Rezervaţia naturală de păliur de la Radna se află în judeţul Arad, chiar în spatele Mănăstirii „Sfânta Maria” din Radna, localitate ce aparţine de oraşul Lipova. Rezervaţia a fost înfiinţată pentru a proteja specia de paliur Paliurus spina Christi, cunoscută şi sub numele de „Spinul lui Hristos”.

Păliurul este o plantă submediteraneană, care la noi în ţară nu se întâlneşte decât în judeţul Arad, în această rezervaţie şi în Dobrogea. E un arbust indigen, a cărui înălţime variază între doi şi cinci metri. Tulpinile sunt dese, ramurile sunt curbate şi lujerii prezintă câte doi spini pe fiecare parte a mugurilor – unul din spini este lung şi drept, în timp ce al doilea spin este încovoiat şi mai scurt decât primul.

Scoarţa păliurului este de culoare cenuşie, iar frunzele sunt asimetrice şi de forma oval-eliptică, de aproximativ 2-4 centimetri. Plantele au şi fructe, care sunt mici şi gălbui – nu sunt comestibile. Păliurul este o specie de plantă temofilă, care nu este foarte pretenţioasă, ba chiar apare în locurile stâncoase şi pe coastele erodate puternic. Este o plantă rezistentă la secetă şi în acest gen se încadrează şi câteva specii lemnoase agăţătoare.

Având în vedere că este un arbust destul de rar pe teritoriul ţării noastre, era necesară înfiinţarea Rezervaţiei naturale de păliur de la Radna. Ca în orice arie protejată din România, şi aici turiştii trebuie să respecte un regulament, ca zona să beneficieze în continuare de aceste plante deosebite.

Cei care vin să viziteze Rezervaţia naturală de păliur de la Radna se pot duce şi la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Radna, un lăcaş religios care datează de mai bine de 500 de ani. Prima biserică a fost ridicată în anul 1520, însă a fost reconstruită de mai multe ori, din cauza atacurilor repetate ale turcilor. Mai mult, aceasta a avut de suferit şi din cauza unui incendiu, în anul 1695, când singurul lucru rămas intact a fost o icoană a Maicii Domnului. Biserica de astăzi datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ