Rezervaţia naturală Baltele Gurahonţ este o rezervaţie de tip botanic, unică în judeţul Arad. Se află în comuna Gurahonţ şi este inclusă în cea de-a patra categorie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.
Accesul în această arie protejată, de interes naţional se face de pe DN 79A care leagă localităţile Gurahonţ şi Hălmagiu. Rezervaţia se regăseşte pe o păşune, pe malul drept al Crișului Alb şi pe versantul sud-estic al Dealului Baltele. Are o suprafaţă totală de două hectare şi a fost declarată rezervaţie în anul 1995 pentru conservarea speciei de albăstrea Centaurea simonkaiana Hayek.
Albăstreaua din Rezervaţia naturală Baltele Gurahonţ este una dintre puţinele flori pentru care s-a luat decizia de a înfiinţa o rezervaţie naturală. Cea mai bună perioadă de vizitare a rezervaţiei este aceea când albăstreaua înfloreşte – această perioadă începe undeva pe la jumătatea lunii iulie şi durează până în luna august. Se pare că această specie de albăstrea se găseşte în vestul României, în special. În Gurahonţ, prin varianta simonkaiană a speciei se definesc plantele xerofite.
Pe lângă albăstrea, Rezervaţia naturală Baltele Gurahonţ cuprinde şi o specie de usturoi sălbatic (a cărui culoare este galben), prunella (Prunella Iaciniata) şi garoafa de câmp. Albăstreaua creşte pe lângă vegetaţiile înalte, în general, şi este dispusă în grupuri.
Cei care ajung în această zonă pot fi uşor păcăliţi, deoarece nu există niciun semn care să indice că acolo se află Rezervaţia naturală Baltele Gurahonţ. Pentru a fi siguri că au ajuns în locul potrivit, turiştii pot întreba localnicii pentru indicaţii sau se pot baza pe intuiţie.