Rugăciunea, spunea un celebru chirurg de la începutul secolului trecut, Alexis Carrel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină, “este cea mai puternică formă de energie pe care o putem valorifica, rugăciunea poate face totul, poate să ne creeze din nou”.
De-a lungul timpului, omul, indiferent de condiţia şi de religia lui, a fost preocupat de puterea rugăciunii, pentru că a simţit, intuitiv, că este felul în care se poate conecta la rădăcinile sale spirituale, este o întoarcere spre interioritate, un fel de a înţelege mai profund sensul vieţii şi pe sine însuşi. Există în noi, susţin şi filosofii, o vibraţie pe care nu o înţelegem întotdeauna, când trăim nu este ce doar ceea ce trăim, este mult mai mult.
Un alt laureat al Premiului Nobel, din 2020, Roger Penrose, autorul celei mai elaborate teorii contemporane a conştiinţei, care răstoarnă teorii şi convingeri vechi de secole, într-o lucrare intitulată “Shadows of the Mind” (“Umbrele minţii”), afirmă că “legile fizicii produc sisteme complexe, iar aceste sisteme complexe duc la conştiinţă […] Există însă mistere considerabile în această zonă a existenţei noastre şi suntem încă foarte departe de explicaţii care să le elucideze”.
Iar unul dintre marile mistere nedescifrate se referă la felul în care materia – concretă, palpabilă – formată din atomi fără conştiinţă, generează gânduri, sentimente, abstracţiuni, ceva “trăit” într-un mod propriu şi original. Ipoteza lui Roger Penrose este că există, probabil, o ”conştiinţă cuantică”, rezultat al unor procese care au loc la un nivel mai profund al neuronilor – un fel de vibraţii cuantice, care se nasc în structuri intracelulare (microtubuli) ale neuronilor cerebrali.
Rugăciunea şi medicina cuantică
Medicina cuantică – domeniu despre care se spune că va deveni marea revoluţie ştiinţifică a mileniului al III-lea – susţine că suntem conectaţi la vibraţia Pământului si a Universului, că totul în jurul nostru este energie, iar noi, oamenii, suntem asemenea unor instrumente muzicale, cu excepţionale capacităţi, că putem să ne conectăm sau să facem ajustări ale frecvenţei pe care suntem construiţi.
Când vom reuşi să deschidem “uşa” (şi rugăciunea este una dintre aceste “uşi”) către astfel de vibraţii, se va produce instantaneu o comutare către o stare de bine şi de echilibru. De biofotoni – corpusculi de energie electromagnetică – a căror principală caracteristică este că nu provin din reacţii enzimatice, ci sunt emisii spontane de lumină, depind o mulţime de procese din organism, mai ales cele de la nivelul creierului, însemnând că neuronii utilizează comunicarea fotonică, pe lângă semnalele electro-chimice, deja cunoscute.
Dintr-o astfel de perspectivă, prin fenomenul de rezonanţă, spun specialiştii, putem să ne modificăm frecvenţa, să ne armonizăm cu ceea ce este firesc naturii noastre, să eliminăm blocajele reprezentate de frici, boli, traumatisme, diverse alte dezechilibre. Un foarte mic impuls energetic ar fi de ajuns pentru ca celulele noastre să se reechilibreze, să învingă barierele emoţionale, fizice, psihice.
În plus, spune medicina cuantică, celulele noastre au memoria istoriei personale, a experienţelor trăite, a bucuriilor şi neliniştilor, amintiri codificate cu ajutorul frecvenţelor, coordonate de structuri inconştiente extrem de sensibile şi inteligente.
Este important să fim conştienţi de faptul că fiecare dintre noi ne putem reprograma câmpurile energetice, fiecare dintre noi are o forţă de autovindecare şi că rugăciunea, spusă din convingere, repetat, este cea mai simplă cale de a accede la armonia cu noi înşine, cu lumea, cu Universul.
Efectele rugăciunii asupra creierului, din perspectiva neuroştiintelor
Rugăciunea activează anumite zone cerebrale şi, practicată constant, poate duce la crearea unor noi conexiuni neuronale – este concluzia la care au ajuns mai multe studii ştiinţifice recente.
Neuroplasticitatea creierului uman (o realitate contestată până nu demult) face posibil acest efect, prin repetabilitatea unor gesturi, acţiuni şi, mai mult, specialiştii în neurostiinte au descoperit că apariţia unor noi conexiuni între neuroni este generată, în mod semnificativ, de dorinţa omului de a progresa, de disponibilităţile lui afective, de gândire şi voinţă. Gândurile pe care le cultivăm cu insistenţă şi convingere determină formarea unor “poteci” neuronale şi depinde de fiecare individ în parte care sunt “potecile” pe care vrea să le urmeze.
De ce mai multe ori, rugăciunea se construiește prin dialog. Când o persoană se roagă, aceasta intră într-o relație cu divinitatea și, prin urmare, implică limbajul, ceea ce se reflectă în activitatea creierului. Cu ajutorul imagisticii medicale, s-a observat că atunci când cineva se roagă, regiunile creierului legate de orientarea spațială tind să fie inhibate, dar se activează circuitele de recompensă.
Circuitul de recompensă din creier este un sistem funcţional esenţial pentru viaţă, deoarece oferă motivația necesară pentru a desfășura acțiuni şi pentru un comportament adaptat pentru supravieţuire. Este alcătuit dintr-o componentă afectivă (plăcere/ neplăcere), una motivațională (primirea unei recompense) și una cognitivă (învățare prin condiționare).
Experienţa religioasă, spun cercetătorii de la Universitatea Utah, SUA, care au făcut astfel de experimente, este, poate, cea mai influentă parte a modului în care oamenii iau decizii care ne afectează pe toți, în bine sau în rău, iar înţelegerea a ceea ce se întâmplă în creier, in astfel de momente, este cu adevărat importantă.
Rugăciunea şi undele cerebrale
Pe de altă parte, prin numeroase alte studii, care au analizat din punct de vedere ştiinţific efectele rugăciunii, s-a ajuns la concluzia că atunci când persoanele care participau la experiment se rugau, undele cerebrale aveau tendinţa de armonizare. În diversele zone ale creierului, influxul nervos funcţionează ritmic – neuronii “pulsează”, apoi se liniştesc, ritmul acesta reprezentând undele cerebrale, o oscilaţie electromagnetică, într-o bandă de frecvenţă dată.
Undele cerebrale funcţionează precum notele muzicale, unele la frevenţă mai înaltă, altele la frecvenţă mai joasă, împreună dând armonia şi echilibrul gândurilor, emoţiilor, senzaţiilor. În timpul rugăciunii, se pare că dominante sunt undele alpha, care au o frecvenţă cuprinsă între 8 şi 12 Hz şi care sunt specifice stării de relaxare, creierul putând să perceapă stimulii exteriori, dar fiind nefocalizat.
Toate experimentele ştiinţifice au indicat că cei care se roagă îşi controlează mai bine gândurile şi emoţiile, depăşesc mai uşor stările de stres, nu se confruntă cu anxietatea, una dintre bolile secolului XXI, au mai multă încredere în ei insisi şi au o stare de sănătate bună.
Neuroteologia – o ştiinţă de graniţă
Neuroteologia este un domeniu nou de cercetare, care îşi propune să explice nevoia de a crede sau experienţa religioasă/ spirituală în termenii neurostiintelor. Cel care a lansat acest termen, preluându-l din romanul «Insula», al lui Aldous Huxley, este Laurence O. McKinney, care a publicat, în 1994, prima lucrare pe această temă – «Neurotheology: Virtual Religion în the 21st Century» (Neuroteologia: religia virtuală în secolul al XXI-lea).
Laurence O. McKinney susţine că, la om, dezvoltarea cortexului prefrontal creează capacitatea de percepţie a timpului, începând cu vârsta de trei ani, neexistând amintiri înaintea acestei vârste, fapt ce explică, mai târziu, nevoia de răspuns la întrebări din zona spirituală, de felul: “De unde vin?”, “Care este rostul meu în viaţă?”, “În cine/ ce să cred?” etc.
În 2003, un psiholog de la Universitatea Hertfordshire, din Marea Britanie, pornind de la premisa că orice om, la un moment dat, a trăit sentimentul unui alt fel de a înţelege lumea, mai subtil, care scapă zonei raţionalului, a făcut un experiment cu 750 de voluntari.
O parte dintre aceştia au fost puşi în situaţia de a asculta muzică religioasă şi sunete cu frecvenţă joasă, de 10 – 20 Hz, iar ceilalţi, muzică contemporană. 22% dintre cei din prima grupă au mărturisit că au trăit emoţii intense, că amintiri refulate au ieşit la suprafaţă, iar aparatele au indicat şi o creştere a ritmului cardiac, o hiperactivare a hipocampului şi a regiunilor temporale sub-corticale.
Puterea rugăciunii la călugării din Tibet, măsurată ştiinţific
Andrew Newberg, specialist în neurostiinte, profesor la Universitatea din Pennsylvania, cu nenumărate studii consacrate legăturii dintre neurotransmiţători şi sentimentul religios, dar şi tulburărilor neurologice și psihiatrice, pe lângă faptul că două zile pe săptămână se ocupă cu studiul creierului pacienţilor săi, din perspectiva elementelor care ar putea avea legătură cu rugăciunea şi cu sentimentul religios, a măsurat şi puterea rugăciunii, la călugării din Tibet.
Cu ajutorul unei camere tomografice a urmărit ce se întâmplă în timpul meditaţiilor şi în momentele în care călugării îşi spun rugăciunea şi a observat că centrii atenţiei din lobii frontali sunt capabili să concentreze spiritul asupra preocupării centrale (rugăciunea), blocând senzaţiile/ gândurile secundare, ca atunci când cineva, într-un loc aglomerat, este atât de absorbit de lectura unei cărţi încât nu observă agitaţia din jur. Andrew Newberg mai crede că rugăciunea, exerciţiile de meditaţie, practicate constant, stimulează predispoziţia spre o trăire religioasă intensă, graţie neuroplasticităţii.
Valeri Slezin, șeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare și Dezvoltare Psihoneurologică din Sankt Petersburg, a făcut şi el diverse măsurători în timpul rugăciunilor unor călugări, ajungând la concluzia că: “Rugăciunea reglează toate procesele din organismul uman şi repară, în acelaşi timp, structura grav afectată a conștiinței”.
În momentele de rugăciune a călugărilor, a mai observat Valeri Slezin, s-a produs un fenomen ciudat, un fel de “stingere” a cortexului cerebral, stare observabilă numai la bebeluşii de până la trei luni, când se află în siguranţă totală, în braţele mamelor. Mai târziu, o astfel de stare se pierde, regăsindu-se, se pare, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii. Aşa s-ar explica şi fenomenele de vindecare fizică şi psihică prin rugăciune, gândurile negative, stresul, care provoacă o mulţime de boli, trecând în plan secund si dispărând treptat când cineva se roagă sau meditează.
Rugăciunea – un demers subiectiv
Desigur, într-o realitate atât de complicată şi diversă, cum este cea în care trăim, tentativa oamenilor de ştiinţă de a descifra mecanisme complicate ale creierului, de a aduce argumente şi dovezi palpabile despre puterea rugăciunii, rămâne încă într-o zonă extrem de contestată, pe care mulţi care o numesc pseudoştiinţă, în pofida unor savanţi de o probitate profesională indiscutabilă, preocupaţi de această temă, precum Roger Penrose, despre care se spunea, în 2020, că ar fi meritat nu unul, ci cinci Premii Nobel.
Dacă fizica cuantică a repus în discuţie multe teorii tradiţionale, probabil că, în viitorul apropiat, medicina cuantică, bazată pe studiul câmpurilor energetice, va găsi explicaţii pentru ceea ce astăzi rămâne încă necunoscut, inclusiv felul în care rugăciunea poate schimba ceva în structura noastră fizică (un câmp energetic care deţine propria capacitate de vindecare) şi în profilul psihologic si spiritual.
Până atunci, astăzi, ca întotdeauna, rugăciunea rămâne un demers individual, cea mai puternică formă de energie, cum spunea medicul Alexis Carrel, şi, chiar dacă, în general, ignorăm complicatele mecanisme neuronale şi nici ştiinţa nu le-a lămurit pe deplin, am putea constata, in realitatea imediată, efectele atitudinilor, gesturilor, faptelor, credinţelor noastre, care sunt la latitudinea noastră şi prin excelenţă subiective.
“În adevărata esenţă a rugăciunii, nu Dumnezeu este cel care aude ce i se cere, ci cel care se roagă, cel care continuă să se roage până devine el însuși cel care aude ce vrea Dumnezeu” (Soren Kierkegaard), iar mintea noastră ştie că puterea rugăciunii constă, in primul rând, în sinceritatea inimii, nu în elocvenţă.
