Conacul Cantacuzino – Pascanu de la Cepelnița este un monument istoric, dar care astăzi se află în ruină. Se află în judeţul Iaşi, a fost ridicat de Nestor Ureche, tatăl lui Grigore Ureche, şi figurează pe lista monumentelor istorice din judeţ cu ruinele zidului de incintă şi cu ruinele edificiului propriu-zis.
Conacul a fost construit în satul Cepelnita, pe care boierii Ureche l-au primit din partea domnitorului Petru Şchiopul, ca răsplată pentru faptul că îşi slujeau cu bună credinţă ţară. Aceşti boieri se ocupau cu vânzarea de cai de rasă, iar curtea domnească făcea deseori afaceri cu ei.
Astfel, la începutul secolului al XVII-lea, vornicul Nestor Ureche a ridicat ceea ce astăzi se numeşte Conacul Cantacuzino – Pascanu. Construcţia a fost de la bun început văzută ca o fortificaţie, mai ales că vremurile nu erau deloc liniştite. Sub conac au fost amenajate şi nişte beciuri, care încă sunt vizibile.
Câteva zeci de ani mai târziu, cronicarul Grigore Ureche moşteneşte conacul şi satul Cepelnița, însă nu aduce modificări semnificative la structura edificiului. După moartea sa, proprietățile îi revin fiului său, Vasile, care vinde conacul lui Pascu Lupașcu-Buhus, care era înrudit prin alianţă cu familia Cantacuzino.
Anii au trecut, iar conacul a fost abandonat, ajungând o ruină. Însă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Iordache III Cantacuzino-Pascanu decide să îl refacă şi îl transformă într-un adevărat palat – sunt adăugate camere noi şi se întăreşte zidul de incintă. Mai târziu, Mihalache Cantacuzino-Pascanu se ocupă de restaurarea bisericii şi ridică şi câteva case, în care locuiau slujitorii.
Conacul Cantacuzino – Pascanu nu a mai rămas mult timp în posesia familiei al cărui nume îl poartă, ci a trecut în proprietatea lui Hristache D. Zarifopol, pentru că familia avea datorii la el. Bărbatul a fost unchiul lui Paul Zarifopol, un critic literar a cărui carieră a fost foarte prosperă în perioada interbelică. Familia Zarifopol nu a reuşit să se bucure prea mult de conac, pentru că instaurarea regimului comunist a însemnat şi naţionalizarea monumentelor importante din punct de vedere istoric.
Astfel, faimosul Conac Cantacuzino – Pascanu este transformat în şcoală gimnazială şi apoi în cămin cultural, respectiv bibliotecă comunală. Aceste instituţii nu au avut deloc grijă de edificiu, fapt ce a accelerat procesul de degradare. Însă definitiv în acest proces a fost incendiul din anii 1980, când mare parte din conac a fost distrus.
Nici până în ziua de astăzi nu s-a aflat sursa acestui incendiu şi mulţi sunt de părere că nu a fost doar un simplu accident. Cei din satul Cepelnița au auzit că în acea perioadă conacul trebuia restaurat, însă cei care se ocupau de acest lucru ar fi cheltuit banii – de teama unui control, se pare că aceştia ar fi dat foc edificiului, pentru a îndepărta suspiciunile.
Din păcate, Conacul Cantacuzino – Pascanu nu a mai fost niciodată restaurat. După căderea regimului comunist, localnicii au furat foarte multă piatră şi se pare că au cosntruit biserica din sat şi casa parohială cu aceasta.
Chiar dacă este un monument istoric, până acum comisia care se ocupă cu aceste edificii din România nu a dat semne că se vor schimba lucrurile. Cei care vor să vadă ruinele acestui conac o pot face fără niciun fel de problemă – ele nu sunt păzite, nu există nicio taxă de intrare, aşadar oricine este liber să calce pe acea proprietate.
Zidurile care încă rezistă păstrează ecoul vremurilor în care conacul Cantacuzino-Pașcanu era un punct de întâlnire pentru elitele locale, oferind o imagine a vieții aristocratice din perioada sa de glorie.
În prezent, conacul este un loc de pelerinaj pentru istorici și iubitori de cultură, atrași de poveștile și legendele care împânzesc istoria acestui loc.
