Sainte Chapelle din Paris, regina vitraliilor

Înainte să plec în vacanţă la Paris, am cerut câteva recomandări de locuri faine de la oamenii care fuseseră deja în Oraşul Luminilor. Pe lângă sugestiile de obiective clasice, am fost sfătuită să nu ratez Sainte Chapelle, o biserică micuţă, dar cu vitralii superbe. Căutând imagini pe Google, m-am convins că Sainte Chapelle merită într-adevăr o vizită, aşa că mi-am propus să-mi fac timp să trec pe la ea.

Am localizat-o cu uşurinţă pe harta primită la hotel, aşa că duminică de dimineaţă am pornit la drum spre Ile de la Cité, unde este amplasată biserica. Pentru că distanţa de la hotel la insulă nu era foarte mare şi, în plus, aveam chef de plimbare, am decis să merg pe jos, ca să pot gusta mai bine din farmecul Parisului.

Străzile erau liniştite şi relativ pustii la acea oră a dimineţii, iar o mică parte din traseu am fost acompaniată de câteva picături răzleţe de ploaie. Am trecut peste Sena pe Pont au Change şi m-am găsit în faţa Palatului Justiţiei (Palais de Justice), un complex uriaş de clădiri. Între secolele X – XIV, aici, se afla palatul regal. După ce conducătorii Franţei şi-au mutat reşedinţa la Luvru, în anul 1391, clădirea a fost transformată în închisoare, purtând denumirea de La Conciergerie. Printre personalităţile care au fost încarcerate aici în timpul revoluţiei franceze s-a numărat şi regina Maria Antoaneta.

La baza unuia dintre turnuri, mi-a atras atenţia un ceas cu inserţii aurite. Este vorba de Turnul cu Ceas (Tour de l’Horloge) unde, în 1334, a fost instalat primul orologiu public al Parisului. Ceasul actual datează din anul 1535 şi l-a înlocuit pe cel vechi. Am imortalizat rapid ceasul într-o fotografie, iar apoi am zărit un indicator spre Sainte Chapelle. Preţul mi s-a părut cam ridicat – 8,5 euro, fără reduceri -, însă dacă tot venisem până aici (şi cine ştie când voi mai ajunge la Paris…), mi-am zis să profit şi să cumpăr bilet.

Am intrat în curte şi a trebuit să trec printr-un detector de metale. Gardianul care verifica genţile vizitatorilor nu părea însă foarte preocupat să controleze cu atenţie conţinutul lor, iar „percheziţia” a durat câteva secunde. Aş zice ce că e mai mult o activitate de formă.

După ce am cumpărat biletul, m-am aventurat pe uşa capelei, împodobită cu o sculptură a Fecioarei Maria. Important de menţionat este că Sainte Chapelle a fost construită pe două niveluri, deci cuprinde două încăperi, ambele transformate în muzeu.

Din exterior, capela pare micuţă şi simplă, înălţându-şi timidă turnul deasupra Palatului Justiţiei. Cu toate acestea, reprezintă una dintre cele mai reuşite construcţii în stil gotic francez, ale cărei vitralii sunt renumite în toată lumea. Iniţiativa construirii Sainte Chapelle i-a aparţinut regelui Ludovic al IX-lea, pe care francezii îl numesc Sfântul Ludovic, datorită pietăţii sale. El a fost recunoscut ca sfânt de către Biserica Catolică.

Planurile pentru Sainte Chapelle au fost realizate în anul 1241, iar lucrările de construcţie au demarat cinci ani mai târziu. Finalizarea capelei s-a făcut într-un timp record, astfel că aceasta a fost consacrată la data de 26 aprilie 1248. Sainte Chapelle a fost ridicată ca loc de rugăciune în cadrul palatului regal, dar şi ca loc de păstrare a unor preţioase relicve: cununa de spini a lui Cristos, o bucată din sfânta cruce şi câteva cuie despre care se presupunea că provin de la aceasta. Relicvele fuseseră cumpărate de către Ludovic al IX-lea de la Baldovin al II-lea, împăratul din Constantinopol. Până când capela a fost terminată, acestea s-au aflat la Château de Vincennes şi Château de Saint Germain en Laye. Ulterior, au fost mutate la Sainte Chapelle, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Capela a fost construită şi cu o intenţie politică, şi anume ambiţia regelui Ludovic de a se poziţiona ca principalul monarh al lumii creştine apusene. Arhitectura Sainte Chapelle este similară cu cea a capelei din Aachen, a lui Carol cel Mare (construită între anii 792-805), prin această asemănare simbolică regele Ludovic încercând să se prezinte ca succesor al primului Sfânt Imperiu Roman. Spre deosebire de capela inferioară, utilizată de locuitorii palatului şi dedicată Fecioarei Maria, cea superioară era locul personal de rugăciune al regelui. Acesta putea intra în capelă direct din palat, datorită unui coridor care lega mica biserică de camera sa. Vechiul palat regal nu mai există, astfel că acum capela tronează în mijlocul complexului Palatului de Justiţie.

Nu se ştie exact cine este autorul acestei bijuterii medievale. În documentele construcţiei, nu se menţionează arhitectul bisericii, însă în secolul al XIX-lea s-a presupus că Sainte Chapelle ar fi opera arhitectului Pierre de Montreuil, de numele căruia se leagă refacerea Bazilicii Sf. Denis şi finalizarea faţadei sudice de la catedrala Notre Dame. Ulterior, au fost vehiculate şi nume ca Jean de Chelles sau Thomas de Cormont.

În timpul Revoluţiei Franceze, capela a fost transformată în clădire administrativă, astfel că frumoasele sale vitralii au fost acoperite cu dulapuri uriaşe. Această neglijenţă a avut însă şi o parte bună, deoarece ferestrele au fost astfel protejate de actele de vandalism care au distrus anumite elemente ale capelei. Unele relicve au fost salvate, în prezent acestea găsindu-se în camera tezaurului de la catedrala Notre Dame. În anul 1803, capela a devenit depozit pentru arhivă, iar o parte din vitralii au fost scoase pentru a avea mai multă lumină în încăpere, fiind distruse sau vândute. Lucrările de restaurare s-au realizat după schiţe bine documentate, astfel că a fost redat foarte bine aspectul iniţial din Evul Mediu. În perioada războaielor mondiale, vitraliile au fost demontate şi conservate în siguranţă, iar ulterior s-au instalat la loc.

Prima încăpere vizitată a fost cea de la parter, un spaţiu impresionant, cu bolte în arc frânt, caracteristice stilului gotic radiant în care este realizată capela. Tavanul de culoare albastru închis este brăzdat de mici scântei galbene, creând impresia unui cer înstelat. Arcele aurii ies în evidenţă, fiind subliniate de câte un brâu de modele cu multe detalii, care parcă sprijină bolta cerească. Deşi camera are o înălţime de doar 7 metri, acest joc de forme dă senzaţia de vast, alături de culorile puternice ale pereţilor.

Decorate cu vitralii de diferite forme şi culori, ferestrele de aici sunt destul de micuţe, astfel că lumina este asigurată mai mult de mijloacele moderne. Domneşte o atmosferă liniştită, caldă, aş zice chiar romantică.

Lângă petreţii frumos ornamentaţi sunt amplasate câteva standuri cu suvenire: vederi, semne de carte, creioane, broşuri, DVD-uri despre Sainte Chapelle, cărţi etc. Produsele sunt mai de calitate, lucrate cu atenţie şi nu par „chinezării”, ca cele de la buticurile cu suvenire din zonele turistice ale oraşului, aşa că am cumpărat câteva daruri pentru prietenii de acasă. În această sală există şi un fel de info point interactiv, cu imagini şi informaţii despre istoria capelei şi caracteristicile sale.

După ce am admirat formele zvelte ale acestei încăperi, am urcat câteva trepte înguste spre adevărata minune: capela superioară. Aici, 15 ferestre uriaşe, acoperite de vitralii, creează un joc impresionant de culori, o îmbinare de fragilitate şi eleganţă. Încăperea înaltă emană o senzaţie de măreţie, mai ales că suprafaţa pereţilor este destul de redusă, aceştia având doar rolul de rame pentru vitralii. În total, ferestrele colorate ocupă 6.458 de metri pătraţi şi sunt împărţite în 1.130 de cadre ce redau scene religioase. Albastrul şi roşul domină paleta de culori a vitraliilor.

Partea de nord a capelei este acoperită cu vitralii ce prezintă scene din Cartea Genezei, majoritatea restaurate. În sensul acelor de ceasornic, urmează alte ferestre cu scene din Exod, Levitic, Numeri, Deuteronom, Iosua, Judecători, Ieremia, Tobia, Iudita, Iob, Estera, David şi Cartea Regilor, acestea continuând inclusiv pe peretele din sud. Ultima porţiune este acoperită de scene narative care ilustrează domniile regilor francezi până la Ludovic al II-lea, inclusiv scene cu aducerea relicvelor sfinte şi minunile realizate de acestea. Multe dintre vitraliile care pot fi admirate astăzi sunt rezultatul unor reconstrucţii, deşi există şi părţi din vitraliile originale, datând din secolul al XIII-lea. Una dintre acestea este scena reprezentându-i pe David şi Goliat.

Aşa cum anunţa o pancartă din curtea complexului, unele vitralii trec printr-un proces de restaurare, astfel că o parte a capelei era acoperită cu pânză. Renovările au demarat în anul 2008 şi se vor încheia în decembrie 2014, în tot acest timp lucrările fiind susţinute cu ajutorul Fondation Velux. În refacere este şi fereastra sub formă de rozetă, în stil flamboiant, de pe peretele de vest, de asemenea acoperită.

Atmosfera vie care domneşte în capelă este dată nu doar de vitralii, ci şi de picturile şi decoraţiunile de pe restul pereţilor. Se pare că nuanţele originale erau mai intense decât cele cu care s-a realizat renovarea din secolul al XIX-lea, fiind mai apropiate de culorile vitraliilor.

De jur împrejur, în zona stâlpilor, se află 12 statui uriaşe care îi reprezintă pe cei 12 apostoli, simbolizând faptul că aceştia sunt stâlpii credinţei. Şase dintre statui sunt reproduceri, originalele fiind deteriorate. Acestea sunt păstrate în Muzeul Evului Mediu. Nişele din părţile laterale ale capelei, în nord şi în sud, reprezintă oratoriile private ale regelui şi ale mamei sale, Blanche de Castilia.

Sainte Chapelle a devenit monument istoric în anul 1862. Construcţia a trecut prin mai multe perioade de restaurare încă de la finalul anilor 1970, majoritatea fondurilor provenind de la donatori.

Cunoştinţele mele de limbă franceză sunt destul de precare, dar chiar şi aşa m-am alăturat micului tur ghidat gratuit, pus la dispoziţie în cadrul capelei. Ghidul povestea cu atât entuziasm şi pasiune, încât mi-am încordat auzul la maxim ca să pot distinge sensul cuvintelor din inflexiunile vocii sale. Am aflat cu această ocazie povestea capelei şi modul în care au fost gândite vitraliile. În Evul Mediu, nimic nu era lăsat la voia întâmplării, iar fiecare element al unei construcţii avea în spatele său o anumită semnificaţie. Astfel, simbolistica bogată exprima credinţe şi sentimente ale omului medieval.

Pardoseala are de asemenea mai multe modele interesante, pe care le-am studiat cu admiraţie.

Când am ieşit, am văzut că la poartă se formase o ditamai coada; m-am bucurat că am fost matinală şi am putut admira capela fără să aştept prea mult la rând. Există un contrast puternic între aspectul interior al capelei şi cel exterior. Dacă înăuntru vitraliile colorate creează o atmosferă feerică, în afară, capela se prezintă simplă şi austeră, lipsită de contraforturi sau sculpturi impresionante. Nimic din exterior nu avertizează cu privire la bogăţia din capelă, astfel că „şocul” este cu atât mai mare.

Spre deosebire de alte biserici gotice, Sainte Chapelle nu are contraforţi exteriori de susţinere, în acest caz stabilitatea fiind asigurată printr-un sistem de bare de fier implantate în ziduri, înconjurând clădirea. Aceasta reprezenta o tehnică inovatoare în perioada Evului Mediu.

Sainte Chapelle este deschisă în fiecare zi a săptămânii, inclusiv luni. În perioada martie – octombrie, programul este de la 9:30 la 18:00, iar în perioada noiembrie – februarie, de la 9:00 la 17:00. De la 15 mai până la 15 septembrie, în fiecare miercuri, programul este prelungit, astfel că se poate vizita până la orele 21:00. În 3 zile din an, Sainte Chapelle este închisă, respectiv pe 1 Ianuarie, 1 Mai şi 25 Decembrie.