Istoria politică a României este dificil de rezumat: monarhia decade, este instaurată o dictatură regală, apoi o dictatură militară, o republică populară, pentru ca într-un sfârşit guvernul comunist să câştige. Nicolae Ceauşescu va fi şef al statului din anul 1967, primul preşedinte al României.
Iniţial, preşedintele Ceauşescu este apreciat atât pe plan intern, cât şi extern. Instaurarea regimului politic ceauşist a fost primit la început cu speranţă, căci aparent liniştea tensiunile politice din ţară. Până spre sfârşitul anilor 70 însă, devine clar că preşedintele Ceauşescu este un despot ce instaurase un regim auster şi represiv.
Căderea regimului comunist în Europa de Est va ajunge şi în România, în 1989 revoltele populaţiei fiind întărite de lovitura de stat organizată de apropiaţi ai preşedintelui (printre cele mai importante figuri fiind Ion Iliescu). Nicolae Ceauşescu va fi executat pe 25 decembrie.
Ion Iliescu – „preşedintele bunicuţă”
După căderea regimului comunist (partidul comunist devenind ilegal) este organizat Frontul Salvării Naţionale, Ion Iliescu fiind liderul care promite instaurarea regimului democratic şi capitalist. Tranziţia de la un regim comunist axat pe economia de stat la un regim democratic şi capitalist (economie de piaţă) nu putea fi una uşoară.
Ion Iliescu va câştiga primele alegeri democratice din 1990, cu sloganul „unul dintre noi, pentru liniştea noastră”. În ciuda numeroaselor critici şi acuzaţii, preşedintele a impus numeroase reforme (printre care şi abrogarea celor mai aspre legi din perioada comunismului), pe plan economic prim-ministrul Petre Roman fiind o figură importantă.
Au existat numeroase nemulţumiri în mare parte cauzate de faptul că noua clasă politică o moştenea pe cea veche, fiind formată din comunişti. Protestele populaţiei şi intervenţiile brutale ale minerilor (aduşi de preşedinte) au constituit o bază pentru aceste nemulţumiri. Totuşi, Ion Iliescu a fost reales în 1992. Abuzul de putere şi moştenirea comunistă a dus într-un final la alegerea unui nou preşedinte în scrutinul din anul 1996. Produs al regimului comunist defunct, preşedintele Iliescu a dovedit că este un politician abil, rămânând liderul, din umbră sau pe faţă, al celui mai mare partid din România, susţinut de parte a populaţiei care încă mai avea nevoie de un „tătuc”. El a fost, de altminteri, numit de presă din acest motiv „bunicuţa” şi se autodenumea ca fiind „sărac şi cinstit”.
În cadrul scandalului mineriadelor, Iliescu este acuzat de propagandă de război, genocid, favorizare a infractorilor; e însă scos de sub urmărire penală. Iliescu este acuzat şi pentru că a graţiat foşti comunişti condamnaţi şi există mărturii că ar fi avut legături cu KGB. Preşedintele este căsătorit din anul 1951 cu Nina Iliescu (nu au reuşit să aibă copii).
Emil Constantinescu – „preşedintele intelectual”
Profesor universitar de geologie cu numeroase lucrări de specialitate şi distincţii, cu formaţie şi în drept, Emil Constantinescu devine alternativa unui regim comunist de factură nouă, cea a capitalismului cu „faţă umană” a lui Ion Iliescu, oferind o speranţă pentru schimbare, pentru o reală democraţie. Susţinut de Convenţia Democrată, de intelectuali şi de alegătorii din mediul urban, preşedintele Constantinescu a reuşit să încarneze acel preşedinte demn de respect şi incoruptibil, apreciat de leaderii europeni. Toate reformele democratice semnificative ca şi marile schimbări care au marcat România ( NATO, UE ) şi-au avut debutul în mandatul său.
Constantinescu nu a reuşit însă să realizeze o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte nivelul de trai în doar 4 ani, aceasta provocând nemulţumirea cetăţenilor care se aşteptau la progrese vizibile. Faptul acesta, alături de refuzul de a mai candida, a dus la al treilea mandat al lui Iliescu, care a recâştigat alegerile din anul 2000 (în timpul acestui al treilea mandat România aderă la NATO, dar acesta este un rezultat al negocierilor anterioare din regimul Constantinescu). Având de luptat cu structurile post-comuniste de factură iliesciană, preşedintele Constantinescu a declarat că „a fost învins de sistem”.
A luptat, înainte de a ajunge preşedinte pentru drepturile civice, protestând împotriva actelor de abuz de putere. Fostul preşedinte este încă profesor universitar în Bucureşti, în domeniul minerologie. Are numeroase distincţii academice şi este membru activ în numeroase organizaţii internaţionale, în special organizaţii ce militează pentru drepturile omului. Deşi este incontestabill un om de ştiinţă valoros şi a înfăptuit reforme juridice şi economice, a refuzat să candideze a doua oară. Mandatul său a adus o colaborare bună pe plan extern, a dus la reforme în domeniul bugetar, adminstrativ, juridic (reforma codului penal, legi de combatere a corupţiei, protecţia drepturilor omului, restituirea terenurilor confiscate în timpul regimului comunist etc.). Este căsătorit din anul 1963 cu Nadia Ileana cu care a studiat la facultatea de drept (au doi copii).
Traian Băsescu – „preşedintele jucător”
O nouă speranţă pentru schimbare şi progres apare odată cu alegerea unui preşedinte oarecum neconvenţional în 2004. Populaţia este iniţial mulţumită, în special datorită sprijinului UE care încurajează aderarea ţării în 2007 (totuşi, primii paşi pentru acestea fuseseră făcuţi de către Emil Constantinescu şi Iliescu). Băsescu va câştiga şi a doilea mandat de preşedinte, în ciuda criticilor din ce în ce mai frecvente şi a unor scandaluri politice, a unor perioade de suspendare şi a crizei economice.
Băsescu nu este lipsit de critici: fost comunist, acuzat de depăşirea atribuţiilor (implicare excesivă în decizii ale guvernului) şi abuz de putere, acuzat de favoritism şi nepotism, acuzat de multiple ori de încălcarea Constituţiei (deşi Curtea Constituţională a decis că nu va fi incriminat în lipsa probelor). Fostul comandant de navă a fost implicat în scandaluri legate de averea familiei, de gesturi violente, discriminatorii şi rasiste şi nu în ultimul rând de abuz în serviciu şi acte împotriva interesului naţiunii (în dosarul Flota, care se încheie cu concluzia că vânzarea navelor nu a adus de fapt nici un fel de prejudiciu public). Excesele dictatoriale, suspiciunile de imoralitate şi corupţie l-au adus în situaţia de a fi de două ori contestat şi adus în faţa unui referendum de demitere, din care a scăpat doar datorită instituţiilor pe care le manevrează cu abilitate; populaţia, însă, l-ar fi dorit plecat pentru că încrederea în acest fost marinar care a crezut că România este o navă a dispărut.
În timpul primului mandat, va condamna regimul comunist pe baza raportului întocmit de comisia de analiză a dictaturii comuniste (în frunte cu Vladimir Tismăneanu). Este căsătorit din anul 1975 cu Maria Băsescu (au două fiice).
Klaus Werner Iohannis – “preşedintele tuturor românilor”
Actualul preşedinte nu va avea un mandat lipsit de dificultăţi (mandatul începe pe data de 21 decembrie), din vreme ce o mare parte a populaţiei încă nu are încredere în el ca om politic, iar o parte la fel de mare îşi pune speranţe mari în el. Va câştiga încrederea celor cu dubii, sau îi va dezamăgi pe cei care speră la un preşedinte mai apt şi mai corect?
În curând al cincilea preşedinte al României, Iohannis a câştigat alegerile din 2014 în turul doi de scrutin, promiţând românilor o „Românie a lucrului bine făcut”.
Scandalurile, care n-au întârziat să fie făcute publice, în legătură cu averea sa (cele 6 case) sau cu moralitatea sa (suspiciunea de implicare în adopţia ilegală a unor copii în anii 90) pune serioase semne de întrebare asupra a ceea ce va încerca Iohannis să fie ca preşedinte. Alesul acelor români care cred în europenizare şi globalizare, preşedintele Iohannis va avea de onorat multe promisiuni, îndeosebi cele ale partidelor care l-au susţinut, dar şi de îndeplinit, măcar în parte, speranţele pe care românii şi le-au pus în el. Concis şi domol, nestăpânind o retorică a discursului, preşedintele Iohannis poate pierde rapid votul de simpatie şi de încredere al românilor.
Fost profesor de fizică, fost primar al Sibiului în perioada când oraşul a fost desemnat Capitală culturală europeană, ascensiunea sa politică a fost rapidă, dând naştere şi criticilor precum cea că ar fi doar o marionetă a altora în plan politic. Cartea sa autobiografică, în care îşi descrie evoluţia de la profesor la şef de stat („Pas cu pas”) a devenit una dintre cele mai căutate publicaţii, oferind imaginea unui om demn. Este căsătorit din anul 1989 cu Carmen Iohannis, profesoară de engleză (nu au copii).
