Potârnichea (Perdix perdix), pasărea de câmpie și deal a României

Potarnichea reprezinta una dintre cele mai frumoase si gingase dintre pasarile existente in tara noastra. Potarnichea cenusie apartine ordinului Galliformes, cunoscuta in Ardeal cu numele de ,,fugle”.

Potârnichea (Perdix perdix) este una dintre cele mai comune păsări de câmpie și deal din România, fiind bine adaptată la viața în vegetația ierboasă și tufele de la marginea pădurilor. Cunoscută pentru stilul de viață în perechi și capacitatea sa de a se camufla eficient, potârnichea este apreciată atât pentru frumusețea sa, cât și pentru abilitățile sale de supraviețuire. Deși odată era răspândită în număr mare, populația sa a scăzut în ultimii ani din cauza braconajului și a prădătorilor naturali.

Este o pasare de campie si deal, traieste intr-o vegetatie groasa ierboasa, in tufisuri, pe campuri, dealuri, in tufe de sub arborete scund, uneori ajungand pana in zonele muntoase. Se intampla sa apara si izolat in interiorul padurilor. In trecut erau in numar mare, in prezent numarul lor a mai scazut, datorita braconajului si numeroaselor pasari de prada.

Caracteristicile fizice ale potârnichei

Este o pasarea relativ mica, cu greutate medie (350 g gainusa, 400 g cocoselul), spre toamna este mai mare, incepand sa scada in greutate pe timpul iernii. Are penajul de culoare cenusie, cu puncte, dungulite, are capul gusa de culoare roscata, picioarele cenusii, ciocul cenusiu inchis, ochii au in jur dunga circulara de culoare rosie. Potarnichile tinere au picioarele colorate in galben.

Masculii isi limiteaza teritoriile inaintea imperecherii. Deseori se dau lupte crancene intre rivali. Deosebirea intre mascul si femela este ,,potcoava” de pe piept, de culoare maro (la cocosel este colorata intens, iar la gainusa aceasta este sub o forma mai stearsa). Gainusa se deosebeste de cocosel prin faptul ca are penele capului putin striate in lungime, iar cele de pe lateral au o culoare galbui-cenusie, iar la cocosel, sunt intens striate in lungimea lor.

Potarnichea poate trai trei pana la patru ani. Auzul si vazul acestei pasari sunt dezvoltate. Ciripitul ei este ,,rrip-rrip-rrip”. Cand glasul este disperat si se striga adunarea sau cand se ridica sa zboare, sau cand se aude mai puternic strigatul cocoselului in perioada cand se imperecheaza – un ciripit ,,cherr-rec” – la acestea, femela raspunde cu tonul mai slab. Puii au ciripitul foarte slab.

Habitatul potârnichei: unde trăiește și cum se adaptează

Toamna catre iarna, potarnichile stau mai mult in stoluri pana in lunile februarie si martie, cand ele se despart. Pe timp de frig, potarnichile se aduna iar in stoluri.

Aceste pasari traiesc in perechi, pe tot parcursul vietii, pana dispare unul din parteneri. La acesta specie, gainusa isi alege pereche din alt grup, astfel se evita incrucisarile intre cei apropiati. Aceasta pasare devine matura cam la zece luni.

Isi face cuibul pe sol, intr-o adancitura, il captuseste cu iarba uscata, cu alte plante uscate, fulgi de pene, pe care le aduce si rupe cu ciocul. In orice loc, in iarba verde in culturile de trifoi, prin maricini, acolo unde se simte protejata, gainusa potarniche isi face cuib, depune 10-22 de oua (in fiecare zi cate un ou) le cloceste o perioada de 25 de zile, iar cocoselul asigura paza cuibului. Cand este in primejdie potarnichea nu paraseste cuibul, pentru a nu se da de gol.

In timpul clocitului, paraseste foarte rar cuibul pentru a se hrani, si atunci il acopera cu iarba pentru al proteja de dusmani. Daca din diferite cauze cuibul este distrus, atunci ea depune a doua oara oua pentru clocit, dar in alt loc. Ouale de potarniche sunt in forma lunguiata, au culoare galben-vierzui sau brun-maslinie. Se oua incepand cu luna mai.

Cloceste ouale, puii care apar sunt condusi de ambii parinti, dupa 14 zile pot zbura, dupa trei luni ajung la maturitate.

Hrana și obiceiurile alimentare ale potârnichei

Potarnichile se hranesc cu cereale, verdeturi tinere, seminte, fructe, insecte, rame, oua de furnici. La inceput, principala hrana a puilor este alcatuita din insecte, viermisori. Are dusmani pasarile rapitoare, ciorile, ulii, cotofenele, vulpea, nevastuica, jderii, caini, pisici. Ele se inmultesc greu la noi, din cauza viscolelor si a numarului mare de rapitoare.

Potarnichea este stabila locului unde traieste. Fiecare pereche de potarnichi ocupa un teritoriu bine delimitat pe care masculul il apara de rivalii sai. Cand zboara, aceste pasari bat des din aripi. Fac un zgomot apoi planeaza incet si aterizeaza. Zboara pe distante de 200 m sau mai mult, dar merg si pe jos si zboara in caz de pericol.

Potarnichea innopteaza pe pamant, iarna cand noptile sunt geroase ele dorm stranse formand cercuri, si se incalzesc pe rand, cele de la margine vin la mijloc si invers. In acest fel pastrandu-si temperatura corpului. In iernile in care zapada este mare, ele sapa tuneluri in zapada in care innopteaza, sau cautand cu picioarele pana la stratul de verdeata ca sa se hraneasca.

Le place scaldatul in puf. Apa in organism si-o asigura din hrana suculenta, din picaturile de roua ce apar dimineata, fiind foarte rar observata la marginea paraielor sau baltilor. Ziua se odihnesc sub frunzele mari ale plantelor si ierburi inalte.

Potarnichea este o pasare destul de isteata. Astfel, atunci cand perechea de pui este amenintat de vreun pericol, parintii tin aripile aplecate, topaind, timp in care puii sunt adapostiti, apoi isi iau zborul.

Potarnichea reprezinta un vanat pretios. Se vaneaza in perioada cuprinsa intre 15 septembrie si 31 decembrie.

O rasa a acestei specii, potarnichea robusta sau dobrogeana, este mai rara si traieste mai mult in padurile din Dobrogea si Moldova.

Rolul potârnichei în ecosistem și relația cu agricultura

Potârnichea joacă un rol esențial în menținerea echilibrului în ecosistemele din câmpii și dealuri, deoarece consumă atât insecte, cât și semințe, contribuind astfel la controlul populațiilor de dăunători.

De asemenea, ajută la răspândirea anumitor specii de plante prin consumul și dispersarea semințelor. În același timp, potârnichea poate beneficia de terenurile agricole, unde găsește hrană din abundență, mai ales după recoltare, când resturile de cereale și semințele devin ușor accesibile.

Metode tradiționale de vânătoare și impactul asupra populației de potârnichi

Vânătoarea de potârnichi a fost o activitate tradițională în multe regiuni ale României, însă intensificarea braconajului și a metodelor moderne de captură a contribuit la scăderea populației acestei specii.

În prezent, există reglementări stricte privind vânătoarea, cu o perioadă de sezon limitată între septembrie și decembrie, pentru a proteja potârnichea în timpul sezonului de împerechere și clocit. Conservarea acestei specii depinde de respectarea acestor reglementări și de eforturile de repopulare a zonelor afectate.