Samponul, un produs cosmetic nelipsit, astazi, dintre cele folosite pentru igiena personala, a fost inventat relativ tarziu. Cuvantul „shampoo” este mentionat, pentru prima data, in secolul al XVIII-lea, in Marea Britanie, fiind un termen imprumutat din limba indiana – « champo » – forma de imperativ a verbului «a masa/a face masaj », acesta fiind, la randul lui, un derivat din sanscritul « champna », care denumeste florile albe si galbene, cu un parfum foarte puternic, ale plantei Magnolia champaca, din familia Magnoliaceae. Din aceasta planta, hindusii extrageau uleiuri aromatice, pe care le foloseau la ingrijirea parului, pentru a-i da un miros placut si stralucire.

Sake Dean Mahomed
Sake Dean Mahomed

Un indian, Sake Dean Mahomed, a adus in Europa, mai exact, in orasul englez Brighton, in 1759, samponul (preparat dupa retete traditionale orientale), deschizand un fel de bai publice  – « Baie indiana de vapori, la Mahomed » – asemanatoare cu baile turcesti, unde clientii se puteau bucura de masaj terapeutic si puteau sa isi spele parul cu sampon. Serviciile indianului au fost foarte apreciate la vremea respectiva, in scurt timp Sake Dean fiind angajat in slujba regelui George IV. La inceputul vremurilor in care a inceput sa fie utilizat samponul, frizerii si coafezele din Anglia preparau acest produs din fulgi de sapun pe care ii fierbeau in apa, adaugand diferite plante, astfel incat parul sa ramana proaspat si lucios. Primul sampon comercializat pe strazile din Londra, de catre chiar fabricantul lui, Kasey Hebert, s-a numit « Shaempoo ».

Abia la inceputul secolului al XX-lea au inceput sa apara sampoanele asemanatoare cu cele din ziua de astazi. In 1931, Eugene Schueller, chimist, fondator al faimoasei companii Loreal, a lansat pe piata de profil un sampon din substante sintetice, care lasau parul curat si matasos, fara ca firul sa se incarce cu sapun sau cu alte prafuri folosite de predecesorii sai. Acest produs a fost brevetat in 1934, sub denumirea „Dop”, vanzandu-se in mici saculeti din hartie, care s-a bucurat de succes, inlocuind tot felul de procedee rudimentare, mai putin practice, precum spalatul cu galbenus de ou, cu sapun, clatitul cu otet etc. Pentru o justa imagine a acelor timpuri, trebuie totusi stiut ca, in tari cu un nivel de trai ridicat, precum Germania, Franta, Anglia, trei persoane din zece isi spalau parul doar o data pe an. Aparitia samponului a determinat, treptat, o imbunatatire a igienei, cei de la Loreal dovedindu-se a fi pionieri si in privinta campaniilor publicitare, in presa scrisa si la radio.

La ora actuala, exista un numar impresionant de sampoane, fabricate dupa retete diferite, mai mult sau mai putin traditionale. Printre substantele chimice incluse in majoritatea sampoanelor se afla compusi de amoniu, de sodiu, agenti tensioactivi (pentru volum), conservanti (care asigura o mai mare durabilitate a produsului), stabilizatori, aditivi anticalcar, stabilizatori ai pH-ului (pentru a creste aciditatea samponului), coloranti, parfum, uleiuri (pentru a limita „agresivitatea” samponului), agenti hidratanti (de obicei, glicerina), uleiuri esentiale (extrase din plante, fructe) etc.

Cum se foloseste samponul?

Pentru ca efectul folosirii samponului sa fie cel scontat, acesta trebuie aplicat pe parul umed, dupa care se maseaza usor radacina parului. Nu este indicat, asa cum procedeaza unele persoane, ca samponul sa fie lasat mai multa vreme pe par, deoarece acest fapt duce la scaderea volumului podoabei capilare. Se clateste din abundenta, astfel incat sa nu ramana nici o urma de sampon pe firele de par si este preferabil, daca se poate, ca parul sa se usuce natural, si nu cu uscatorul. Exista sampoane mai „blande”, pentru utilizare zilnica, pentru ca, altfel, utilizarea frecventa a unui sampon obisnuit poate distruge pelicula protectoare a firului de par.

Citește și:  Cand a fost inventat hidroavionul?

Anumite persoane sunt alergice la sampon, de fapt la anumite substante incluse in formula produsului, dintre care, se pare, SDS (Sodium Lauryl Sulfate) este cel mai agresiv, putand genera aparitia unor dermatite. Substanta respectiva, spun specialistii, nu este cancerigena, asa cum se iscase un zvon prin anii 1990, dar trebuie citita cu atentie eticheta samponului, pentru a se vedea concentratia in SDS, fiind preferabile sampoanele care au in compozitie, in loc de SDS, un alt compus, notat SLES.

Samponul1

Desi exista in comert diverse sortimente bio, se pot prepara sampoane si acasa, din plante, foarte sanatoase, stimulante si protectoare pentru par:

  • Sampon cu suc din Saponaria (popular „Sapunel”), planta care infloreste din iunie pana in octombrie si poate fi gasita, in stare salbatica, pe pajisti, pe marginea drumurilor sau a raurilor. Se zdrobesc doua-trei tije de Saponaria, pentru a se obtine circa 60 de grame de suc. Peste acesta se toarna o infuzie din flori de musetel proaspete sau din rozmarin (500 ml de apa fierbinte peste aproximativ un punm de plante, care se lasa la infuzat o jumatate de ora).
  • Pentru parul gras este recomandat un sampon de casa facut dintr-o pasta de argila, in loc de apa punandu-se infuzie de lavanda sau de flori de tei. Pasta se aplica pe par, lasandu-se doar 4-5 minute (nu mai mult, deoarece usuca firul de par).

 Este adevarat ca, in conditiile actuale – poluare, stres, cosmetice agresive, este dificil sa pastram aspectul frumos al parului. Exista totusi cateva reguli de baza, care, daca sunt respectate, ne scapa de multe griji si neplaceri:

  • Fiecare persoana trebuie sa observe cu atentie ce anume dauneaza parului si, in functie de constatari, se vor stopa vopsitul, decolorarea, folosirea fixativelor, a gelurilor etc.
  • Se va evita spalatul excesiv, o data – de doua ori pe saptaman fiind suficient.
  • Se va peria parul de mai multe ori pe zi, pentru a inlatura praful sau alte impuritati luate din atmosfera.
  • Pieptanul si peria se vor spala regulat, in apa cu sapun sau in apa cu bicarbonat de sodiu.
  • Se va masa, cu regularitate, pielea capului, pentru a stimula circulatia sangvina.
  • Se vor tunde varfurile firului de par, macar o data la o luna de zile, pentru a evita despicarea acestora.
  • Parul uscat poate fi tratat cu ulei de masline, dar numai la varfuri (nu si la radacina, pentru a nu-l „sufoca”).
  • Parul gras poate fi tratat cu zeama de la doua lamai adaugata intr-un litru de apa calduta. Se uda parul cu acest preparat, se maseaza usor la radacina si se clateste abundent.
  • O masca facuta din pulpa de avocado copt si un galbenus de ou hraneste parul in profunzime.
  • Samponul se alege cu grija, in functie de tipul de par, se citeste cu atentie eticheta si se schimba produsul, la anumite intervale de timp, pentru ca, la o folosire prelungita a aceluiasi fel de sampon, s-ar putea ca reactia parului sa nu mai fie cea asteptata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.