Căsătoriile habsburgice din 1477 și 1496 au dat naștere multor poezii de-a lungul istoriei și au influențat desfășurarea evenimentelor importante în toată Europa.
Prima căsătorie este realizarea lui Frederick al III-lea, ales în 1440 drep Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Domnia sa lungă, până în 1493, este una tulbure pentru Austria și Habsburgi. Schimbarea apare din percepția sa că bogăția Burgundilor ar putea fi legată de demnitatea imperială deținută de Habsburgi pentru avantajul ambelor case. Această percepție a fost atât de puternică încât coroana imperială devine pe parcursul generațiilor o moștenire habsburgică.
Începând cu 1473 au loc negocieri secrete între împăratul Sfântului Imperiu Roman și Carol de Burgundia. Afacerea propusă era că Frederick va ridica Burgundia de la statutul de ducat la cel de regat, în schimbul căsătoriei fiicei lui Carol, Maria, cu fiul lui Frederick, Maximilian.
Dar când în 1477 Carol moare în luptă, nici unul dintre planuri nu se împlinește. Chiar și așa, pentru Burgundia această alianță imperială reprezenta garanția împotriva vecinului său Franța. Astfel că planurile pentru nuntă sunt grăbite iar Maximilian se căsătorește cu Maria prin procură în luna martie și în persoană în luna august.
Filip I, copilul din această căsătorie și moștenitorul Burgundiei, este următorul căsătorit în viitoarea alianță avantajoasă în 1496. Tatăl său aranjează ca Filip să se căsătorească cu Ioana, fiica lui Ferdinand și a Isabelei, puternicii monarhi ai unei unite Spanii.
Rezultatul important al acestui mariaj derivă la fel de mult din noroc cât și din abilitățile diplomatice ale Habsburgilor. Maximilian era interesat doar de o alianță împotriva Franței atunci când a făcut această legătură între Habsburgi și Spania. Moștenirea nu era preocuparea lui din moment ce Ioana avea un frate mai mare și o soră.
Maximilian nu intenționa să pună pe tronul Spaniei un Habsburg, dar trăiește suficient de mult pentru a vedea rezultatul uimitor al acestei nunți. Fratele mai mare al Ioanei moare în 1497, urmat fiind de sora lui în 1498 și de fiul acesteia în 1500. Așa se face că Ioana ajunge moștenitoarea tronului și în același an aceasta dă naștere unui fiu, numit Carol.
Când Carol are doar 6 ani, tatăl său moare, șoc ce o afectează pe mama sa care era deja instabilă, făcând-o astfel incapabilă să guverneze. Astfel că un copil habsburg, nepotul lui Maximilian, era acum moștenitorul tronului spaniol.
Carol moștenește ținuturile sale spaniole atunci când bunicul său Ferdinand moare în 1516. Maximilian, bunicul său patern, avea atunci 57 de ani. Până la această vârstă domnia lui Maximilian văzuse multe eșecuri dar el nu își pierduse talentul ca pețitor. În 1515 el își logodește cel mai mic nepot, Ferdinand, fratele mai mic al lui Carol, cu fiica regelui Boemiei și Ungariei. Când toți moștenitorii masculini mor, aceste două regate intră tot pe mâinile habsburgilor.
Maximilian moare în 1519 iar cei doi nepoți, Carol și Ferdinand, ajung că conducă o mare parte din Europa. Fiecare îl urmează pe rând ca Sfânt Împărat Roman într-o perioadă de aproape jumătate de secol, până la moartea lui Ferdinand în 1564.
Așa că mărețul Imperiu Habsburgic se ridică peste Europa ca cea mai puternică dinastie a secolului al XVI-lea. Acest imperiu a fost asamblat în termen de o viață, aceea a lui Maximilian, iar aproape în întregime prin mijloace pașnice.
Pentru jumătate de secol cei doi frați erau figurile dominante ale sudului și centrului Europei. Amândoi au fost puternic implicați în revoltele ce au rezultat de pe urma Reformei, care au solicitat loialitatea deja fragilă în ținuturile germanice ale imperiului.
În afara acestui aspect, atenția fraților se răsfrângea asupra unor zone de influență separate. Carol face din Europa de vest prioritatea sa iar de aici apare conflictul cu Franța. Existau conflicte frecvente între interesele Habsburgilor și francezilor Valois în două regiuni aprig disputate, nordul Italiei și Țările de Jos.
Conflictul ce necesita atenția permanentă a lui Ferdinand era la frontiera estică a Europei romano-catolice. Începând cu 1522, fratele său l-a făcut responsabil pentru terenurile ereditare ale familiei în Austria și în celelalte regiuni germanice.
În această zonă pericolul apărea de pe urma expansiunii Imperiului Otoman, chiar dacă în mod ironic, victoria otomanilor de la Mohacs aduce multe beneficii lui Ferdinand. Moartea regelui Ungariei și Boemiei, fără să aibă moștenitor la Mohacs oferă posibilitatea ca Ferdinand să solicite cele două coroane.
Așa că Boemia intră sub dominion habsburgic fără probleme. Cu Ungaria situația era mai dificilă, turcii fiind prea aproape pentru a putea asigura zona. În urma unui tratat din 1547 cu un sultan turc, Ferdinand se alege doar cu o fâșie vestică a vechiului regat ungar.
În 1555, Carol al V-lea renunță la lunga luptă pentru a guverna imperiul. Într-un singur an abdică și se retrage într-o mănăstire spaniolă. În 1556, Carol cedează fiului său coroana Spaniei și a Americii spaniole precum și toate teritoriile habsburgilor din Italia, Țările de Jos. În septembrie a aceluiași an, oferă fratelui său Ferdinand coroana imperială ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
Sub Ferdinand, Austria și teritoriile învecinate devin o monarhie centralizată condusă de împăratul Sfântului Imperiu Roman ce își avea capitala la Viena. Astfel că tărâmurile familiei Habsburg erau împărțite în două imperii. Cele două ramuri ale familiei aveau să colaboreze și să aranjeze frecvent căsătorii, dar erau separate politic.
Din acest punct, căsătoriile între rude apropiate avea să devină un subiect la ordinea zile. Trei generații succesive de regi spanioli au Habsburgi ca ambii părinți. Aproape toți strămoșii imediați ai lui Carol al II-lea sunt descendenți ai lui Maximilian. Maxilarul proeminent al habsburgilor este vizibil în portretele lui Filip al IV-lea dar e evident în cazul lui Carol al II-lea.
Carol al II-lea se căsătorește de două ori dar nu are copii, iar fiind foarte bolnăvicios nimeni nu se miră când acesta moare la 30 de ani fără moștenitor. Cum el moare fără moștenitor, dar cu existența unor reclamanți puternici la tron, criza se va disputa în Războiul de Succesiune Spaniol.
Prin tratatele din 1713-1714, Habsburgii sunt înlocuiți de Bourboni la tronul Spaniei. Astfel că marele domeniu habsburgic se reduce la terenurile ereditare ale Austriei, Boemiei și Ungariei și teritoriile din Italia și Țările de Jos. Povestea Habsburgilor, din secolul al XVIII-lea și până în secolul al XX-lea, este în esență aceea a Imperiului Austriac.
