Sărbătoarea Paştelui/ Învierea Domnului, care nu întâmplător cade primăvara, la vremea reînnoirii lumii, este una dintre cele mai importante pentru creștinii ortodocși, iar simbolurile şi tradiţiile asociate acestei sărbători se constituie într-un arhetip, un model comportamental conservat în mentalul colectiv, care influenţează semnificativ şi profund modul nostru de a fi în lume şi în timp şi pe care, reiterându-l, încercăm să-l punem la temelia unui timp mai bun, mai încărcat de speranţă şi de bucurie.

Este un reflex şi o nevoie a dimensiunii noastre spirituale, o şansă repetabilă, pe care o are omul, dincolo de religii, reguli, canoane, de a se opri din goana timpului profan, a se regăsi, a-şi reînnoi fiinţa prin reperele timpului sacru.

Simbolurile pascale, asociate gesturilor ritualice, de la cele mai simple (curăţenia casei, a gospodăriei, mersul la denii, postul, vopsitul ouălor, pregătirea bucatelor etc.), până la cele complexe, cu rădăcini adânci în mitologia creştină (crucea, Lumina Sfântă, procesiunile religioase), care fac parte integrantă din solemnitatea Paștelui creștin, au, ca orice alte simboluri, o funcţie de revelare – sunt realităţi vizibile, care invită la descoperirea realităților invizibile, traduc intraductibilul, luminează obscurul – şi au, în acelaşi timp, o funcţie transformatoare şi magică, în sensul că un simbol conține o mare energie pe care omul o poate transforma, amplificându-o, sublimând-o, redirecționând-o.

Sărbătoarea Paştelui – simbolul Luminii Sfinte

Sărbătoarea Paştelui
Sărbătoarea Paştelui

Lumina Sfântă a Învierii (Focul haric), considerată cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine, de la care oamenii, în noaptea de Înviere, îşi aprind lumânările, rostind “Hristos a înviat!”, răspunzându-li-se cu “Adevărat a înviat!” este, de fapt, un simbol central legat de Sărbătoarea Paştelui, tocmai pentru că exprimă biruinţa vieţii, a adevărului şi înţelepciunii, a capacităţii omului de a străluci prin iubire, altruism şi generozitate.

În mitologia creştină, orice epifanie (revelaţie a unei realităţi sacre, a lumilor nevăzute) este însoţită de lumină. Lumina urmează întunericului, atât în ordinea manifestării cosmice, cât şi în cea a iluminării interioare.

În mod similar, lumânarea, pe care creştinii, în noaptea de Înviere, o duc acasă aprinsă şi o păstrează tot anul, pentru a o putea aprinde la întâmplări primejdioase, este o expresie simbolică a materiei (ceara), spiritului (flacăra) verticalităţii şi vieţii ascendente.

Crucea – un simbol universal

Sărbătoarea Paştelui, simboluri
Sărbătoarea Paştelui, simboluri

Crucea, un simbol prezent în toate mitologiile lumii încă din antichitate, a fost îmbogăţită de tradiţia creştină cu noi semnificaţii referitoare mai ales la Sărbătoarea Paştelui, condensând în această imagine patimile, dar şi mântuirea lui Iisus Hristos – o cruce a patimilor şi o cruce a Învierii.

Este semnul care rânduieşte, măsoară, decupează spaţiile sacre (biserici, catedrale) şi lumea, corespunzând totodată pomului vieţii, celor patru elemente fundamentale – pământ, aer, apă, foc, simbol, prin verticalitate, al legăturii dintre cer şi pământ.

Constantin cel Mare este cel care a numit oficial crucea drept un simbol al creştinătăţii, cu ocazia Consiliului de la Niceea, care a avut loc în anul 325 d.Hr.

Sărbătoarea Paştelui – oul de Paşte şi reînnoirea lumii

Oua incondeiate
Oua incondeiate

În majoritatea mitologiilor, inclusiv în cea creştină, “oul”, după cum observa Mircea Eliade, în “Istoria ideilor şi a credinţelor religioase”, nu se referă atât la o “naştere”, cât la o “renaştere”, o repetiţie, o întoarcere, o înnoire periodică, este o expresie a Totalităţii (coaja simbolizează Pământul, membrana – aerul, albuşul – apa, iar gălbenuşul – focul), a Genezei care urmează haosului şi care conţine toate latenţele.

Citește și:  Copii strazii il mai asteapta pe Mos Craciun?

Oul a devenit simbol pascal încă de la începutul mileniului întâi d. Hr., de când s-a instituit regula ca, în săptămâna Patimilor, să nu se consume ouă, nu pentru că ar fi mâncare “de dulce”, ci pentru că reprezintă renaşterea, viaţa, fertilitatea.

De fapt, semnificaţiile simbolice ale oului sunt mult mai vechi decât cele conferite de Sărbătoarea Paştelui, din timpurile precreştine, când interdicţia de a consuma ouă se lega de ritualuri care celebrau primăvara, începutul unui nou an calendaristic şi marea putere divină.

De Sărbătoarea Paştelui, la români, greci, ruşi, există obiceiul să se ofere primele ouă roşii imediat după slujba de Înviere, ca semn de bun augur. Ciocnitul ouălor, care nu este doar un simplu joc, are, de asemenea, valenţe simbolice, în unele interpretări coaja tare de ou reprezentând piatra de la mormântul lui Iisus Hristos, iar spargerea oului, deschiderea Sfântului Mormânt și Învierea.

Vopsirea şi decorarea ouălor de Sărbătoarea Paştelui are, la noi, o veche tradiţie, iar atenţia şi migala pe care le necesită o astfel de îndeletnicire (încondeierea ouălor), cu motive tradiţionale – crucea, floarea Paştelui, frunza de stejar, crenguţele de brad, trifoiul, peştele, spirala, rombul, cercul etc. – fac parte din ritualul sărbătorii, exprimă bucuria Învierii lui Hristos, triumful vieţii asupra morţii.

Sărbătoarea Paştelui – Procesiunea de Înviere

Sărbătoarea Paştelui
Sărbătoarea Paştelui

Procesiunea de Înviere, care are loc la miezul nopţii, credincioşii purtând lumânări aprinse și cântând „Hristos a Înviat!”, simbolizează bucuria și triumful Învierii lui Hristos, este cel mai important simbol al Paștelui. Învierea lui Hristos este văzută ca o victorie asupra păcatului și a morții, oferind credincioșilor speranța în viața veșnică.

Eterna reîntoarcere…

Pasca, iepuraşul, peştele, florile (crinul – simbol al unei noi vieţi, promisiunea vieţii veşnice, “apostol al speranţei în haine albe”) etc. – sunt alte simboluri care vin să marcheze Sărbătoarea Paştelui, unele împrumutate din ţările occidentale, precum “iepuraşul de Paşte”, îndrăgit de copii, pentru că aduce daruri, cu originea în vechi legende în care acest animal însoţea zeităţi ale primăverii, exprimând fertilitatea şi reînnoirea.

Simbolurile pascale mai vechi sau mai noi, gesturile ritualice, tradiţiile, toate vin să înnoiască lumea, pe cea exterioară şi pe cea dinlăuntrul nostru, să ne ajute să scăpăm de “teroarea timpului”, prin întoarcerea la începuturi, lăsându-ne “pătrunşi de puterea sacră, exaltantă a evenimentelor sacre (când ceva semnificativ s-a manifestat din plin), pe care le rememorăm şi reactualizăm” (Mircea Eliade).

Sărbătoarea Paştelui face ca sufletul omului, prins între Pământ şi Cer, să se încarce cu toată emoţia pe care lumea nevăzută o sădeşte în realitatea noastră imediată, făcându-ne martori la taina hierofaniei (gr. “hieros” – “sacru” și “phainein” – “revelat”), oferind vieţii valoare şi sens: “E noaptea-nvierii./ Tresaltă făptura;/ Tămâie e-n codri și smirnă-n grădini,/ Spre marea minune se-nalţă natura/ Cu ierburi și arbori schimbați în lumini./ Un clopot răsună, răspund celelalte,/ Talazuri rotind în eter,/ Se umplu de vuiet tăcerile-nalte/ Și sufletul lumii se suie spre cer.” (“Noaptea Învierii” – Nichifor Crainic)

Sărbători fericite tuturor! Hristos a înviat!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.