Termenul racheta poate sa denumeasca un proiectil, o aeronava sau orice alt vehicul spatial, toate avand ca element comun capacitatea de a se deplasa in atmosfera gratie unui motor, pentru care racheta transporta atat carburantul, cat si comburantul (substanta care intretine arderea). Chiar daca pare o inventie a timpurilor moderne, ideea de a mentine in aer un mecanism, pe principiul propulsiei (energia chimica transformandu-se in energie cinetica), este veche de cateva secole. Chinezii, in secolul I d.Hr., inventasera un fel de racheta rudimentara, in scopul producerii unor mici explozii, in timpul ceremoniilor religioase, cu ajutorul prafului de pusca, obtinut din salpetru (azotat de sodiu natural), sulf si pulbere de carbon, introduse in tije de bambus.
In functie de proportia in care erau amestecate substantele, rezultatul se concretiza fie in flacari puternice, fie in coloane de fum, fie in veritabile explozii, care se produceau dupa ce « tuburile » explozive ajungeau in aer. Tot in China, cateva sute de ani mai tarziu, cand mongolii au atacat orasul Kai-Feng-Fu, soldatii au gandit o tactica de aparare, construind o uriasa « carapace », din piei dure de bovine, pentru a proteja oamenii si peretii caselor, de sagetile inamice, iar la final, au aprins praf de pusca, la capatul gloantelor trimise spre atacatori, adevarate sageti de foc (rachete balistice primitive), ceea ce a speriat ingrozitor hoardele mongole atacatoare. Procedeul s-a extins rapid in tarile arabe si, apoi, si in Europa.
Construirea unei rachete, intr-un sens mai apropiat de cel din zilele noastre tine, insa, de inceputul secolului al XX-lea. Multa vreme, a fost unanim acceptat ca prima persoana care a descris o racheta in trepte a fost inginerul lituanian Kazimierz Siemienowicz, in secolul al XVII-lea, iar prima racheta, cu carburant lichid, a fost construita de fizicianul american Robert H. Goddard, in Massachusetts, in 1926. Racheta lui Goddard s-a inaltat la 13 metri inaltime, cu o viteza de 100 km/ora, mentinandu-se in aer 2,5 secunde, pe o distanta de 50 de metri. Totusi, s-a intamplat ca, la un Congres International de Aeronautica, din 1966, Elie Carafoli, un inginer roman, cu studii la Paris, presedinte al Federatiei Internationale de Aeronautica, sa demonteze ierarhia mentionata anterior, aducand documente, descoperite in arhiva orasului Sibiu, potrivit carora prima racheta in trepte a fost construita in 1529, la Sibiu, de catre Conrad Haas, nascut la Viena, dar care a trait si s-a stins din viata in orasul transilvanean.
In manuscrisul gasit, denumit « Coligatul de la Sibiu », Hass descrie rachete in doua si in trei trepte, in total 17 modele, de dimensiuni si forme diferite, toate fiind prevazute, in partea inferioara, cu un dispozitiv triunghiular, cu functie de stabilizator de directie. Pentru aceste rachete, se puteau folosi combustibili solizi sau lichizi. Se spune ca Haas s-ar fi gandit si la un experiment cu lansarea unui animal la bordul rachetei, pentru a testa efectele, dar nu exista probe ca o astfel de experienta ar fi avut loc. Interesant este ca, peste aproximativ patru sute de ani, alt sibian, Hermann Oberth, a (re)descoperit principiul de functionare a rachetei in trepte, fiind considerat, alaturi de americanul Robert Goddard si rusul Constantin Tsiolkovski, fondator al zborului spatial, fiecare cu descoperiri si contributii realizate independent.
In copilarie, lecturile din Jules Verne au starnit interesul lui Oberth pentru calatoriile spatiale. Desi a inceput studii de medicina, dupa Primul Razboi Mondial, el s-a reorientat spre matematica, fizica si astronomie, fiind chiar, o vreme, profesor la Sighisoara. Lucrarea sa de doctorat – « Rachete in spatiul interplanetar » – desi nu a fost aprobata, pentru ca era, probabil, prea indrazneata pentru vremurile respective, a fost publicata si a suscitat interesul publicului si al anumitor specialisti, mai ales prin capitolele referitoare la zborul cosmic si la realizarea unei statii orbitale permanente.
Inca din timpul studentiei, descoperind, prin calcul matematic, raportul dintre masa si viteza gazelor eliminate prin arderea combustibilului unei rachete, a ajuns, ca si Tsiolkovski, la ideea ca o racheta trebuie sa fie construita in trepte. In 1935, la Medias, a lansat prima racheta din lume cu combustibil lichid, concept care va fi preluat de germani, care, de altfel, l-au si invitat pe Oberth sa lucreze la V2 – o racheta balistica si chiar daca aceasta a fost realizata pentru scopuri militare, este considerata « stramosul » tuturor rachetelor, inclusiv a celor spatiale. In anii ’50 ai secolului trecut, spre sfarsitul carierei, s-a dovedit foarte preocupat de OZN-uri, despre care credea ca sunt adevarate – navete cosmice venite dintr-un alt sistem solar, apartinand unor fiinte inteligente, interesate sa studieze viata pe Terra. In memoria acestui exceptional savant, in Germania, ii este consacrat un intreg muzeu, iar Facultatea de Inginerie din Sibiu ii poarta numele.
Dupa epoca de glorie a rachetelor balistice, cercetarile s-au concentrat asupra rachetelor astronautice. In 1957, a fost lansat in spatiu satelitul artificial Spoutnik-2, avand-o la bord pe cateaua Laika, racheta dezintegrandu-se si parasind orbita in 1958. In 1961, rusul Yuri Gagarin este primul om care a ajuns in spatiu, la bordul unei navete spatiale. Pentru a orbita in jurul Terrei, la o altitudine de 200 de kilometri, orice naveta trebuie sa atinga o viteza in jur de 10 km/s si, evident, mai mult, daca depaseste campul gravitational al Pamantului, indreptandu-se spre o alta planeta. In acest scop, are nevoie de un mijloc de propulsie, numit lansator spatial, de regula o racheta. Avand in vedere progresul extraordinar inregistrat, in epoca moderna, in cucerirea spatiului, este evident ca si tehnologia de fabricatie a rachetelor a progresat uimitor. In plus, exista rachete port-satelit, rachete meteorologice, antigrindina, dirijate, autoghidate, reutilizabile etc.
In 2011, americanii au inceput constructia celei mai mari rachete din lume – Falcon 9-Heavy – pe care o vor lansa in cursul acestui an, 2013. Masurand 70 de metri inaltime, aceasta depaseste lansatorul construit pentru naveta spatiala Saturn V, din programul Apollo, si va putea sa puna pe orbita o incarcatura in jur de 53 de tone (cam cat un Boeing 737, cu 140 de pasageri la bord).
.){kind=link}