Rezervaţia naturală Creasta Cocoşului se găseşte în Munţii Gutâi din judeţul Maramureş, la circa 35 de kilometri de localitatea Baia Mare. Este inclusă în categoria a treia a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

Această rezervaţie naturală se întinde pe 50 de hectare, împărţite pe categorii – zona de pădure (care este şi cea mai mare), zona stâncoasă şi golul de munte. Scopul înfiinţării unei rezervaţii naturale aici a fost de a proteja şi de a conserva o serie de elemente importante din punct de vedere ştiinţific, ecologic şi peisagistic.

Rezervaţia naturală Creasta Cocoşului iese în evidenţă în special prin colina care îi dă şi numele, care are 200 de metri lungime şi care este dispusă la o altitudine medie de 1.200 de metri. În cel mai înalt punct, această stâncă atinge înălţimea de 1.450 de metri. Este uşor de intuit de la ce vine numele său – văzută de departe, creasta chiar seamănă cu una a cocoşului, fiind zimţată.

Ce este şi mai interesant la ea este că, indiferent din ce unghi o priveşti, înfăţişarea ei e alta. Forma sa este unică şi se datorează faptului că a luat naştere din erupţii vulcanice explozive. Vântul, ploile şi torentele au intervenit apoi şi i-au dat forma pe care o putem vedea astăzi.

rezervatia-naturala-creasta-cocosului-judetul-maramures.jpg

Rezervaţia naturală Creasta Cocoşului este unul dintre locurile preferate de cei care iubesc muntele. Cea mai uşoară cale de acces e cea care porneşte de la pasul Gutâi şi care durează în jur de două ore.

Alpiniştii, dar şi cei care practică escalada sau zborul cu parapanta, profita de vremea bună pentru a veni aici, pentru că rezervaţia oferă condiţii propice de practicare a acestor sporturi. Mai mult, cei care vor să petreacă şi o noapte sau mai multe în natură, o pot face în zona de camping.

Rezervaţia naturală Creasta Cocoşului protejează o multitudine de elemente de floră şi faună. Cei care ajung aici pot vedea jneapăn, garofiţă, merişor, ienupăr, afin sau crin de pădure, iar printre păsările ce pot fi observate, se numără acvila de stâncă, acvila de munte, acvila ţipătoare (acestea fiind specii în pericol), dar şi corbul, codobatura vânătă şi uliul.

Rezervația servește nu doar ca un punct de atracție turistică, ci și ca un important centru pentru studiul și observația speciilor de flora și fauna specifice zonei montane. Diversitatea biologică a zonei este susținută de ecosistemele variate care se întind pe teritoriul rezervației.

Pentru cei pasionați de drumeții și activități în aer liber, Creasta Cocoșului oferă trasee bine marcate, care permit explorarea sigură și accesibilă a acestui teritoriu. Traseele sunt deschise tot anul, oferind o schimbare de peisaj cu fiecare sezon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.