Se întinde pe o suprafaţă de 2.185 hectare şi reprezintă unul dintre cele mai frumoase locuri din Peninsula Capului. Face parte din parcul naţional al muntelui Table din Cape Town, fiind flancată de munţii Kalk Bay şi Constantiaberg.
Rezervaţia naturală Silvermine a devenit deja un obiectiv turistic faimos, graţie istoriei sale, dar mai ales datorită florei şi faunei. În plus, este amenajată de asemenea manieră încât oferă turiştilor tot felul de facilităţi în aer liber, menite să atragă şi provoace în egală măsură.
Un strop de istorie. Numele rezervaţiei, Silvermine, a fost dat tocmai de olandezii stabiliţi la Colonia Capului. Aceştia erau convinşi că suprafaţa pe care se află astăzi rezervaţia reprezintă un enorm minereu de argint. Aşa că au pornit să exploreze munţii, săpând numeroase mine. Munca lor s-a dovedit însă zadarnică. Nu s-a găsit niciun fir de argint. Totuşi, numele s-a păstrat, putând duce în eroare pe cei mai mulţi vizitatori.
În 1898, chiar în mijlocul rezervaţiei naturale Silvermine a fost creat un rezervor de apă foarte mare, pentru localnicii localităţii Muizenberg, însă de-a lungul timpului oamenii s-au simţit tot mai atraşi de vegetaţia extraordinară, aşa că s-a decis protejarea şi conservarea acestei suprafeţe ca obiectiv turistic major.
În anul 1998, Silvermine a fost proclamată rezervaţie naturală aparţinând parcului naţional al muntelui Table.
Rezervaţia naturala Silvermine asigură vizitatorilor privelişti superbe asupra Oceanului Atlantic, oraşului Cape Town şi golfului False Bay. Este considerată drept un regat al florilor, unele dintre ele reprezentând specii de plante foarte vechi. Au fost descoperite nu mai puţin de 900 de specii de plante indigene, tipice vegetaţiei alpine, unele extrem de rare, precum protea, ericaceae şi stufăriş. În valea Echo, aparţinând rezervaţiei naturale Silvermine, există păduri indigene numai bune de explorat.
Vegetaţia specifică şi care asigură faima rezervaţiei este cea tipic africană, fynbos, protejată prin lege în cazul muntelui Table.
Rezervaţia naturală Silvermine poate fi considerată un mic colţ de rai, atât datorită vegetaţiei şi animalelor stabilite aici, cât şi din punctul de vedere al turiştilor care au la dispoziţie o sumedenie de activităţi, în funcţie de interese şi formă fizică. Spre exemplu, există trasee atât pentru plimbări uşoare, accesibile tuturor vizitatorilor, cât şi pentru temerari obişnuiţi cu provocările naturii. De asemenea, sunt foarte apreciate traseele pentru bicicliştii de munte, trasee care presupun un efort fizic considerabil, dar oferă şi privelişti de o frumuseţe copleşitoare.
Nu sunt ignorate nici persoanele cu handicap, astfel că rezervaţia naturală Silvermine este prevăzută cu un traseu destinat scaunelor cu rotile.
Cele mai populare trasee pentru drumeţii sunt în direcţia:
- – rezervorului de apă, adică un drum de 20 de minute de-a lungul unei faleze de lemn amenajate special pentru turiştii aflaţi într-o formă fizică modestă. Rezervorul de apă este folosit în prezent în scopuri pur artistice, ca inspiraţie pentru pictură, poezie, artă fotografică. Pe apă pot fi admirate gâşte egiptene şi o mulţime de peşti frumos coloraţi. Există un anunţ foarte categoric: Înotul este interzis – dar mulţi vizitatori îl ignoră, preferând să îşi pună costumele de baie pe ei şi să se bălăcească în voie.
- – peşterii numite Ochiul elefantului, un traseu de două ceasuri spre una dintre cele mai interesante peşteri, denumite astfel din cauza formei sale surprinzătoare. De la gura peşterii, turiştii se pot bucura de o privelişte uluitoare asupra oraşului Cape Town.
- – râului Silvermine. Este vorba despre un traseu de aproximativ o oră şi jumătate dus – întors, pornind de la porţile rezervaţiei naturale Silvermine şi urmând semnele indicatoare, spre râul Silvermine, concentrat în jurul rezervorului de apă;
- – vârfului Steenberg, un drum destul de lung, de trei ceasuri, la capătul căruia turiştii pot admira de la înălţime crestele munţilor şi oraşul Cape Town. Gradul de dificultate al unei astfel de drumeţii este moderat.
De la înălţimea muntelui, există un circuit ceva mai lung, dar destul de simplu şi care răsplăteşte din plin orice efort. Trece pe lângă valea Soarelui şi valea Noordhoek şi coboară de-a lungul muntelui până spre câteva plaje însorite.
Pe valea Noordhoek se pot vizita câteva aşezări omeneşti – oraşul istoric Fishhoek, oraşul Simon Town cu statuia legendarului Just Nuisance şi cel mai sud vestic punct al Africii de Sud, Cape Point.
Există şi trasee grele ce presupun căţărare pe munte, dar şi numeroase peşteri ce îşi aşteaptă vizitatorii. Pe partea sud vestică a rezervorului de apă se găseşte peştera Peers, un loc plin de istorie. Peştera a fost numită după Victor Peers care, împreună cu fiul său, Bertie, în anul 1927 a dat startul excavărilor din acest loc, căutând dovezi ale existenţei populaţiei Khoi în zonă, populaţie care ar fi trăit în aceste locuri cu 10.000 de ani în urmă. În timpul căutărilor, Victor şi Bertie Peers au descoperit un craniu în vârstă de 11.000 de ani. S-a dovedit că locul reprezenta, de fapt, un soi de cimitir antic. Peştera Peers şi împrejurimile sale au fost declarate monumente naţionale, în 1941.
Turiştii îndrăgostiţi de spectacolul păsărilor au toate motivele să viziteze rezervaţia naturală Silvermine. Aici, pot fi admirate rândunici, păsări tropicale cu gât albastru sau penaj portocaliu, şoimi de stâncă, păsări prădătoare africane şi şoimii călători. Vedeta acestei rezervaţii este însă vulturul negru. Nu lipsesc nici mamiferele specifice Africii de Sud – porci spinoşi, manguste şi râşi.
Rezervaţia naturală Silvermine este prevăzută cu numeroase locuri pentru picnic şi faimosul grătar african, braai. Totuşi, grătarele nu sunt permise pe timpul verii, întrucât din pricina căldurii excesive şi a vegetaţiei din jur există riscul izbucnirii de incendii.
Intrarea se face pe două porţi enorme, unde sunt amenajate câteva spaţii de parcare. Pe tot întinsul rezervaţiei sunt dispuse şi numeroase toalete publice.
Vizitatorii se pot plimba în cadrul rezervaţiei naturale Silvermine împreună cu animalele de companie, însă de-a lungul unor zone special prevăzute pentru aşa ceva.
Rezervaţia este deschisă zilnic, între orele 9.00 şi 19.00 şi poate fi vizitată contra unei mici taxe de intrare.