca erau folosite, cu precadere, de catre oameni de conditie sociala umila. Datorita durabilitatii si frumusetii acestui tip de ceramica, generatiile care au succedat dinastiei Han au dus mai departe traditia, portelanul devenind o adevarata necesitate a vietii de zi cu zi, in special pentru clasa mijlocie si aristocratie. Treptat, s-au obtinut si portelanuri in culoarea jadului (celadonul) sau in alte culori vii, placute si foarte rafinate, in toate formele posibile – boluri, cesti, seturi de ceai, vaze, cutii pentru bijuterii, arzatoare, cutii pentru piesele de sah si chiar instrumente muzicale.
Odata cu experimentarea diverselor tehnologii, se formeaza si stiluri diferite, caracteristice fiecarei provincii in parte. Orasul Yue Kiln, din provincia Zhejiang, se specializeaza in productia de celadon delicat, dar foarte rezistent, in timp ce orasul De Kiln ramane faimos pentru primul cuptor special conceput pentru arderea portelanului negru.
In perioada dinastiei Tang (618 – 907), fabricarea portelanului prinde contur din ce in ce mai clar, inlocuind vasele de bucatarie (de la curtea imperiala, de exemplu), fabricate din aur, argint, jad si din alte materiale. Odata cu inceperea exportului, chinezii isi desavarsesc arta decorarii vaselor din portelan, modelele dobandind tenta exotica, orientala, pronuntata. Pe langa cele doua orase devenite celebre, un altul, Xing Kiln, din provincia Hebei, dobandeste renume pentru portelanul sau, alb ca zapada. Odata cu dinastia Song (960 – 1279), colectionarea obiectelor din acest tip special de ceramica devine extrem de populara, motiv pentru care mestesugarii au trebuit sa inventeze modele din ce in ce mai diversificate. Cele mai reprezentative cuptoare de ardere din acea perioada raman cele din Ru, Ding, Ge si Jun, care duc decorarea la nivel de arta.
Cuptorul Ru, din provincia Hebei, adauga, pe langa materialele deja cunoscute, si pietre semi-pretioase – agate – pentru ca nuantele rezultate sa fie asemanatoare jadului. Provincia Henan era recunoscuta pentru cuptoarele sale, Jun si Ding. In timpul domniei regelui Huizong, un fin colectionar de arta, portelanul fabricat in cuptoarele Jun era destinat exclusiv familiei regale, in timp ce oamenii de rand nu il puteau achizitiona, indiferent de cati bani detineau. Din acest moment, artizanii incep fabricarea obiectelor din portelan separat, in functie de clasele sociale carora le erau destinate, dupa modele si tipare care nu se repetau, de aceea fiecare obiect in parte devenea din ce in ce mai pretios. Cuptorul din Ding producea vase de culoare alba, cu o textura extrem de delicata si cateva nuante de negru si purpuriu, in timp ce cuptorul Ge era recunoscut pentru modelele sale cu grane, de o calitate superioara celorlalte cuptoare.
Foarte bine reprezentat in perioada dinastiei Yuan (1271 – 1368), portelanul alb si cel albastru (Qinghua Ci) devin si mai apreciate in perioada dinastiilor Ming si Qing, epoci cu adevarat prolifice pentru dezvoltarea artistica a Chinei. Materialul era pictat manual, cu cobalt, folosindu-se pensule de marimi diferite, redand imagini si simboluri variate – flori, pasari, fluturi, grane, motive traditionale – fiind apreciate, in egala masura, de catre toate clasele sociale.
Un tip special de ceramica, aparut in perioada imparatului Kangxi (1653 – 1722) este cel care purta numele de “yangcai”/portelanul roz, in culori mai vii, mai puternice, cu motive mai exuberante si mai elegante. Cele mai folosite culori erau purpuriul, fucsia, ocru, smarald, jad etc.
Pe “drumul matasii”, minunatele portelanuri chinezesti au ajuns in Europa. Primele incercari de a le reproduce, dintr-un amestec de argila si sticla, in secolul al XVII-lea, nu au fost prea reusite, dar au contribuit la dezvoltarea atelierelor mestesugaresti din Anglia si Franta. Primele portelanuri autentice, fabricate din caolin se datoreaza lui Ehrenfried Walther von Tschirnhaus, fizician german, si Johann Friedrich Bottger, alchimist. Se spune ca Augustus II, print de Saxa si mare duce de Lituania, l-ar fi inchis pe Bottger, la Dresda, pentru a-l grabi sa gaseasca o solutie pentru fabricarea portelanului, ceea ce s-a si intamplat, punand la punct tehnologia pentru obtinerea portelanului de Meissen, primul centru important de producere a portelanului, de pe continent. Portelanul de Meissen este, in prezent, mai cunoscut sub denumirea de portelan de Saxa, ale carui simboluri sunt monograma A.R., albastra, si doua sabii incrucisate. Cu toate precautiile, secretul fabricatiei s-a aflat si s-a raspandit rapid si in alte tari. Din 1756, portelanurile frantuzesti de Sevres si-au consolidat renumele pana astazi. In Anglia, incepand cu 1751, portelanul de Worchester s-a remarcat prin folosirea lutului si a cenusii de oase.
Chiar daca de la aparitia portelanului au trecut mai bine de 2000 de ani, in prezent este unul dintre cele mai apreciate materiale, destinat atat operelor de arta, cat si fabricarii obiectelor uzuale. Capitala portelanurilor chinezesti, Jingdezhen, din provincia Jiangxi, laudata, de-a lungul secolelor, pentru calitatea ceramicii sale, cu siguranta, merita vizitata, pentru ca va starni entuziasmul oricarui pasionat de acest domeniu. In 1540, peste 10 000 de locuitori ai orasului lucrau la fabricarea portelanului, iar in secolul al XVIII-lea, existau peste 18 000 de familii de olari. Resursele naturale de caolin din zona au favorizat dezvoltarea acestui mestesug.Portelanurile de colectie, fie ca provin din China sau din Europa, in prezent, se vand la licitatie cu sume fabuloase, valoarea lor crescand pe masura trecerii timpului.
