Franz Joseph Haydn este unul dintre compozitorii clasici, alături de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven. Cu Mozart a fost bun prieten, iar lui Beethoven i-a fost profesor.
Joseph Haydn s-a născut pe data de 31 martie 1732, la Rohrau, în Austria. A murit în Viena la data de 31 mai 1809.
S-a născut într-o familie modestă, care iubea muzica populară. În cariera sa muzicală, la doar șase ani a părăsit Rohrau pentru Hainburg, însoțit de o rudă de-a familiei, dirijor: Johann Matthias Frankh.
Capelmaistrul curții din Viena, von Reutter l-a apreciat pentru talentul său vocal și pentru o perioadă de zece ani va deveni membru al corului Catedralei „Sfântul Ștefan” din Viena.
Timpul petrecut departe de casă a fost presărat cu greutăți, datorită muncii continue și banilor puțini. La 17 ani a fost concediat din cauza unei glume făcute unui băiat din cor, cât și din cauza vocii sale în continuă schimbare. Ajutat de prieteni să supraviețuiască, din 1752 s-a angajat ca valet acompaniator la Nicola Porpora, compozitor italian. Lecțiile ținute de Nicola Porpora aveau să-l învețe despre structura unei compoziții muzicale. Recunoașterea publică a venit odată cu opera Diavolul șchiop.
A compus cvartetul de coardă pentru baronul von Furnberg, care l-a recomandat în 1759 pentru funcția de capelmaistru al contelui de Morzin, din Boemia. Cu această ocazie va compune „Simfonia în Re”, prima sa simfonie. Apoi, în 1761, după ce orchestra contelui Morzin a fost desființată, va fi numit vice-capelmaistru al familiei aristocrate Esterhazy, funcție ce va echivala cu un conducător secund, iar în 1766 va fi dirijorul orchestrei, ca urmare a morții dirijorului antecendent.
Haydn este recunoscut pentru punerea bazelor cvartetului de coarde și a simfoniei. În perioada 1768 – 1772 a creat opus 9, 17 și 20 care cuprindeau câte o serie de 3 cvartete, singurătatea și izolarea reședinței prințului Paul Anton Esterhazy permițându-i să se concentreze asupra lucrului. În serviciul prințului va lucra aproximativ 30 de ani, perioadă în care Haydn își va contura stilul, compunând simfonii precum „Simfoniile pariziene” și cvartete gen „Rider”.
Cvartetul de coarde scris pentru Francisc II în 1797, „Domnul să-l aibă în pază pe împăratul Franz”, după 1922 va deveni imn al Germaniei.
Haydn și Mozart au fost prieteni care se apreciau unul pe altul, Mozart dedicându-i lui Haydn o serie de 3 cvartete, care ulterior au fost denumite „Cvartetele lui Haydn”.
Doritor să călătorească în străinătate, va accepta oferta violonistului englez Johann Peter Solomon de a compune concerte și de a le dirija la Londra. Această experiență a trăit-o în două etape: 1791 -1792 și 1794 -1795, datorită succesului avut aici. Compune „Simfoniile londoneze”, printre care „Militara”, „Londoneza” și „Simfonia Surpriză”.
„Simfonia Surpriză” sau „Simfonia cu lovitură de timpan” se spune că a fost creată de Haydn special pentru auditoriul care în timpul audiției începea să moțăie pe scaun. Prin urmare, Haydn a introdus o lovitură bruscă de timpane, cu scopul de a-i trezi, mustrându-i astfel.
A mai compus peste 60 de sonate pentru pian, 120 trio-uri pentru diferite instrumente muzicale, în jur de 20 fiind pentru instrumentele cu coarde, 12 mise precum „Missa Brevis: St Joannis de Deo”, „Missa in tempore belli”, „Missa in angustiis” etc., 35 de concerte pentru diverse instrumente (pian, vioară, cioloncel și orchestră), nenumărate divertismente, trei oratorii: „Ultimele șapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce”, „Creațiunea” compusă în perioada 1796 – 1798 sau „Anotimpurile”. Ultimele două oratorii i-au conferit o recunoaștere definitivă ca fiind unul dintre cei mai mari compozitori.
În 1790, la Bonn avea să-l întâlnească pe Beethoven, care după ce Haydn se va întoarce la Viena va urma cursuri de muzică cu el, devenindu-i elev. Relațiile dintre cei doi au fost mai mult formale, datorită generațiilor din care făceau parte, cât și ideilor: Haydn era un conservator al metodelor vechi, iar Beethoven un revoluționar.
Ca stil muzical, Haydn este încadrat adesea în „sturm und drang” (furtună și pasiune/ imbold), stil caracteristic muzicii clasice care prin tonalități minore descriu sentimente. Acest stil al lui Haydn poate fi ascultat în „Simfonia nr. 45”.
Franz Joseph Haydn a fost căsătorit cu Maria Anna Aloysia Apollonia Keller, însă amândoi au avut alte relații în afara căsătoriei. Una dintre aceste relații a fost cea cu Rebecca Schroeter, văduva unui muzician german stabilită la Londra, cu care s-a împrietenit în urma unor întâlniri profesionale.
Haydn a fost unul dintre marii compozitori ai perioadei clasice care a dezvoltat genurile muzicale de cvartet de coardă (în jur de 83 de cvartete de coardă) și simfonie (a compus peste 106 simfonii). În ambele genuri muzicale a introdus ca mișcare aparte menuetul. Opera sa a influențat mulți compozitori precum Mozart, cu care a dezvoltat o relație de prietenie (bazată pe admirație reciprocă a muncii), Beethooven, căruia i-a fost profesor, Brahms, Schubert etc..
