Romanul in epoca victoriana a cunoscut cea mai infloritoare perioada din istoria literaturii engleze, acest lucru fiind vizibil in lucrarile unor scriitori ca Charles Dickens, surorile Bronte, Henry Fielding si multi altii.
Era victoriana a coincis cu perioada de suveranitate a Reginei Victoria a Marii Britanii, care a domnit intre anii 1837 si 1901. Este considerata cea mai prospera epoca din istoria Angliei, fiind caracterizata de progrese in domeniul stiintei, al medicinii sau de inflorirea urbanismului, iar acest lucru s-a reflectat si in literatura, mai ales in faptul ca romanul a devenit foarte popular printre cititori. Deoarece pana atunci erau la mare cautare povestile cavaleresti, literatura engleza a simtit nevoia unei schimbari.
Astfel, si-a facut aparitia romanul, care era considerat o reprezentare reala a vietii de atunci si a obiceiurilor oamenilor. Desi la inceput romanele aveau ca principale teme biografii, experiente personale ale autorilor sau subiecte istorice, cu timpul acestea au avut teme mai complexe, mai ales din pricina faptului ca acest tip de scriere era destinat in special oamenilor din clasa de mijloc, si prin urmare scriitorii erau nevoiti sa reflecte problemele si conflictele epocii respective.
Romanul in epoca victoriana era vazut ca o forma de distractie, de relaxare, desi scriitorii abordau teme destul de dificile si neplacute, care aratau fata adevarata a societatii, fata pe care cei de la putere incercau sa o ascunda pe cat de mult posibil. De exemplu, Charles Dickens este faimos pentru felul in care a criticat sistemul legal in “Casa umbrelor” (“Bleak House”) sau sistemul educational in “David Copperfield” sau cum William Makepeace Thackeray satirizeaza societatea si oamenii ei in “Balciul desertaciunilor” (“Vanity Fair”).
Cu toate acestea, cititorii se asteptau sa regaseasca aceste probleme in paginile pe care le citeau, dar voiau si ca scriitorii sa ii surprinda prin scene care sa ii amuze sau care sa ii tina intr-o stare de suspans. Wilkie Collins, unul dintre cei mai populari romancieri ai victorianismului, l-a sfatuit pe bunul sau prieten, Charles Dickens, sa scrie luand in considerare trei lucruri: sa isi faca publicul sa astepte (prin crearea situatiilor de suspans), sa planga si in acelasi timp sa rada (prin exemplificarea unor situatii hilare sau producatoare de simpatie).
Romanul in epoca victoriana a avut parte si de anumite momente mai dificile, cand unele carti au fost interzise, deoarece unii le considerau jignitoare sau un exemplu negativ pentru tineri. De exemplu, in unele case au fost interzise cartea “Moara de pe Floss” (“The Mill on the Floss”) a lui George Eliot si “Jane Eyre” a lui Charlotte Bronte, din cauza abordarii unor teme legate de sex, care ar fi putut influenta tinerele domnisoare. Cea mai importanta caracteristica a romanului ramane insa tratarea subiectelor reale, de care cititorii erau interesati pentru ca li se intampla chiar lor ceea ce era povestit in cartile pe care le citeau. In ceea ce priveste personajele, eroii si eroinele scrierilor sunt prezentate pe tot parcursul vietii, din copilarie pana in momentul de maxima maturitate, iar caracterul lor se schimba pe parcursul cartii, evolueaza.
Specialistii in literatura au observat un anumit tipar al romanului in epoca victoriana. In primul rand, romanul are un rol moralizator, incercand sa educe publicul. Apoi, cititorul este implicat direct in actiune, autorul cerandu-i sfaturi si comentand impreuna cu el sau cu ea anumite situatii sau schimbari de comportament ale personajelor. Nu in ultimul rand, romanul nu are un singur fir de actiune, ci este divizat in mai multe planuri narative, care au, de obicei, un final fericit, rezolvat intr-un mod ideal, prin iubire.
Scriitorii romanului in epoca victoriana sunt impartiti in doua categorii, mai precis in doua generatii. Prima generatie este caracterizata de faptul ca scriitorii incearca sa fie apropiati de publicul cititor prin abordarea unor subiecte de actualitate, iar aceasta generatie ii cuprinde pe Charles Dickens (“Marile Sperante”, “David Copperfield”), William Makepeace Thackeray (“Balciul desertaciunilor”), George Eliot (“Moara de pe Floss”, “Middlemarch”) si surorile Bronte (“Jane Eyre”, “Shirley” ale lui Charlotte, “La rascruce de vanturi” a lui Emily). Scrierile lor s-au bucurat de o imensa popularitate, in special datorita faptului ca au fost create in bunele traditii ale Marii Britanii, nefiind influentate de celelalte culturi si literaturi.
Cea de-a doua generatie de scriitori ai romanului in epoca victoriana este caracterizata de faptul ca autorii se indeparteaza de ideologiile victoriene, in care nu se mai incred si se intorc chiar impotriva lor. Acest lucru a facut ca scrierile acestora sa nu mai fie atat de populare, deoarece limbajul era unul cinic si pesimist, temele fiind influentate de catre literatura europeana, de filosofie si de progresele din domeniul stiintific. Aceasta generatie ii cuprinde pe Samuel Butler (“Autoarea Odiseei”, “Si tu vei fi tarana”), George Meredith (“Emilia”, “Rhoda Fleming”, “Egoistul”) sau Thomas Hardy (“Departe de lumea dezlantuita”, “Jude nestiutul”, “Tess D’urberville”).
Astazi, desi poate nu sunt chiar cele mai mari capodopere ale literaturii, romanele englezesti scrise in epoca victoriana inca atrag publicul cititor, care vad in ele un bun prilej de relaxare si, de ce nu, de cunoastere, intr-o maniera stilizata, a unei epoci de mult timp apuse.
