Rafael Sanzio a fost un mare pictor al Renasterii italiene. S-a nascut pe 28 martie 1483 in Urbino, un mic orasel din Italia, dar care reprezenta un centru cultural important in acea perioada. A facut parte dintr-o familie de artisti, tatal sau, Giovanni di Santi di Pietro, fiind pictor al Curtii Regale.
Rafel va invata primele taine ale picturii chiar de la tatal sau, pe care il va ajuta la cateva lucrari pentru localitatea lor natala. Vazand ca fiul sau este mult mai talentat ca el, Giovanni di Santi se hotaraste sa il trimita la Perugia, la altelierul pictorului Perugino, considerat atunci cel mai bun pictor italian. Moartea tatalui i-a lasat artistului o avere impresionanta, iar acest lucru a facut posibila ucenicia sub indrumarea celor mai buni colaboratori ai tatalui sau. La 17 ani a primit primul sau angajament, acela de a picta panoul de altar al Bisericii Sfantul Augustin din Citta di Castello, cu tema “Incoronarea Preafericitului Nicolae din Tolentino”.
Dupa aceasta lucrare, Rafael a primit o comanda importanta din partea unui negustor pe nume Andrea Bocini, care l-a pus sa ii picteze capela. Din pacate, in urma unui cutremur din 1789, o mare parte din aceasta s-a distrus, insa au ramas marturii ale talentului pictorului cateva desene si patru fragmente, si anume trei tablouri intitulate “Bust de ingeri”, “Dumnezeu intre heruvimi” si “Fecioara”. Alte tablouri cunoscute din aceasta perioada de inceput sunt “Steagul Treimii”, “Rastignirea Gavari”, “Treimea cu Sfintii Rocco si Sebastian”, “Crearea Evei”.
Intre anii 1502 si 1503, Rafael se stabileste la Perugia, unde primeste trei comenzi: Biserica maicilor Sfantului Anton ii cere sa picteze “Madona pe tron cu Pruncul”, “Sfantul Ioan copil si Sfintii Petru, Pavel, Ecaterina si Margareta”; Manastirea Clariselor de la Monteluce apeleaza la el pentru “Urcarea la ceruri a Fecioarei”, iar Biserica Sfantul Francisc de la Prato ii cere sa picteze “Incoronarea Fecioarei” in Capela Oddi. In 1504, artistul se muta in Florenta, insa pana atunci reuseste sa dea nastere altor tablouri impresionante, ca de exemplu “Visul cavalerului”, “Sfantul Gheorghe si balaurul”, “Portretul Elisabettei Gonzaga” si “Portretul lui Guidobaldo da Montefeltro”.
Rafael ajunge in Florenta la varsta de 21 de ani, manat de curiozitatea de a vedea pe viu cum marii Leonardo Da Vinci si Michelangelo picteaza scenele bataliilor de la Anghiari si de la Cascina in Palazzi Vechio. Este impresionat de oras si de monumentele lui, gasind in el o adevarata sursa de inspiratie. Stilul sau se schimba, mai ales ca la scolile din Florenta se studiau modelele antice si se incerca imitarea clasicilor, modernilor si a naturii. Tablourile din aceasta perioada, “Cap de barbat”, “Portretul de tanar” sau “Portretul de femeie tanara din profil”, arata ca tanarul pictor incepe sa asimileze trasaturi ale operelor lui Da Vinci, pe care il admira foarte mult.
Rafael incepe sa devina din ce in ce mai cunoscut, iar locuitorii din Florenta apeleaza la el pentru a le realiza portrete, dar mai ales picturi cu Madone. Apar astfel tablourile “Madona pe pajiste”, “Madona cu cei doi Prunci si Sfantul Ioan copil (Madona Terranuova)”, “Madona cu sticletele”, “Madona Tempi”, “Madona Bridgewater” si altele, toate avand ca punct comun izolarea Madonei. Mai mult, pictorul incepe sa se dedice portretelor, insa nu vrea sa le picteze din profil, asa cum se obisnuia, ci sa redea imagini cat mai realiste. In aceasta categorie sunt incluse “Portret de tanar cu mar”, “Portret de femeie cu licorn”, “Portret de femeie (gravida)”, “Portret de femeie (Muta)”, care imbina armonios volumul si culoarea si reusesc sa surprinda anumite stari psihologice ale subiectilor.
In 1508, Rafael se muta la Roma, unde este chemat la Vatican pentru a picta primul perete al Salii Tribunalului Apostolic, insusi Papa fiind impesionat de abordarea acestui tanar pictor, renuntand la ceilalti mesteri si pastrandu-l doar pe acesta. Artistul incepe de indata lucrul, pictand totul in actiune, asemenea unei povesti. Tot aici se afla si celebra “Scoala din Atena”, care infatiseaza efortul oamenilor de a gasi adevarul rational, pictura infatisandu-l in mijloc pe Platon, care are in mana stanga cartea Timaios, iar mana dreapta e indreptata spre cer, si pe Aristotel, care are intr-o mana Etica, iar cealalta e indreptata spre pamant. Tot in Sala Tribunalului Apostolic, artistul a reprezentat “Parnasul”, “Virtutile teologale” si “Parnasul”, precum si scene ca “Tribonian predandu-i pandectele lui Diocletian”, “Grigore al IX-lea aproband decretele” sau infatisarea unor virtuti ca “Forta”, “Prudenta” si “Moderatia”.
Desi cele mai multe opere ale sale sunt de inspiratie religioasa, Rafael era atras de femei si nu refuza niciodata o “placere carnala”, iar acest lucru se pare ca i-a fost fatal. S-a casatorit cu Maria Dovizi, nepoata cardinalului de Bibbiena, desi nu o iubea, dar nu a vrut sa il dezamageasca pe cleric. Nefericit, artistul s-a hotarat sa nu consume casatoria si sa caute placeri trupesti in afara ei. La varsta de 37 de ani, a murit dupa o noapte petrecuta cu mai multe femei si a fost atat de epuizat, incat a facut febra, iar medicii nu au avut timp sa il vindece. Oricare ar fi adevarul despre viata acestor genii, important este ce au lasat in urma, iar Rafael este pe buna dreptate considerat unul dintre cei mai mari artisti ai tuturor timpurilor.
