În 1917, două revoluții aveau să schimbe fața Rusiei. Prima, revoluția din februarie, a răsturnat monarhia rusă. În luna octombrie o a doua revoluție rusă a pus bolșevicii la conducerea Rusiei, ducând la crearea primei țări comuniste din lume. Chiar dacă mulți erau cei care își doreau o schimbare, nimeni nu se aștepta ca aceasta să se întâmple în acel moment și în acel fel.
Până la revoluție, legătura țarului cu poporul aproape că dispăruse. Chiar dacă corupția guvernamentală scăpase de sub control și politicile reacționare ale țarului nemulțumiseră poporul, pierderile catastrofale în timpul Primului Război Mondial și foametea s-au dovedit a fi scânteia ce a dus la declanșarea manifestațiilor.
Războiul a reușit să arate că Rusia nu mai făcea față din punct de vedere militar națiunilor din centrul și vestul Europei și nu în ultimul rând, a pus la pământ economia.
Pe 24 februarie 1917 femeile ce munceau în fabricile din Petrograd și-au părăsit posturile și au ieșit pe străzi să protesteze. A doua zi li s-au alăturat 150.000 de bărbați; împreună au protestat împotriva lipsei de alimente. Chiar dacă inițial Țarul Nicolae al II-lea a tratat cu indiferență protestele, în momentul în care garnizoana din Petrograd s-a alăturat manifestațiilor, acesta și-a dat seama că nu mai avea rost să se opună. La începutul lunii martie a abdicat. Acesta a fost momentul în care cei aproximativ 300 de ani de domnie a dinastiei Romanov luau sfârșit.
După abdicare, o comisie a Dumei a numit un guvern provizoriu. Acesta avea să se confrunte însă cu Sovietul Muncitorilor și Soldaților din Petrograd. Toți cei 2500 de delegați ai sovietului fuseseră aleși din fabrici și unități militare, din capitala Petrograd și din jurul acesteia.
Nu după mult timp, Sovietul s-a dovedit a avea o autoritate mult mai mare decât cea a guvernului provizoriu. Pe 14 martie 1917, Sovietul din Petrograd a emis Ordinul Nr.1 prin care soldații și marinarii ruși erau instruiți să se supună numai ordinelor sale. Guvernul provizoriu nu a fost capabil să contramandeze ordinul; singurul motiv pentru care sovieticii nu s-au declarat adevăratul guvern a fost frica de o posibilă lovitură de stat din partea conservatorilor.
Din martie și până în octombrie, guvernul provizoriu a fost reorganizat de patru ori. Primul guvern provizoriu a fost compus în întregime din miniștri liberali, singura excepție fiind socialistul revoluționar Aleksandr F. Kerenski. Cu toate acestea, nici una dintre cele patru reorganizări nu a fost capabilă să facă față problemelor majore care afectau țara.
În tot acest timp au fost organizate soviete, după modelul celei din Petrograd în cele mai mari orașe ale Rusiei și în armată. Toți cei din aceste soviete aveau un sentiment comun: cel de retragere din război sub aproape orice termeni. Aceasta se întâmpla deoarece socialiștii radicali dominau mișcarea sovietică. La Primul Congres Rus al Sovietelor, din iunie 1917, revoluționarii socialiști erau cei mai mulți, urmați apoi de menșevici și bolșevici.
Kerensky a devenit șef al guvernului provizoriu și a respins o lovitură de stat încercată de comandantul armatei, Lavr Georgiyevich Kornilov. Cu toate acestea, Kerensky nu reușea să oprească intrarea Rusiei în haosul politic, economic și militar. Partidul său a suferit o ruptură majoră în momentul în care aripa stângă s-a rupt de Partidul Socialist Revoluționar.
În timp ce puterea guvernului provizoriu dispărea, cea a sovieticilor creștea, la fel ca influența bolșevicilor din el. Până în luna septembrie, bolșevicii și aliații lor, socialiștii revoluționari de stânga, îi depășiseră pe socialiștii revoluționari și pe menșevici, având majoritatea în sovietele din Petrograd și Moscova.
În acea toamnă, la începutul lunii noiembrie (octombrie după calendarul Iulian, motiv pentru care a rămas cunoscută drept Revoluția din Octombrie), revoluționarii de stânga conduși de liderul Partidului Bolșevic Vladimir Lenin au lansat o lovitură de stat împotriva guvernului provizoriu.
Bolșevicii și aliații acestora au ocupat clădiri guvernamentale și alte locații strategice din Petrograd. În puțin timp au format un nou guvern la conducerea căruia se afla Lenin.
Sub conducerea lui Lenin guvernul a naționalizat industria și a distribuit pământul; începând cu 1918 a trebuit să lupte într-un război civil cu forțele armate anti-bolșevice.
Albii (formați din monarhiști, liberali și alți socialiști) împotriva Roșilor (bolșevicii). Odată cu războiul civil, bolșevicii se tem că Albii l-ar putea elibera pe țar, fapt ce ar putea duce la reinstaurarea monarhiei. Ei decid să nu lase acest lucru să se întâmple. În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, țarul Nicolae, soția și copiii săi, câinele familiei, trei servitori și doctorul familiei au fost treziți, duși în subsolul casei și împușcați.
În 1920, anti-bolșevicii au fost învinși, după doi ani de lupte sângeroase, brutale și pline de cruzime. Roșii câștigau, însă pe seama a milioane de oameni uciși. Războiul civil a schimbat dramatic Rusia. Moderații au dispărut, iar ce a rămas în urma lor a fost un regim extrem de dur cu propriul popor.
Odată cu stabilirea Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) în 1922, lua naștere primul stat marxist din lume a cărui influență avea să se răsfrângă în toată lumea.
