Războiul celor Două Roze – faimoasa dispută între familiile Lancaster şi York

Unul dintre cele mai importante evenimente istorice ale epocii medievale îl reprezintă Războiul celor două roze. Războiul rozelor a fost o serie de lupte civile purtate de membri ai caselor York şi Lancaster. Ambele case au fost ramuri ale dinastiei Regale a Plantageneţilor a căror descendenţă poate fi urmărită de la regele Eduard al III-lea.

Războiul a fost lung şi a avut consecinţe dezastruoase asupra Angliei. Pe scurt, rezultatul a fost uciderea majorităţii celor care ar fi avut drepturi directe la tron de ambele părţi, în urma transformării unor resentimente vechi în conflicte sângeroase. Aceste lupte au dus la un sfârşit ruşinos al liniei Plantageneţilor, care condusese Anglia mai bine de 300 de ani.

Războiul îşi ia numele de la cei doi trandafiri ce reprezentau stemele celor două familii. Casa Lancaster avea trandafirul roşu, casa York îl avea pe cel alb. Denumirea de „Războiul celor Două Roze” nu a fost folosită în perioada în care se dădeau luptele, ci mai târziu. Ulterior, după venirea la putere a dinastiei Tudor, cele două roze au fuzionat simbolizând unirea celor două familii.

Conflictul îşi are rădăcinile într-o succesiune contestată ce avusese loc cu două generaţii înainte. Totul a început când regele Richard al II-lea a fost detronat de vărul său Henry al IV-lea Bolingbroke, duce de Lancaster în 1399. Acesta a fost urmat de Henry al V-lea care după victoriile din Franţa devenise foarte popular şi necontestat. Dar odată cu venirea la tron a fiului său, Henry al VI-lea, lucrurile aveau să se schimbe.

Henry al VI-lea a fost un rege slab şi indecis. Faptul că era înconjurat de consilieri nepopulari nu a făcut decât să întărească resentimentul faţă de el. În aceste circumstanţe casa York, încurajată de contele de Warwick, a început să-şi reafirme drepturile asupra tronului.

Din moment ce în decursul câtorva ani Henry al VI-lea nu a reuşit să producă un moştenitor pentru tron a existat un mare optimism că după moartea sa tronul ar fi urmat casei York. În acest sens s-a semnat şi un act de succesiune ce prevedea trecerea tronului familiei York. Doar că după şapte ani de căsătorie Margaret de Anjou îi dăruieşte un fiu, ceea ce duce la abrogarea acordului.

De partea familiei Lancaster, Margaret de Anjou era cea care lupta pentru succesiunea fiului ei. Nu se dădea înapoi de la nimic, astfel că ea conducea armatele şi de asemenea ea hotăra executarea duşmanilor familiei. Pe scurt, făcea tot ce soţul ei nu avea puterea să facă.

De partea casei de York se aflau contele de Warwick şi vărul său (prin alianţă) ducele de York. La momentul respectiv contele de Warwick era cel mai influent şi bogat om din Anglia, având de partea sa marea parte a nobilimii.

În 1453 şi 1455 conflictele dintre cele două familii s-au transformat în lupte armate, dar în ambele ocazii s-au rezolvat temporar prin compromis. Totuşi problemele dintre regina mamă şi ducele de York s-au înrăutăţit în timp şi au dus la război deschis în bătălia de la Blore Heath.

Deşi primele bătălii au fost în favoarea familiei York, bătălia de la Wakefield a dus la capturarea şi decapitarea ducelui de York şi a fiului său cel mai mare. În ciuda acestei înfrângeri Edward al IV-lea, fiu al ducelui de York, strânge o armată mai mare iar după două lupte sângeroase, în timp ce familia regală fugea în exil, se încoronează în 1461 rege al Angliei şi preia controlul asupra sudului. Cu toate că în nord familia Lancaster avea controlul, odată cu uciderea liderului lor militar rezistenţa armată încetează timp de aproape un deceniu.

Războiul se declanşează iar datorită nemulţumilor din sânul casei York faţă de Edward al IV-lea. Contele de Warwick este dezamăgit că regele se căsătoreşte împrotriva dorinţelor sale şi nu-l mai ascultă în situaţiile importante. Din acest motiv se aliază cu Clarence, frate al regelui şi împreună îl dau jos de pe tron. Dar acest succes e de scurtă durată iar Richard, celălalt frate al regelui, vine în ajutor şi alături de nobilii rămaşi loiali regelui îi trimit pe Warwick şi Clarence în exil.

În acel moment Warwick se aliază cu Margaret de Anjou prin căsătoria fiicei lui cu fiul ei Henry şi împreună cu ajutorul francez îl atacă pe Edward. Edward este nevoit să fugă şi Henry al VI-lea, care fusese până atunci închis, urcă din nou pe tron. Dar după un an Edward se întoarce cu o armată mare şi în cursul câtorva eşecuri casa Lancaster este învinsă; contele Warwick, regele Henry al VI-lea şi prinţul Henry sunt ucişi. Din moment ce toţi cei care ar fi putut revendica tronul erau morţi, Edward a condus fără opoziţie tot restul vieţii.

Cu toate acestea moartea subită a lui Edward al IV-lea duce la uzurparea coroanei de Richard al III-lea în detrimentul nepotului său Edward al V-lea. Profitând ce această situaţie Henry Tudor luptă în numele casei Lancaster şi în bătălia de la Bosworth îl ucide pe Richard al III-lea. Astfel devine el însuşi Henry al VII-lea şi prin căsătoria cu Elizabeth de York fondează dinastia Tudor, punând capăt Războiului celor Două Roze.