Rezervaţia naturală Runcu – Groşi se află, din punct de vedere administrativ, în satul Groşii Noi din comuna Bârzava, judeţul Arad. Din punct de vedere geografic, se află în Munţii Zarandului, chiar în bazinul superior al Văii Groşi, unul din afluenţii râului Mureş.

Rezervaţia naturală Runcu – Groşi este o arie protejată, de tip forestier, înscriindu-se, astfel, în categoria a IV-a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii. Ocupă o suprafaţă totală de circa 260 de hectare şi este considerată şi o rezervaţie floristică, datorită speciilor rare ce pot fi întâlnite aici. Altitudinea la care se află rezervaţia variază între 340 de metri (minimă) şi 660 de metri (maximă).

Necesitatea înfiinţării unei arii protejate în această zonă a apărut datorită faptului că în Rezervaţia naturală Runcu – Groşi se găsesc păduri virgine, precum şi păduri cvasivirgine de gorun şi fag. Arboretele de aici se împarte în trei categorii: arborii cu vârsta de 100 de ani, cei care au 140 de ani şi cei care au vârsta de 180 de ani sau mai mult. Printre speciile cel mai des întâlnite, se număra Fagus sylvatica şi Quercus petraea.

Fauna din cadrul Rezervaţiei naturale Runcu – Groşi este, în mare parte, alcătuită din mistreţ, cerb, vulpe, lup, căprior, pisica sălbatică, viezure, salamandră, broasca de pădure, gaiţa şi ciocănitoarea. Flora constituie şi ea un element special. Asta deoarece este compusă şi din specii de plante rare, cum ar fi colţişorul, vinariţa şi popilnicul.

Rezervaţia naturală Runcu – Groşi este foarte importantă, mai ales că a reuşit să scape de intervenţia distrugătoare a omului. Importanța sa a fost sesizată şi de alte ţări, precum Ungaria, Elveţia sau Suedia care şi-au trimis specialiştii să o studieze.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ