Orasul Anjar a fost fondat la inceputul secolului al 8-lea de catre Califul Walid Ibn Abd Al-Malak. Ruinele de la Anjar sunt tot ce a mai ramas din constructiile orasului si reprezinta o marturie unica a civilizatiei Umayyad. Numele Anjar provine din cuvintele arabe “ayn al-jaar” care inseamna “apa din stanca”. Orasul s-a numit astfel datorita apelor care izvorasc din muntii din apropiere. Acest oras magnific nu a fost niciodata terminat, existenta sa fiind curmata in anul 744. Atunci, adeptii Califului Ibrahim, fiul Califului Walid, au fost invinsi in afara zidurilor orasului Anjar, de catre Marwan ben Mohammed, care a devenit ultimul calif Omayyad.
Dupa el, orasul Anjar care fusese partial distrus, a fost abandonat. Ruinele de la Anjar sunt singurele ramasite ale unui oras care a avut o perioada infloritoare timp de 20-30 de ani, acesta fiind singurul oras comercial care nu se afla pe coasta marii. In perioada sa de glorie, in Anjar se aflau 2 palate, o moschee, 600 de magazine si bai comune in stil roman. Construit la inceputul perioadei islamice, acest oras reflecta tranzitia de la o cultura protobizantina la dezvoltarea artelor islamice, prin evolutia tehnicilor de constructie si a elementelor decorative ce pot fi vazute la diferitele monumente.
Ruinele de la Anjar au fost descoperite de arheologi abia la sfarsitul anilor 1940. Excavarile au descoperit un oras fortificat, inconjurat de ziduri cu 40 de turnuri, pe care se poate vedea o inscriptie ce dateaza din anul 741. Zidul fortificat are dimensiunile de 385 x 350 de metri si este orientat intr-un mod foarte precis. Aceste ziduri au grosimea de 2 metri, miezul lor fiind alcatuit dintr-un amestec de noroi si moloz, peretele interior fiind construit din straturi de caramizi mici, iar cel exterior fiind construit din caramizi mari.
Peretii interiori ai zidurilor au incorporate 3 scari, care erau folosite de garzi pentru a se urca pe varful zidurilor si pentru a patrula. Ruinele de la Anjar ne dezvaluie de asemenea cum orasul era initial impartit in 4 sectoare egale. Cladirile publice si cladirile private sunt situate conform unui plan foarte strict. Astfel, palatul principal si moscheea se aflau in sectorul sud-estic, palatul secundar si baile comune se aflau in sectoarele de nord-vest si de nord-est, iar sectorul sud-vestic era cel mai dens populat si era strabatut de numeroase strazi si alei.
Organizarea spatiului urban, conceputa in mod remarcabil pentru acele vremuri, aduc aminte mai degraba de o resedinta regala, cum ar fi ramasitele orasului-palat al lui Diocletian din Split, decat de un oras colonial si o fortareata. Ruinele de la Anjar sunt dominate de vestigiile spectaculare ale monumentelor istorice, precum si de zidurile si coloanele palatului Omayyad, din care s-au pastrat 3 niveluri. In aceste structuri se gasesc sculpturi ce dateaza din perioada romana, precum si elemente deosebite de decor din acea perioada.
Dovezi ale dependentei populatiei Umayyad de traditiile culturale ale altor civilizatii pot fi vazute cel mai bine in baile comune, in care se afla 3 sectiuni clasice caracteristice bailor romane, si anume: cele 3 camere cu apa rece, calda si fierbinte, si vestiarele unde oamenii se schimbau de haine inainte de a intra in baie si unde se odihneau dupa ce ieseau. Marimea acestor vestiare indica faptul ca baile comune nu erau doar un mod al oamenilor de a se relaxa facand baie, ci si un centru in care acestia interactionau. Un oras precum acesta, in care grija pentru securitate era destul de mare si in care se gaseau 600 de magazine, ar fi avut nevoie de un numar destul de mare de locuitori. Ramasitele zonei rezidentiale au fost gasite de arheologi in sud-vestul orasului.
In ciuda numeroaselor lucrari de restaurare si reconstructie ce au avut loc, diversele monumente care alcatuiesc ruinele de la Anjar arata clar functiile lor si relatiile dintre ele, iar planul intregului oras poate fi dedus cu usurinta. Raspandirea lucrarilor de excavare ar avea ca rezultat o si mai buna intelegere a caracteristicilor vechiului oras Anjar. Zona dimprejurul ruinelor este ocupata astazi de o populatie de 2400 de armenieni, vara numarul lor crescand pana la 3500. Acesti armenieni sunt refugiati ce provin din zona Musa Dagh din Turcia, si care au fost relocati aici in anul 1936. Tot aici si-a stabilit si armata siriana una din bazele sale militare, si cartierul general al serviciilor de informatii.
Astazi, ruinele de la Anjar se afla sub protectia Directiei Generale a Antichitatilor. Protejarea si conservarea vestigiilor arheologice se realizeaza cu ajutorul unor lucrari de intretinere ce au loc in mod regulat. Pentru a oferi o cat mai buna protectie ruinelor, parcelele de pamant din apropierea locatiei sunt expropriate, astfel incat sa se contracareze dezvoltarea urbana in zona. Astfel, in imediata vecinatate a locatiei arheologice de la Anjar, exploatarea va fi foarte mica, asigurand conservarea frumusetii peisajului oferit de aceste vestigii.