Vacanțele petrecute în România sunt un prilej nu doar de odihnă și relaxare, ci și un motiv de a scotoci prin cotloanele istoriei. Există încă ruine aproape nedescoperite, despre care puțini turiști români au aflat la fața locului; și totuși, poveștile lor sunt pline de amănunte interesante.
Cetatea Enisala
Cetatea Enisala este singura cetate medievală încă existentă din Dobrogea. Nu este chiar o ruină tristă, căci după anul 2000 a făcut obiectul unor proiecte de restaurare.
Cetății Enisala i se mai spune și Heracleea și astăzi reprezintă una dintre principalele atracții turistice din zonă. Totuși, puțini români îi cunosc povestea. Cetatea Enisala datează din urmă cu peste 700 de ani, fiind construită în secolul XIII, de către negustorii genovezi de la gurile Dunării; aceștia supravegheau navele comerciale care se apropiau pe apă, iar cetatea le oferea un post de observație nemaipomenit. Sub domnia lui Mircea cel Bătrân, cetatea a fost cuprinsă în granițele Ţării Românești, dar în secolul XV a căzut în mâinile otomanilor. După ce au folosit-o ca și fort militar timp de câteva sute de ani, turcii au abandonat Cetatea Enisala, a cărei denumire se traduce azi prin „așezare nouă” – Yeni Sala.
Cetatea a fost gândită sub forma unei fortificații de apărare militară, astfel că se înalță și astăzi pe cel mai semeț deal calcaros dintre lacurile Razim și Babadag. Din vârful dealului, pot fi cuprinse cu vederea cele mai impresionante depărtări – Delta Dunării, Marea Neagră și Podișul Babadagului. Vizitarea tuturor zidurilor, turnurilor și arcadelor durează cel mult un ceas. S-a păstrat în condiții foarte bune și poarta cea mare a cetății, iar drumul până la ea a fost refăcut în zilele noastre. La baza ruinelor au fost descoperite mormintele negustorilor. În interiorul cetății Enisala, printre ruine și pietre vechi de sute de ani, au renăscut evenimentele, cele mai multe fiind de ordin cultural.
Cetatea Halmyris
Cetatea Halmyris se găsește în Tulcea, în apropierea satului Murighiol și este una dintre cele mai vechi cetăți înălțate pe teritoriul României. Construcția ei a aparținut romanilor, dar se pare că aceștia au ales exact locul pe care se afla deja o necropolă a geto-dacilor.
Istoria glorioasă a cetății se întinde de-a lungul a zece secole și amintește de prezența grecilor, civilizația geto-dacilor, de forța militară a romanilor și ulterior de martiriul mucenicilor întru Hristos. Săpăturile arheologice au început tocmai în anul 1981 și au confirmat importanța de ordin religios a cetății Halmyris. Aici au fost martirizați cei mai vechi mucenici ai Dobrogei, monahul Astion și preotul Epictet.
Găsirea osemintelor acestora a fost posibilă după descoperirea unei inscripții în limba greacă, aflată pe pereții criptei de la interiorul cetății Halmyris; rămășițele omenești fuseseră îngropate sub altar. Fortificația are formă de trapez, cu latura cea mică în partea de nord; în vecinătatea zidurilor de apărare se constituise și o așezare umană, denumită în perioada romană drept „satul mariarilor” ce aparținea flotei dunărene a romanilor.
Cetatea Halmyris se prezintă azi sub forma unor ruine fascinante, în special din punct de vedere al creștinilor. Osemintele mucenicilor din secolul al III-lea au fost descoperite chiar într-o zi de 15 august, când se celebrează sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Turiștii care vizitează ruinele cetății Halmyris pot admira ceea ce a mai rămas din vechiul zid de apărare, prevăzut (pe timpuri) cu nu mai puțin de 15 turnuri de apărare.
Cetatea Histria
Cetatea Histria reprezintă cea mai veche cetate construită pe teritoriul României. Datează din anul 650 înaintea erei noastre, fiind întemeiată de către grecii din Milet.
Cetatea Histria se află la circa 60 km distanță de Constanța, în vecinătatea localității Istria. Povestea existenței ei fascinează; timp de 1300 de ani a fost locuită în mod permanent, iar ruinele rămase până în zilele noastre sunt foarte asemănătoare parcurilor arheologice antice ce împânzesc insulele Greciei. Histria s-a numărat printre cele mai mari așezări umane antice de pe actualul teritoriu românesc, însă perioada de maximă înflorire economică a cunoscut-o sub conducerea geților; Burebista a integrat-o stăpânirii sale, iar după moartea lui, orașul a fost cucerit de romani.
În secolul V al erei noastre, fusese ridicată la rang de episcopie, dovadă stând ruinele unei foarte vechi bazilici episcopale. Astăzi, românii pot vizita chiar la ei în țară vestigii extrem de vechi – temple și altare tipic grecești, foste locuințe private, bazine din piatră. Ruinele cetății au început să suscite interesul autorităților române abia după a doua jumătate a secolului XIX, iar săpăturile arheologice, care au dus în final la descoperirea întregii arii, au început în primele decenii ale secolului XX, sub conducerea lui Vasile Pârvan.
Au fost dezgropate obiecte de ceramică și sticlă, basoreliefuri, sculpturi, inscripții și piese metalice, toate datând din timpul civilizației grecilor și ulterior a Imperiului Roman. Se pot vizita zidul vechi de apărare și, la interiorul lui, o serie de temple ale zeilor Olimpului, temple romane, bazilică creștină, cartiere de locuințe, ateliere meșteșugărești și chiar străzi pavate cu peste două mii de ani în urmă.
Cetatea Biharia
Cetatea Biharia se găsește în județul Bihor și de numele ei se leagă cel al eroului transilvan Menumorut. În interiorul cetății Biharia, Menumorut a rezistat contra atacurilor maghiare timp de 13 zile; se întâmpla în secolul al X-lea al erei noastre. Înfrânt în cele din urmă, Menumorut a preferat să își dea fiica ca soție fiului năvălitorului maghiar, numai pentru a putea păstra pe mai departe stăpânirea fortificației.
Despre cetatea Biharia nu se știu foarte multe înainte de această dată; existența ei datează de foarte multă vreme, însă nu s-au descoperit nici data sigură, nici identitatea celor care au înălțat-o. În vecinătatea ei însă, descoperirile arheologice atestă prezența gepizilor în secolul al V-lea al erei noastre. După stingerea din viață a lui Menomorut, cetatea Biharia a căzut în mâinile maghiarilor și în următoarele sute de ani s-a bucurat de o importanță administrativă deosebită, jucând rol de gazdă a conducerii administrative maghiare în Transilvania.
Prin secolul XII, la interiorul cetății era așezată și reședința Episcopatului Romano – Catolic, mutat apoi în Oradea. Turiștii români ce vizitează azi ruinele enigmatice ale cetății Biharia pot recunoaște planul dreptunghiular pe care a fost înălțată, sub forma unei fortificații militare cu valuri de pământ ce ating și azi o înălțime de circa 7 metri.
Cu peste o mie de ani în urmă, cetatea Biharia era înconjurată de un șanț lat și adânc, umplut cu apă; zidurile de apărare ale construcției, vizibile până în zilele noastre, erau completate și cu un bastion în formă circulară care purta o denumire cel puțin stranie – Bastionul Fetelor. La interiorul cetății, străzile erau pavate și viața părea tumultoasă. Existau numeroase centre meșteșugărești, dar și o vamă comercială. Din primul deceniu al secolului XVIII, cetatea Biharia a fost abandonată.
Cetatea Piatra Şoimului
Cetatea Piatra Şoimului se află la capătul satului Pestiș din Ţara Crișurilor, la marginea unei păduri. Până la ea, turiștii sunt conduși pe un drum forestier, marcat de frumusețea specifică peisajului de munte.
Cetatea Piatra Şoimului a fost construită undeva la mijlocul secolului XIII, de către una dintre familiile de nobili maghiari ale coroanei regale a Ungariei, însă proprietarii nu au apucat să se bucure prea mult de ea. Au ridicat armele împotriva regelui, iar cetatea le-a fost confiscată și dăruită unei alte familii.
Destinul cetății Piatra Şoimului este unul marcat de instabilitate; fortificația este trecută de la o familie la alta, revine la un moment dat coroanei din Ungaria, este din nou oferită unor nobili, iar în secolul XVII intră în posesia fostului domnitor muntean Gavrilaș Movilă. Cu 40 de ani mai târziu, cetatea Piatra Şoimului se află în stăpânirea domnului din Ţara Românească, Constantin Şerban, care ridică în apropiere, la Tindău, și o biserică cu zid de piatră. La începutul secolului XVIII, cetatea este distrusă de către trupele imperiale.
Turiștii români de azi vizitează în număr mic ruinele fostei cetăți medievale Piatra Şoimului; totuși, ca obiectiv istoric, acestea sunt foarte importante. A fost înălțată pe o movilă calcaroasă și, în scop de apărare, era accesibilă numai dinspre est, în timp ce spațiul cel mai bine apărat al cetății se găsea pe latura sudică; a dăinuit în timp o sală foarte spațioasă, de circa 65 de metri. Existau 4 nivele, construcția fiind realizată din blocuri de piatră naturală, îmbinate cu zidărie. Chiar în mijlocul cetății a fost amplasat un bastion care s-a păstrat până azi, alături de 4 bastioane, răspândite în jurul fortificației.
Sarmisegetuza Regia
Sarmisegetuza Regia reprezintă probabil cel mai vechi și misterios complex de ruine din România. Sunt impresionante zidurile cetății de apărare, sau ceea ce a mai rămas din ele, după ce Traian a ordonat distrugerea fostei capitale a regelui Decebal.
Având în vedere că au rezistat trecerii a circa 2000 de ani peste ele, neglijenței autorităților și vitregiilor naturale, zidurile Sarmisegetuzei Regia se constituie într-o dovadă a geniului arhitectural. S-au construit din cărămizi uriașe, sub forma unor blocuri de piatră, tăiate în formă perfect dreptunghiulară și cântărind sute de kg fiecare în parte; grosimea zidurilor era de 3 metri, iar ca înălțime atingeau 5 metri.
Văzute din spațiu, zidurile au fost înălțate în plan hexagonal. Turiștii care urcă până la Grădiștea Muncelului intră, ca și vechii daci, pe porțile de est, apoi străbat un drum de pădure delimitat cu ajutorul buștenilor de lemn; ulterior, se trece pe lângă un fragment de drum pavat și se ajunge pe platoul altarelor, acolo unde printre țărani ce cosesc iarba, continuă să impresioneze sanctuarele circulare și Calendarul Circular, asemănat calendarului mayașilor. Nu se cunoaște nici azi semnificația acestor sanctuare, mai ales că unul dintre ele, cel rotund din andezit, imită forma soarelui, cu razele reprezentate de fragmente de cerc.
Studii realizate după anul 2000 au dovedit că Sarmisegetuza Regia reprezenta la vremea ei mai mult decât o cetate – reprezenta o metropolă, construită cu mai multe terase, pe mai multe niveluri. Un detaliu ce impresionează azi pe vizitatorii ruinelor dacice este modul în care vegetația de munte acoperă sanctuarul, ferindu-l parcă de privirea celor ce i-ar putea face rău.
Cetatea Finișului
Cetatea Finișului se găsește în Beiuș, la marginea satului cu același nume. Are o istorie interesantă, fiind construită in secolul X de către Menumorut, din… lemn. Avea rol de apărare, fiind înălțată într-un loc strategic, în vârful unui pisc de munte din Munții Codru Moma.
Rolul ei era cel de a supraveghea minele de fier, argint și aramă din zona Beiușului, Băița și Pietroasa. Calea de acces către cetate era una singură și beneficia de avantajul de a se afla la adăpostul unei vegetații caracterizate prin desime. În prima jumătate a secolului XIII, cetatea Finișului este reconstruită de regele Ungariei, de data asta din piatră; cetatea dispunea de 3 turnuri de observație și apărare, dintre care unul ieșea în evidență printr-o înălțime deosebită, putând fi zărit de oamenii din satele dimprejur.
Cetatea Finișului și-a îndeplinit cu succes rolul de fortificație militară, dar în 1599 a fost cucerită de nimeni altul decât Mihai Viteazul, aflat în drum spre Alba Iulia.Un an mai târziu, în cetatea Finișului, eroul național va face un popas de câteva zile, în timpul călătoriei spre Viena. În secolul XVII, turcii au prădat cetatea, dar lovitura de grație a venit din partea trupelor imperiale austriece care au dărâmat cetatea Finișului în prima jumătate a secolului XVIII. Astăzi, dincolo de frumusețea peisajului montan, ruinele cetății Finiș impresionează prin blocurile mari de piatră ce s-au păstrat parțial.
Se mai pot vizita doar o parte a meterezelor cetății medievale. Ca plan de proiectare, ruinele dovedesc o formă neregulată, adaptată reliefului de munte și respectând linia deja impusă de natură. În schimb, s-a conservat foarte bine donjonul adăugat cetății la 1240, în jurul căruia ulterior au fost fortificate și zidurile de apărare. La interior, vizitatorii pot vedea ce a mai rămas din sala cavalerilor, o încăpere în formă pătrată, cu latură de 7 metri lungime. Cetatea Finișului fusese înconjurată de un șanț de apărare, extrem de lat și adânc, dar care astăzi abia se mai poate ghici.
