Povestea Casei Parohiale din Borley, „cea mai bântuită construcție din Anglia” – un caz real de bântuire sau marketing?

Pentru unii, poveștile cu bântuiri și fenomene poltergeist exact asta și sunt: simple povești ce îți provoacă fiori; pentru alții sunt fenomene reale (nu putem ignora faptul că fiecare sondaj realizat astăzi arată un nivel crescut de credință în viață după moarte și în fantome).

Povestea Casei Parohiale din Borley, denumită „cea mai bântuită construcție din Anglia”, este interesantă atât pentru cei care cred, cât și pentru sceptici. Clădirea parohială era construită în perioada modernă, însă în acel loc se aflase o mănăstire de călugări din perioada medievală; de asemenea, un vechi castel și o mănăstire de călugărițe se aflaseră în preajmă.

În zona Essex, locuitorii cunoșteau legende legate de aceste mănăstiri, cea de călugărițe, aflată în ruine și cea pe locul căreia fusese construită casa parohială. Se spunea că o călugăriță ce comisese păcate cu un călugăr fusese zidită de vie, iar bărbatul fusese spânzurat. Locuitorii spuneau că silueta călugăriței era văzută uneori, chiar în plină zi; dar dacă cineva se apropia, ea dispărea. Altă apariție ar fi fost silueta unui bărbat fără cap care conducea o trăsură.

Povestea Casei Parohiale din Borley

Casa parohială a fost clădită în anul 1863 pe vechea fundație a mănăstirii. Reverendul Henry Bull a fost cel care a clădit casa, trăind și murind în aceasta. Fiul său a continuat să locuiască aici, iar la moartea acestuia mai mulți preoți au refuzat să se mute, auzind despre bântuire.

În sfârșit, în anul 1928, reverendul G.E. Smith acceptă să se mute în casă. El și soția sa au mărturisit că de la mutare au fost uimiți de fenomene inexplicabile – zgomote de pași în fața ușii camerei lor, șoapte ciudate și tânguirile unei femei ce se auzeau dinspre capelă, clopote ce sunau brusc, ploi inexplicabile de pietricele în casă, chei ce săreau din broasca ușilor de unele singure.

În 1929, un parapsiholog cunoscut pe atunci, Harry Price, a venit să investigheze fenomenele de bântuire din casa parohială. El a numit locuința cea mai bântuită construcție din Anglia. Imediat după venirea sa în casă, fenomenele anormale au început să se manifeste: un sfeșnic din sticlă ce s-a izbit și spart în apropierea sa, o ploaie de pietricele apărută din senin în casă. Investigând, Price a auzit de la săteni și de la fiicele fostului reverend Bull, care locuiseră în casă, că silueta călugăriței era o apariție frecventă, chiar în timpul zilei. Foști servitori care locuiseră în parohie spuneau că auzieră pași și șoapte ciudate. Mulți dintre servitori plecau de la casa parohială odată ce se lămureau că bântuirea nu era doar o poveste.

Reverendul Smith și familia sa au părăsit după venirea parapsihologului clădirea, săturați și speriați de fenomenele inexplicabile. În anul 1930, odată cu mutarea unei noi familii, cea a reverendului Foyster, fenomenele de bântuire și poltergeist par să ia avânt.

Odată cu mutarea familiei în casa parohială Borley, soția reverendului, Marianne, începe să audă o voce tânguindu-se și chemând-o pe nume, cerându-i ajutorul și rugăciunile sale. Și soțul ei a auzit de mai multe ori aceste tânguiri. Femeia a fost ținta mai multor fenomene inexplicabile – i-a dispărut brățara la ceas în mod bizar, a fost lovită de mai multe ori, de câteva ori violent, fără a fi văzut pe cineva în fața sa, a fost aruncată din pat. Pe pereții casei apăreau mesaje scrise în care fantoma cerea ajutorul lui Marianne.

Alte fenomene bizare erau apariția din neant a unor obiecte, precum o verighetă și o pudrieră, care mai apoi dispăreau subit. Ploile de pietre în casă erau frecvente, reverendul spunând că găsea pietre chiar în patul său. Marianne Foster va povesti că văzuse și o creatură înspăimântătoare, similară cu o mare maimuță, neagră și păroasă, ce urca pe scări și o antinsese (și alte mărturii ale unei creaturi bizare au fost obținute).

După cinci ani de locuit în casa parohială, familia Foyster pleacă la rândul ei și parapsihologul Price revine, în dorința de a studia împreună cu niște colegi fenomenele bizare din casă. Echipa de 40 de asistenți împreună cu Price a asistat la diverse fenomene, printre care apariția din neant a scrierilor pe pereți, mutarea obiectelor, existența unor locuri reci în casă (unde se menținea constant o temperatură de 8 grade), apariții ale călugăriței fantomă și apariția unei robe ce plutea singură.

Parapsihologul a explicat fenomenele prin bântuire și poltergeist; în 1938 se mută din casa parohială, aceasta fiind cumpărată de un sceptic, căpitanul Gregson. Deși nu credea în bântuire, căpitanul a povestit ulterior câteva evenimente inexplicabile, printre care fuga câinelui său, speriat să intre în casă, apariția unor pași în zăpadă, pași care nu erau de om sau animal cunoscut, mistuirea în flăcări a clădirii, în urma zborului bizar al unor cărți ce au lovit o lampă. Astfel, casa parohială din Borley sfârșește mistuită complet de flăcări.

În anul 2000 Louis Mayerling scrie o carte în care spune că toți cei implicați – familiile celor trei reverenzi (Bull, Smith și Foyster), parapsihologul și asistenții, sătenii – inventaseră și fabricaseră fenomenele bizare ce aveau loc în clădire. Totuși, chiar și acesta spune că unele dintre fenomene erau inexplicabile și nu fuseseră inventate (precum momentul în care toți clopoțeii din bucătărie au început să sune și a apărut o lumină orbitoare în timpul unei ședințe de spiritism).

Cât din povestea casei parohiale Borley a fost invenție, cât a fost sugestie și cât realitate, e greu de spus, însă o poveste „reală” de bântuire în mod clar fascinează întotdeauna. Și astăzi mai circulă povești despre apariția siluetei călugăriței fantomatice.