Home Călătorii Obiective turistice din România Rezervația naturală Lunca Mureșului Inferior – comoara naturală a Aradului

Rezervația naturală Lunca Mureșului Inferior – comoara naturală a Aradului

0

Rezervaţia naturală Lunca Mureşului Inferior se află în albia majoră a Mureşului, în judeţul Arad, nu foarte departe de reşedinţa de judeţ. Rezervaţia are un potenţial ecoturistic foarte mare, acesta fiind unul dintre motivele pentru care prezintă importanţă ridicată.

Rezervaţia naturală Lunca Mureşului Inferior face parte din Parcul Natural Lunca Mureşului, care se întinde pe o suprafaţă destul de mare, acoperind localităţile Arad, Nădlac, Şeitin, Secusigiu, Pecica, Felnac şi Semlac ale judeţului Arad. Însă o parte din parc se află şi în judeţul Timiş, continuând până la ieşirea din România şi incluzând Pădurea Cenad. Astfel, accesul în aria protejată este asigurat de oricare din drumurile naţionale sau judeţene care duc în aceste localităţi.

Potenţialul ecoturistic mare al Rezervaţiei naturale Lunca Mureşului Inferior este dată în special de faptul că e o zonă inundabilă, fapt ce face ca aria protejată să fie considerată un paradis atât pentru păsări, cât şi pentru peşti. De altfel, fauna şi flora de aici cuprind o serie de specii importante, unele dintre ele protejate prin lege.

Flora din cadrul rezervaţiei este compusă din specii ca plopul alb, plopul negru, stejarul pedunculat, salcia albă, nufărul alb, forfecuţa bălţii, peştişoara, ruscuţa de primăvară, frasinul sau trifoiaşul de baltă.

Fauna Rezervaţiei naturale Lunca Mureşului Inferior cuprinde specii de păsări ca stârcul de noapte, stârcul pitic, acvila ţipătoare mică, pescăruşul razător, cormoranul mare, corcodelul mic, lişiţa, lăstunul de mal, prigoria sau popândăul.

Peştii sunt reprezentaţi de somnul pitic, caracuda, morunaşul, răspărul şi fusarul mare, printre alţii. Alte specii de animale întâlnite în cadrul ariei protejate sunt liliacul urecheat, vulpea, dihorul, pisica sălbatică, cerbul lopătar şi carpatin, broasca ţestoasă de apă, tritonul cu creastă, şarpele de apă.

Rezervația este de asemenea un punct crucial pentru migrația multor specii de păsări, oferind adăpost și resurse alimentare necesare pe durata călătoriilor lor lungi. Acest fapt atrage anual numeroși ornitologi și entuziaști ai birdwatching-ului, dornici să observe specii rare și să documenteze comportamentele acestora într-un mediu natural neperturbat.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version