In estul Oceanului Atlantic, sud-vestul Oceanului Indian, vestul si estul Oceanului Pacific traieste un peste cartilaginos lung de 1,5-2 m cunoscut sub denumirea de Chlamydoselachus anguineus. Aceasta specie bentonica are un aspect interesant prin faptul ca se aseamana mai mult cu un tipar, desi este un rechin. Numele de rechinul gulerat vine de la cuvintele grecesti chlam – guler si selachus – rechin si de la aspectul sau morfologic deosebit al capului si gatului.
Are sase perechi de fante branhiale care ii creeaza aspectul de guler in zona gatului. Dintre acestea prima pereche de fante este pe partea ventrala, sunt conectate intre ele formand un guler continuu. O alta caracteristica a rechinului Chlamydoselachus anguineus consta in faptul ca intre maxilar si craniu nu apare neurocraniul.
La aceasta specie masculul este mai mic decat femela, ajunge la lungimea de 1,5 m. Coloritul variaza de la maroniu-inchis la gri-inchis, cu diferite marcaje pe intreaga suprafata a corpului. Capul este alungit, plat si larg, asemanator cu cel al unui sarpe, botul este scurt si bont, iar gura pozitionata in partea inferioara a capului are deschiderea mai putin larga.
Maxilarul superior are 19-28 randuri de dinti, iar cel inferior are 21-29 – toti cu mici ace, in numar de 300 in total, foarte ascutite si identice, pe ambele falci. Narile sunt verticale, amplasate in partea de sus a capului si separate printr-un perete de piele. Ochii sunt ovali si nu prezinta a treia pleoapa ca la alte specii.
Aripioarele pelviene sunt mici, cu marginile rotunjite, inotatoarea dorsala are dimensiunea mica si este pozitionata pe spate in partea inferioara a corpului, inotatoarea anala este mult mai mare, iar cea codala este de forma unei tije cu varful ascutit. Toate inotatoarele sunt rigide, ele nu pot fi pliate sau flexate, dar au scopul de a asigura directia, forta de inaintare si stabilitatea.
Rechinul gulerat traieste la adancimi mari de 120-1280 m, iar hrana sa consta din animale moi – calamari, sepii si alte cefalopode. Consuma si pesti ososi sau rechini mici. Fantele sale branhiale de dimensiuni mari il ajuta sa creeze o presiune prin care sa absoarba prada, apoi aceasta este tinuta in falcile mari si foarte flexibile, iar randurile de dinti mici si ascutiti o impiedica sa scape.
Desi inoata cu viteza mare, cercetatorii considera ca acest rechin nu are capacitatea de a captura rapid prada, el urmareste calamarii epuizati, sau acele specii care mor dupa depunerea icrelor. Are un mod de a ataca brusc ca un sarpe, in prealabil observand si apropiindu-se incet de victima. De asemenea unii cercetatori au emis ipoteza conform careia calamarii ar fi atrasi de reflexia luminii pe dintii acestui rechin, cand isi tine gura deschisa.
Reproducerea este ovovivipara, femela tine ouale in interiorul uterului pana ce embrionii se dezvolta si naste pui vii. La inceput acestia au corpul acoperit cu un sac vitelin pana ce ajung la lungimea de 40 cm, apoi acesta dispare pana cand ei ajung la 50 cm. Perioada de gestatie la aceasta specie este foarte mare, poate ajunge si la trei ani si jumatate. Masculii ajung la maturitatea sexuala cand au lungimea corpului de 1m, iar femelele cand au 1,3-1,5 m.
Chlamydoselachus anguineus face parte din ordinul Hexanchiformes, familia Chlamydoselachidae. Deoarece nu se cunoaste situatia acestei specii este clasificata de IUCN pe Lista rosie a speciilor aproape amenintate, ca fiind rara si avand rata de reproducere scazuta. Carnea acestui rechin nu este preferata de pescari, daca este capturat intamplator este vandut pentru carne si folosit la obtinerea fainei de peste.
Video – Rechinul gulerat (Chlamydoselachus anguineus):