In conditiile actuale, in care echilibrul ecologic al planetei sufera din cauza actiunilor iresponsabile ale omului, o echipa de cercetatori australieni a descoperit imense rezerve de apa dulce sau foarte putin sarata, in adancul oceanelor. Rezultatul cercetarilor lor a fost publicat in revista Nature, in numarul din decembrie 2013. Chiar daca mare parte din aceste rezerve de apa, estimate la aproximativ 500 000 de kilometri cubi, sunt usor sarate, desalinizarea lor si transformarea in apa potabila este usor de facut si ar putea alimenta mai multe regiuni ale globului, timp de decenii.

apa dulce sub oceane1

In privinta localizarii lor, se stie, deocamdata, ca se afla in mai multe zone ale globului, in adancul oceanelor, in apropiere de coastele Australiei, Chinei, Africii de Sud, Americii de Nord. Prezenta apei dulci sub apele sarate se explica prin ceea ce s-a intamplat in urma cu mii de ani, cand nivelul marilor si al oceanelor era mult mai scazut decat astazi si cand, in multe locuri unde se afla acum oceane, era pamant ferm. In epocile respective, mari cantitati de apa pluviala s-au infiltrat in sol si au format un fel de « buzunare » de apa dulce. Apoi, in urma cu circa 20 000 de ani, cand calota glaciara a inceput sa se scufunde, nivelul oceanelor a crescut, iar « buzunarele » de apa dulce au ramas in adancuri, protejate de straturi de argila si de sedimente, intacte pana in prezent.

Hidrologii presupuneau, de mai mult timp, ca exista astfel de rezerve de apa dulce, sub oceane, dar in cantitati mult mai mici, si nu detineau nici dovezile necesare.

In privinta exploatarii acestor rezerve submarine de apa dulce, cercetatorii avertizeaza, totusi, ca nu sunt regenerabile. Acest fapt trebuie luat in considerare, cu responsabilitate, cu atat mai mult cu cat, pe glob, doar 2,5% din cantitatea de apa este dulce, continuta in ghetari, in panza freatica, in lacuri, rauri, in permafrost (sol inghetat permanent, din zonele arctice) si in atmosfera, iar din aceste 2,5 procente, doar 1% reprezinta apa lichida. Pe de alta parte, nu numai ca apa dulce este putina si inegal raspandita pe glob, dar, dupa cum avertizeaza ONU, poate deveni, in viitor, o sursa serioasa de conflicte si poate periclita (din pricina poluarii) si biodiversitatea acvatica. In 2010, s-a intocmit o noua harta mondiala a ecoregiunilor de apa dulce si s-a subliniat necesitatea ca, mai ales in regiunile tropicale, sa se ia masuri de conservare si de protejare a rezervelor de apa dulce, fara de care viata pe Terra nu ar fi posibila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.