Robotii de explorare a spatiului vin in toate formele si marimile si au o mare varietate de functii. Acesti roboti de explorare includ: sonde planetare de survolare (Voyager 1 si 2), roboti care orbiteaza (Cassini, Galileo), sonde atmosferice (Huygens Titan), roboti care aterizeaza (Mars Pathfinder), roveri (Sojourner), brate robotice (Sistemul Manipulator de la Distanta al Navei Spatiale) si roboti care se afla acum in curs de dezvoltare (pentru Statia Spatiala Internationala).
, in special unei masini care poate fi programata pentru a efectua sarcini cIn zilele noastre, cuvantul “robot” este adesea aplicat oricarui dispozitiv care functioneaza in mod automat sau prin comanda la distantaare in mod normal sunt realizate de oameni. La inceputul secolului trecut, “robot” insemna de obicei un dispozitiv mecanic antropoid (“om mecanic” sau “android”), capabil sa execute sarcini umane sau sa se comporte intr-un mod uman. Ceea ce toti robotii au in comun este faptul ca ei indeplinesc sarcini care sunt prea plictisitoare, murdare, delicate sau periculoase pentru oameni. Sondele spatiale care zboara prin sistemul solar ar putea sa nu para a fi niste roboti, insa ele isi merita pe deplin acest nume intrucat indeplinesc sarcini programate pe perioade lungi de timp, fara supraveghere umana directa. Operand in vidul din spatiu si rezistand expunerii la radiatii si temperaturi extreme, aceste sonde exploreaza locuri care nu sunt inca accesibile oamenilor.
Toti robotii spatiali sunt de fapt destul de asemanatori, prin faptul ca toti au un operator, senzori, servomotoare, comunicatii radio si o sursa de alimentare. Senzorii ofera informatii despre robot si mediul sau. Operatorul proceseaza informatiile primite de la senzori, impreuna cu instructiunile primite prin radio de la centrul de control terestru, si trimite semnale de comanda corespunzatoare catre servomotoare. Servomotoarele transforma semnalele de comanda in actiuni. Timpii lungi de transmisie pentru undele radio pe distante interplanetare se opun controlului de la distanta in “timp real” al robotilor aflati la mare distanta de Pamant, prin urmare, acesti roboti trebuie sa fie capabili sa opereze in mod independent (control autonom). Acest lucru este deosebit de important pentru roveri, care probabil vor intalni roci, stanci, cratere si alte pericole, pe masura ce se misca pe suprafata unui corp ceresc.
Multi operatori ai robotilor mobili utilizeaza un sistem stratificat de module de control bazat pe comportamentul insectelor. In dezvoltarea acestui software, straturile de module generatoare de comportament sunt adaugate unul cate unul, fiecare dintre ele conectand senzorii la actiune. Toate modulele functioneaza in paralel ori de cate ori sunt declansate de senzorii relevanti. Pentru a preveni conflictele care apar intre comportamentele ce ar putea fi declansate in acelasi timp, modulele sunt organizate intr-o ierarhie. Comportamentele de nivel inalt au puterea de a le suprima temporar pe cele de nivel inferior, insa, atunci cand comportamentele de nivel superior nu mai sunt declansate, cele de nivel inferior reiau controlul.
