Cand, cum si unde s-a desfasurat Proiectul Mercury?

Proiectul Mercury a fost primul program de zboruri spatiale umane al Statelor Unite ale Americii si prima actiune importanta a noii Administratii Nationale de Aeronautica si Spatiu (NASA). Acest proiect a demonstrat ca misiunile spatiale umane erau posibile. Un program de zbor spatial fusese preconizat chiar dinainte ca NASA sa fie infiintata in mod oficial. Armata americana si Comitetul National Consultativ pentru Aeronautica (NACA) au dezbatut cea mai buna abordare pentru un asemenea program la scurt timp dupa ce rusii lansasera Sputnik 1 pe 4 octombrie 1957.

Un inginer de la NACA, pe nume H. Julian Allen, care era expert in problemele legate de caldura extrem de mare generata de vehicule care calatoresc la viteze mari, a propus utilizarea unei rachete pentru lansarea unei nave spatiale pe orbita. Forma navei era de asa natura incat sa poata disipa caldura si sa permita reintrarea in atmosfera in conditii de siguranta. Un alt inginer de la NACA, Maxime Faget, a sugerat utilizarea retrorachetelor, care ar incetini viteza vehiculului si o va determina sa paraseasca orbita, sa reintre in atmosfera si sa se parasuteze la sol.

Pana pe 29 iulie 1958, cand presedintele Dwight Eisenhower a semnat Actul National al Aeronauticii si Spatiului care a creat NASA, deja fusese proiectat un plan pentru a trimite oamenii in spatiu. Obiectivele sale erau plasarea astronautilor in spatiu, testarea reactiilor acestora si revenirea lor pe Pamant in conditii de siguranta. NASA a fost infiintata pe 1 octombrie 1958, iar o saptamana mai tarziu, aceasta a creat in mod oficial proiectul Mercury. Pe 17 decembrie, la exact 55 de ani dupa primul zbor al fratilor Wright, primul administrator al agentiei NASA, T. Kleith Glennan, a facut public proiectul Mercury.

NASA a selectat imediat echipajul compus din astronauti. Aplicantii trebuiau sa aiba sub 40 de ani, sa aiba inaltimea sub 1,8 metri, sa aiba o conditie fizica excelenta si sa fie piloti de testare cu cel putin 1500 de ore petrecute in aer. Dintr-un grup initial de 508 candidati, NASA a selectat 32 de persoane, care au fost supuse unei serii istovitoare de teste fizice si psihologice inainte ca cei sapte astronauti sa fie alesi. Scott Carpenter, L. Gordon Cooper Jr., John H. Glenn Jr., Virgil I. Grissom, Walter M. Schirra Jr., Alan B. Shepard Jr. si Donald K. Slayton au fost prezentati publicului in cadrul unei conferinte de presa la Washington D.C., pe data de 9 aprilie 1959. Acestia au ajuns imediat vedete si eroi ai natiunii.

Navele spatiale pentru proiectul Mercury

Cea mai mare provocare pentru inginerii care au participat la proiectul Mercury a fost conceperea unui vehicul care sa poata proteja oamenii de temperaturile extreme, de vacuum si de radiatiile din spatiu care tocmai fusesera descoperite. De asemenea, exista necesitatea mentinerii unei temperaturi reci a astronautilor in timpul reintrarii in atmosfera. Nava spatiala proiectata de ingineri avea forma unui con si avea un cilindru in partea de sus. Aceasta avea 2 metri lungime, 2 metri in diametru si avea un turn de evadare de 5,8 metri cu un motor-racheta fixat de cilindru. In cazul unei urgente de lansare, racheta s-ar fi aprins si ar fi ridicat capsula, indepartand-o de o explozie si parasutand-o in ocean. Cu un volum de numai 12 metri cubi, abia exista indeajuns de mult spatiu pentru pilotul capsulei, care statea intr-un scaun personalizat aflat in fata unui panou cu 120 de controale, 55 de intrerupatoare electrice, 30 de sigurante si 35 de manete mecanice. Presiunea atmosferica din cabina era o treime din cea de pe Pamant si continea oxigen pur.

Capatul tesit al capsulei, care ar fi intrat primul in atmosfera, a fost acoperit cu un scut termic pentru a-l proteja de temperatura de peste 1600 de grade Celsius la reintrarea in atmosfera. Acest scut ar fi ars si ar fi disipat caldura in timpul reintrarii si coborarii. Chiar inainte ca nava sa se ciocneasca de Pamant, scutul termic s-ar fi desprins de baza capsulei si ar fi eliberat un balon care s-ar fi umflat pentru a amortiza aterizarea. Deasemenea, parasutele ar fi incetinit coborarea si mai mult. Inaltimea totala a capsulei (inclusiv turnul si rachetele atasate de scutul termic) era de aproximativ 8 metri. La lansare, nava spatiala cantarea aproximativ 7900 de kilograme. Proiectul Mercury a folosit doua vehicule de lansare diferite. Rachetele Redstone au fost utilizate pentru zborurile suborbitale, iar vehiculele de lansare Atlas-D (rachete balistice modificate) au lansat zborurile orbitale. Existau 18 propulsoare (rachete mici), operate manual de astronaut, care controlau altitudinea navei spatiale. Trei retrorachete ar fi determinat capsula sa iasa de pe orbita si sa inceapa coborarea catre Pamant.

Sapte zboruri de testare suborbitale si patru zboruri de testare orbitale au precedat zborurile pilotate. Intr-unul din zborurile de testare ce a avut loc in ianuarie 1961 a existat un pasager, un cimpanzeu numit Ham – zborul a fost unul suborbital care a ajuns la altitudinea de 253 de kilometri. Din nefericire, in timpul lansarii, Ham a avut parte de o accelerare si niste forte gravitationale mult mai mari decat era de asteptat. Apoi, o supapa gaurita a dus la scaderea severa a presiunii din cabina. Cand nava spatiala a cazut in cele din urma in ocean, la 209 kilometri distanta de zona tinta, in capsula a inceput sa intre apa. Ham a supravietuit, iar zborul a fost considerat reusit.

Zborurile spatiale Mercury

Primul zbor Mercury pilotat a decolat pe 5 mai 1961, Alan Shepard fiind astronautul aflat in spatele controalelor din Freedom 7 (fiecare astronaut si-a botezat nava, iar cifra sapte a fost adaugata pentru a onora echipa). Atingand o viteza de 8282 de kilometri pe ora si o altitudine de aproximativ 187 de kilometri, Shepard a devenit primul american care a ajuns in spatiu. Acesta a coborat in siguranta, Freedom 7 parasutandu-se in Oceanul Atlantic la sfarsitul zborului sau. Desi zborul suborbital al lui Shepard a durat doar 15 minute si 22 de secunde, acesta a demonstrat ca un astronaut putea supravitui si lucra confortabil in spatiu si le-a aratat celor 45 de milioane de americani care il priveau la televizor ca SUA se alaturase domeniului de zboruri spatiale.

In iulie 1961, zborul lui Virgil Grissom in Liberty Bell 7 a fost asemanator cu al lui Shepard pana la aterizare, cand trapa de evacuare de urgenta a navei a fost spulberata in mod neasteptat. Capsula a fost inundata, iar Grissom a fost nevoit sa iasa rapid din aceasta. Costumul sau spatial a fost imbibat cu apa si au existat cateva momente de tensiune pana cand un elicopter l-a preluat. Capsula lui Grissom s-a scufundat si a ramas in ocean pana in anul 1999 cand a fost gasita si recuperata. De-atunci capsula face “turul” muzeelor din SUA.

Pe 20 februarie 1962, John Glenn Jr. a devenit primul american care a efectuat un zbor orbital, calatorind de trei ori in jurul Pamantului in nava spatiala Friendship 7. Acesta a fost primul american care a vazut un rasarit si un apus de soare in spatiu si primul fotograf pe orbita. Singurele momente de anxietate in cazul acestui zbor au fost inainte si in timpul reintrarii in atmosfera, cand un semnal primit de la sol a indicat ca scutul termic al capsulei se desprinsese (acest lucru s-a dovedit a fi o eroare). La un momendat, Glenn a crezut ca scutul sau ardea si ca incepuse sa se destrame. Glenn a ramas fara combustibil incercand sa opreasca miscarea smucita a capsulei pe masura ce aceasta cobora prin atmosfera, insa capsula a aterizat in siguranta, la 64 de kilometri distanta de zona tinta. Astronautul a revenit pe Pamant ca erou national, intrucat atinsese obiectivul principal al proiectului Mercury.

Recorduri stabilite si obiective atinse

Zborul lui Scott Carpenter cu Aurora 7, de pe 7 mai 1962, a fost asemanator cu al lui Glenn. Acesta a aterizat la 400 de kilometri distanta de zona tinta si a durat trei ore ca echipajul de salvare sa-i localizeze capsula. Walter Schirra a devenit primul star de televiziune aflat pe orbita atunci cand a transmis imagini televizate de pe nava sa spatiala, Sigma 7. Acesta a stabilit si un record – sase orbitari intr-o misiune care a durat noua ore si 13 minute. Ultimul zbor din serie, care a avut loc in mai 1963, a stabilit un alt record – nava spatiala a orbitat in jurul Pamantului de 22 ½ ori si a petrecut 34 de ore si 19 minute in spatiu. Pilotul navei Faith 7, Gordon Cooper, a eliberat primul satelit dintr-o nava spatiala – o sfera de 152 de milimetri cu un semnalizator pentru testarea capacitatii unui astronaut de a urmari obiectele in spatiu (din punct de vedere vizual). Misiunea sa a avut un succes atat de mare, incat NASA a decis sa anuleze zborul final care fusese programat.

Luate impreuna, perioadele de timp petrecute in spatiu de catre cei sase astronauti au totalizat doua zile si sase ore. Chiar inainte de ultimul zbor din mai 1963, programul spatial al Statelor Unite deja avea in perspectiva un nou obiectiv – zborul pana la Luna. Noul obiectiv a fost anuntat de presedintele John F. Kennedy la trei saptamani dupa zborul suborbital al lui Shepard, iar pana in anul 1963, doar 500 din cei 2500 de angajati de la NASA se mai ocupau de proiectul Mercury, restul fiind deja ocupati cu proiectele Gemini si Apollo. Dar Mercury a facut primul pas critic. Acest proiect a demonstrat ca oamenii puteau supravietui in spatiu, ca o nava spatiala putea fi proiectata in asa fel incat sa lanseze oameni in spatiu si ca un echipaj uman se putea intoarce inapoi pe Pamant in siguranta.