La 15 august, în fiecare an, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare, la crestinii ortodocsi şi catolici, marchează sfârşitul vieţii pământeşti a Fecioarei Maria şi înălţarea la cer. În toată iconografia creştină, acest moment este înfăţişat alegoric, Iisus Hristos coborând din Ceruri şi luând cu sine sufletul Maicii Sale, reprezentat ca un prunc înfăşat. Despre momentul morţii Mariei, Maica Domnului, nu există informaţii în Evanghelii, ci numai în textele apocrife (scrieri religioase a căror autenticitate nu a fost recunoscută de biserică), în acestea povestindu-se că Maica Domnului s-a stins din viaţa aceasta la Efes, la 59 de ani, nu de boală, nu de bătrâneţe, ci pentru ca atunci a fost “vestită”, chipul ei rămânând, pana la ultima suflare si după aceea, bland, strălucitor, cuprins de o pace desăvârşită.
A fost înmormântată în Grădina Ghetsemani, la Ierusalim, cel mai îndrăgit loc de rugăciune al lui Iisus. În alte texte se spune că Apostolul Toma, dorind să sărute mâinile Maicii Domnului, a cerut să se deschidă mormântul, dar locul era gol, Iisus Hristos înviind-o şi înălţând-o în Impărăţia Cerurilor.
Adormirea Maicii Domnului, ultima mare sărbătoare a anului liturgic, a fost stabilită oficial, de către biserica ortodoxă, în secolul al V-lea, în timpul împăratului bizantin Flavius Mauricius Tiberius Augustus, fiind precedată de două săptămâni de post.
După 1 septembire, când începe noul an liturgic, prima mare sărbătoare este dedicată tot Fecioarei Maria – Naşterea Maicii Domnului – la data de 8 septembrie.
În ortodoxia răsăriteană, implicit la români, venerarea Sfintei Fecioare Maria, cu simplitate, cu incredere, cu sperantă, Ea întruchipând iubirea, înţelepciunea, indurarea, bunătatea, este una dintre acele Taine ocrotite cu grijă, în spiritul unei vechi tradiţii. Prin viaţa şi moartea sa, Fecioara Maria este solidară condiţiei umane, prin înviere şi ridicarea în Împărăţia Cerurilor devine Maică a Vieţii, parte a eternităţii divine. Cuvântul « Adormire » este traducerea termenului grecesc « Koimisis » (din care provine si cuvântul « cimitir »), al cărui sens este « Adormirea intru moarte ».
Dacă ziua praznicului cade miercurea sau vinerea (anul acesta, 2014, căzând vinerea) postul se prelungeşte şi în ziua respectivă, cu dezlegare la peste. În zilele care preced sărbătoarea, în biserica ortodoxă, se slujeşte Paraclisul mare al Maicii Domnului (o slujbă de implorare), în preziua praznicului (14 august), seara, la Vecernie, se fac citiri din Vechiul Testament, iar în unele biserici se cântă şi Prohodul Maicii Domnului, iar pe 15 august, se ţine Liturghia, cea mai importantă slujbă, cu citiri din Sfânta Evanghelie.
Nenumărate icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, pretuite de credinciosi, se găsesc în bisericile româneşti, foarte cunoscute, prin vechimea, istoria şi frumuseţea lor, fiind, de exemplu, cele de la Mănăstirea Dintr-un Lemn (Valcea), Mănăstirea Nămăiesti (Argeş), Mănăstirea Neamţ, Manstirea Nicula (Cluj), la aceasta din urmă având loc anual, de Sfanta Maria Mare, un pelerinaj care adună mii de oameni.
Prin tradiţie, de Sfânta Maria Mare se leagă şi o mulţime de obiceiuri : se adună, până la această dată, ultimele plante de leac şi se pun la icoana Maicii Domnului, se pregăteşte semănatul de toamnă, se dau de pomană, în dimineaţa praznicului, struguri, prune şi miere.
Se spune că Arhanghelul Gabriel, cel care a anunţat Mariei şi lui Iosif din Nazaret şi naşterea lui Iisus, tot el a fost trimis pentru a-i vesti Fecioarei Maria trecerea la cele veşnice, dăruindu-i o ramură de curmal: «Acestea zice Fiul tău: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”.
