Rezervaţia naturală Pietrele Albe se află pe teritoriile administrative ale localităţilor Săcuieu şi Răchitele din judeţul Cluj. Această arie protejată se află pe versantul din stânga Văii Stânciului, situată, la rândul ei, în partea sudică a masivului Vlădeasa.

Pentru a ajunge la Rezervaţia naturală Pietrele Albe, turiştii trebuie să meargă pe DJ 103 H care leagă cele două localităţi, sub administraţia cărora se află rezervaţia. Din punct de vedere geologic, rezervaţia este alcătuită, în principal, de un abrupt calcaros, de dimensiuni mari, care poate fi observat şi de la distanţe mai mari. Spectaculozitatea abruptului este completată de pereţii verticali, de avene şi de peşteri, care pot fi explorate numai de către cei care sunt echipaţi corespunzător şi au asupra lor surse de iluminare.

Zona a fost declarată rezervaţie naturală şi pentru faptul că se întâlnesc mai multe specii de plante rare, unele dintre ele ocrotite prin lege. Aşadar, cei care ajung aici trebuie să aibă grijă să nu rupă vreo plantă sau să pericliteze în vreun fel flora, pentru că pot fi pedepsiţi regulamentar. De asemenea, cei care vor să campeze chiar în Rezervaţia naturală Pietrele Albe ar trebui să ştie că acest lucru nu este permis.

Rezervaţia naturală Pietrele Albe este un obiectiv turistic la mare căutare, atât de către cei care preferă să-şi petreacă timpul liber într-o zonă cu un peisaj deosebit, cât şi de către cei care iubesc sporturile. Pereţii verticali ai rezervaţiei sunt deseori folosiţi drept loc pentru căţărări şi alpinism, iar de la o vreme au început să se practice şi zborurile cu parapanta.

rezervatia-naturala-pietrele-albe.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ