Royal Botanical Gardens din Anglia au fost asociate cu schimburile stiintifice si economice stabilite in toata lumea, in domeniul botanicii, inca din secolul al 18-lea. Aceste schimburi numeroase se reflecta in bogatia colectiilor sale. Detaliile peisagistice si arhitecturale ale gradinilor reflecta influente artistice considerabile, care provin atat de pe continentul Europa, cat si din regiuni mai indepartate.
Royal Botanical Gardens din Anglia au contribuit in mare masura la progrese in numeroase discipline stiintifice, in special in ecologie si botanica. Peisajele gradinilor si edificiile create de artisti faimosi ca William Kent, Charles Bridgeman, William Chambers si Lancelot Brown, reflecta inceputul miscarilor care au ajuns ulterior sa exercite o influenta considerabila pe plan international. In ansamblul arhitectural din aceste gradini sunt incluse o serie de cladiri deosebite si de neegalat. In aceste gradini se pot vedea caracteristici specifice fiecarui secol in parte, din secolul al 18-lea pana in secolul 20.
Royal Botanical Gardens din Anglia sunt situate de-a lungul peisajului cultural raului Tamisa din Londra. Inca din secolul al 17-lea, locatia pe care se afla astazi aceste gradini a reprezentat un loc de refugiu pentru familia regala. In secolul al 18-lea, arhitectii Lancelot Brown si William Chambers au construit numeroase edificii, si de asemenea au remodelat gradinile baroce anterioare pentru a crea un peisaj pastoral, in stil englezesc, stabilind astfel o moda care mai apoi s-a raspandit in toata Europa. Prima gradina botanica, unde se gaseau initial plante medicinale, a fost fondata in anul 1759 de catre Printesa Augusta si Lordul Bute.
Royal Botanical Gardens din Anglia au o istorie foarte complexa. In anul 1772, au fost combinate doua proprietati regale invecinate, si anume: Kew (in partea de est) si Richmond (in partea de vest). De asemenea, au mai fost incluse inca 3 proprietati regale, compuse din resedinte si gradini. Palatul construit de Henric VII la Richmond in secolul al 16-lea, a devenit locul favorit al Curtii Regale unde aceasta isi petrecea verile. Proprietatea Kew a apartinut initial familiei Capel, care si-a transformat gradinile intr-o atractie foarte admirata pana la mijlocul secolului al 16-lea. Familia Capel a vandut apoi proprietatea lui Frederik, Printul de Wales, in 1731.
Gradinile proprietatilor Richmind si Kew au fost in mare parte remodelate la sfarsitul secolului al 18-lea. Regina Carolina i-a angajat pentru aceste modificari pe arhitectul William Kent si pe gradinarul regelui Charles Bridgeman, doua personalitati foarte cunoscute in acele vremuri in domeniul lor, care pe atunci reprezenta o abordare noua in arta gradinaritului. Dupa moartea Printului de Wales in 1751, Printesa Augusta, ajutata de Lordul Bute si William Chambers, a fost responsabila o perioada foarte activa a remodelarii gradinilor.
William Chambers a fost cel care a reinviat moda elementelor chinezesti, care a capatat apoi popularitate in intreaga Anglie. Acest stil s-a raspandit apoi in Europa sub forma gradinilor chinezo-englezesti. In general este acceptata ideea ca Printesa Augusta si Lordul Bute au fost cei care au creat Royal Botanical Gardens din Anglia in 1759. Aceasta gradina modesta care masura 4 hectare si era initial folosita doar pentru cultivarea plantelor medicinale, a fost dezvoltata cu ajutorul gradinarului William Aiton.
In 1773, cand Sir Joseph Banks a fost pus in functia de sef al gradinilor regale, acestea au inceput sa capete faima internationala. Joseph Banks impartea cu regele George III dorinta de a folosi plante exotice si native in scopuri economice, ceea ce a determinat astfel linia viitoare a dezvoltarii gradinilor. In urmatoarele decenii, au fost aduse numeroase specii noi de plante din India, China, Australia si Abisinia, iar Royal Botanical Gardens din Anglia au devenit centrul botanicii pentru Marea Britanie si coloniile sale. Moartea lui Sir John Banks in 1820 a aruncat gradinile regale intr-o perioada de declin, care a durat timp de aproximativ 20 de ani. Dupa o ancheta parlamentara si o campanie de sprijin, gradinile regale au fost salvate de la o soarta vitrega. Intre anii 1841 si 1885, a existat o perioada de revitalizare a gradinlor, ca urmare a numirii lui Sir William Hooker drept director oficial al gradinilor.
William Nesfield si Decimus Burton au remodelat gradinile proprietatilor Richmond si Kew, care acum formau un singur ansamblu peisagistic. Din aceasta perioada dateaza constructia a doua sere magnifice, Palm House si Temperate House. Odata cu schimbarea modei si cu dezvoltarea gradinilor, anumite elemente ale peisajului conceput de Nesfield au fost modificate treptat, pentru a usura intretinerea lor.
De asemenea, au fost intreprinse noi proiecte, printre care restructurarea parcului dendrologic, crearea gradinii alpine si crearea portii japoneze. Pe masura ce numarul vizitatorilor a crescut s-au imbogatit si colectiile stiintifice, ierbarul a fost extins in 1903 si din nou in 1932, iar serele si celelalte spatii au fost modificate pentru a gazdui colectiile de plante (Casa Alpina construita in 1887 si Casa Rhododendron construita in 1925).
Dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial, Casa Palm a fost redeschisa si renovata, iar Gradina Rock si Gradina Azalea au fost imbunatatite. Aceste modificari insa nu au fost suficiente pentru a acomoda colectiile de plante al caror numar era in crestere, iar in 1965 unele specii de plante au fost mutate in gradina de la Wakehurst. In 1963, Laboratorul Jodrell a fost reconstruit pentru a acomoda numarul cercetatorilor care era in crestere. Astazi principalele activitati desfasurate in cadrul gradinilor regale sunt conservarea patrimoniului locatiei insasi si conservarea ecosistemelor din lumea intreaga.
