Primele statii spatiale au fost lansate de Rusia. Prima dintre acestea a fost Salyut 1, lansata pe data de 19 aprilie 1971. De-atunci, am invatat mult mai multe despre viata in spatiu. Multe dintre procedurile si sistemele de pe statia spatiala curenta reflecta aceasta istorie. Primul echipaj de pe statia spatiala Salyut 1, format de astronautii Nikolai Rukavishnikov, Vladimir Shatalov si Alexei Yelisyev, a ajuns la destinatie la trei zile dupa ce statia a fost lansata. Insa, acestia nu au putut patrunde in ea. Ceva era in neregula cu trapa. Intrucat nu mai aveau suficiente provizii, astronautii au fost nevoiti sa plece dupa sase ore.
Cel de-al doilea echipaj, format de astronautii Georgi Dobrovolsky, Vladislav Volkov si Viktor Patsayev, a intrat in statie fara probleme si a stat acolo timp de 24 de zile. Acesti astronauti au fost primii oameni care au stat o perioada mai lunga de timp in spatiu. Insa, pe 30 iunie 1971, a lovit tragedia. Echipa de la sol care fusese trimisa pentru a-i intampina pe cei trei eroi au deschis trapa si au fost martorii unei scene teribile: cei trei astronauti erau morti. O valva se deschisese din greseala cat timp acestia se aflau in spatiu si tot aerul iesise din nava. Fara costume spatiale care sa le ofere aer, astronautii au murit inainte de a atinge solul. Acum toti astronautii poarta costume spatiale in timpul lansarii si aterizarii.
Cea de-a doua statie spatiala din lume a fost Salyut 2, care a fost lansata in aprilie 1973. Aceasta se afla in spatiu de o saptamana si ceva cand a explodat motorul. Statia spatiala a scapat de sub control si s-a prabusit pe Pamant in mai 1973. Din fericire nu se aflau astronauti la bordul statiei. Urmatoarea statie spatiala a fost una secreta, numita Cosmos 557. Misiunea sa principala era aceea de a spiona si a face fotografii in timp ce zbura deasupra diverselor regiuni. Insa, inainte ca un echipaj sa poata ajunge pe statie, si aceasta a pierdut controlul si a ars in mai 1973. Dupa aceste incidente, rusii au construit motoare mai sigure.
Prima statie spatiala a americanilor
Tot in luna mai a anului 1973, americanii si-au lansat si ei prima statie spatiala. Aceasta s-a numit Skylab si a reprezentat un atelier orbital pentru trei persoane. Pentru a economisi bani, americanii au folosit resturi ale rachetelor provenite de la Apollo, numite Saturn V, pentru statia lor spatiala. Rachetele Saturn V erau uriase, prin urmare Skylab a ajuns sa fie de trei ori si jumatate mai mare decat statiile spatiale Salyut. Primul echipaj de pe Skylab, format de astronautii Charles Conrad, Joseph Kerwin si Paul Weitz, a aratat valoarea prezentei unui echipaj uman care sa rezolve problemele in orbita.
In timpul unei plimbari pe orbita, Skylab a fost deteriorat. Statia spatiala avea energie putina si nu putea scapa de caldura acumulata. Daca echipajul nu ar fi putut repara statia rapid, aceasta ar fi fost condamnata. Un tehnician de la NASA a gasit solutia potrivita. Folosind niste undite de pescuit sub forma de spite, inginerii de la NASA au proiectat o umbrela pliabila de nailon pentru a umbri statia de soare. Echipajul a luat aceasta umbrela cand a plecat pe statie, cateva zile mai tarziu. Apoi statia s-a racit suficient pentru a putea functiona. Skylab fusese reparata de astronauti.
Urmatorul echipaj (lansat in iulie-august 1973) a stabilit un record de 58 de zile in spatiu – prima oara cand SUA a avut un echipaj care a petrecut mai mult timp in spatiu decat rusii. Unul din astronautii din al doilea echipaj a fost Alan Bean, cel de-al patrulea om care a pasit pe Luna, iar ceilalti doi au fost Owen Garriott si Jack Lousma. Cel de-al treilea echipaj de pe Skylab, compus din Carr, Gibson si Pogue, a stat in spatiu timp de 84 de zile. O misiune atat de lunga a reprezentat o noua provocare atat pentru echipaj, cat si pentru echipa de la sol. De exemplu, echipajul de pe Skylab a adus inapoi 175 000 de imagini cu soarele si aproximativ 64 de kilometri de banda de caseta electronica. Statia spatiala actuala utilizeaza date computerizate in timp real si camere digitale ale caror imagini pot fi procesate automat de catre centrul de control al statiei.
Astronautii care se intorceau din aceste misiuni lungi erau prea slabiti pentru a sta in picioare, ca sa nu mai vorbim de scapare in caz ca ar fi existat o aterizare de urgenta. Drept rezultat, echipamentul pentru exercitii fizice a devenit o cerinta obligatorie a tuturor misiunilor spatiale lungi. SUA a abandonat Skylab in februarie 1974, intrucat nu exista nicio metoda de a ajunge pana la ea – ultima nava Apollo fusese utilizata pentru misiunea Apollo-Soyuz, iar capsula spatiala nu a fost gata pana in anul 1981. Astronautii ajung la statia spatiala actuala cu ajutorul capsulelor spatiale si a rachetelor rusesti.
Statiile spatiale rusesti devin din ce in ce mai bune
Rusii au lansat Salyut 3 in iunie 1974, Salyut 4 in decembrie 1974 si Salyut 5 in iunie 1976. Datorita noii reguli de a purta costume spatiale, echipajele au fost formate doar din doi astronauti, pana cand a fost proiectat un nou design in anul 1979. Rusii au incercat sa doboare recordul americanilor pentru timpul petrecut in spatiu, insa problemele tehnice i-au impiedicat sa reuseasca acest lucru. Abia cand au lansat Salyut 6, rusii au putut darama recordul americanilor. Un factor de limitare a timpului petrecut in spatiu a reprezentat cantitatea de provizii pe care echipajul o putea duce cu ei. Rusii au rezolvat aceasta problema prin proiectarea statiei Salyut 6 cu doua porturi de andocare. Unul din aceste porturi era mereu ocupat cu nava de intoarcere/evadare, iar celalalt era folosit pentru navele care veneau in vizita. Proviziile erau descarcate de pe nave fara pilot. Apoi, racheta era folosita pentru a “duce gunoiul”, rezolvand astfel o alta problema a misiunilor de lunga durata. Uneori, cel de-al doilea port de andocare era folosit pentru echipaje cu vizitatori umani. Primul vizitator al unei statii spatiale a fost Vladimir Remek, in anul 1978.
, lansata in spatiu in anul 1982, a avut o multime de probleme. S-au stricat radiourile, a cazut energia si au existat probleme si in cazul conductelor de apa. Rusii au adaugat cateva panoSalyut 7uri solare noi si baterii chimice si au reparat conductele de apa. Cu toate acestea, a existat o problema pe care nu au putut s-o rezolve. Soarele se afla in timpul unui ciclu de activitate crescuta. Acest lucru a facut ca atmosfera Pamantului sa devina mai fierbinte si sa se extinda. La fel ca aburul care salta capacul unei oale aflate pe aragaz, atmosfera aflata in expansiune a dat peste Salyut 7. Rusii au pus-o pe o orbita mai ridicata, insa, la fel ca o masina veche, aceasta a folosit foarte mult combustibil. Dupa ce a functionat mai mult timp decat orice alta statie de pana atunci, Salyut 7 a fost abandonata in anul 1986. Aceasta a cazut pe Pamant in Argentina, in anul 1991.
Ultima statie spatiala individuala
Urmatoarea statie spatiala s-a numit Mir (inseamna “pace” in rusa). Aceasta a fost lansata in februarie 1986. Spre deosebire de statiile spatiale Salyut, aceasta a fost proiectata pentru expansiune. Noi module au fost andocate si mutate in porturi cu ajutorul unor brate robotizate. Inainte de anul 1990, au fost adaugate doua noi module la statia Mir, iar pana in anul 1996 au mai fost adaugate inca patru. Motoarele imbunatatite au fost capabile sa evite ca aceasta statie spatiala uriasa sa fie trasa in jos ca statiile Salyut. Aceasta caracteristica plus utilizarea navelor de aprovizionare le-a permis astronautilor de pe Mir sa devina primii oameni care au petrecut mai mult de un an in spatiu.
Dupa destramarea Uniunii Sovietice in 1991, Rusia a decis sa nu mai inlocuiasca statia Mir. In schimb, rusii s-au alaturat americanilor, canadienilor, japonezilor si tarilor europene ca parteneri in programul Statia Spatiala Internationala. Mir a devenit un loc pentru testarea noilor proceduri si echipamente pentru statie. Dupa 15 ani pe orbita, statia Mir si-a intalnit sfarsitul deasupra Oceanului Pacific, pe 23 martie 2001. Cu siguranta lumea a invatat multe din zilele statiei Salyut 1 si pana acum, unele lectii fiind costisitoare si dureroase. Insa oamenii vor continua sa exploreze spatiul deoarece istoria ne-a invatat ca putem obtine ceva numai daca incercam pana reusim.
