Sărbătoarea Sfântului Andrei, “Ocrotitorul României”. Legenda Marelui Lup Alb

Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) este importantă pentru întreaga lume creştină, iar pentru români are o semnificaţie deosebită, deoarece Apostolul Andrei este considerat fondatorul creştinismului în spaţiul nord-dunărean, motiv pentru care a şi fost declarat, în 1997, de către Sfântul Sinod, “Ocrotitorul României”. De asemenea, Sfântul Apostol Andrei este şi ocrotitorul Catedralei Mântuirii Neamului.

Cine a fost Apostolul Andrei?

Originar din Betsaida, din nord-estul Israelului, Apostolul Andrei s-a născut într-o familie de pescari, la începutul secolului I. După cum relatează textele sacre, Andrei, care a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul, l-a urmat pe Iisus, devenind primul său Apostol, de aceea se şi spune despre el că a fost “cel dintâi chemat”.

Misiunea de creştinare a neamurilor a început după Înălţarea lui Iisus Hristos la cer. Astfel, după Sinodul Apostolic, care a avut loc în jurul anilor 49 – 50 d.Hr., la Ierusalim, apostolii lui Iisus au ajuns în ţinuturi foarte îndepărtate de Ierusalim – Apostolul Toma a mers în Imperiul Part (al treilea Imperiu Persan, din sud-estul Mării Caspice), Apostolul Ioan a mers în Asia, Apostolul Petru (fratele Apostolului Andrei), în Palestina, apoi la Roma, iar Andrei a străbătut Asia Mică, Peninsula Balcanică, ajungând până în Scythia Minor (Sciţia Mică) – Dobrogea de astăzi – iar mai târziu şi-a continuat misiunea în ţinuturile din sudul Rusiei de astăzi.

În afară de relatările textelor sacre, există nenumărate alte dovezi că Apostolul Andrei a propovăduit învăţătura creştină la nord de Dunăre, cum ar fi numele de locuri din Dobrogea – Peştera Sfântului Andrei (în apropierea localităţii Ion Corvin, din judeţul Constanta), cel mai vech lăcaş creştin din România, Pârâul Sfântului Andrei, în care, se pare că Apostolul Andrei i-a botezat pe primii creştini ortodocşi de aici etc.

Legendele spun că Apostolul Andrei a bătut cu toiagul său în pământ şi apele au ieşit la suprafaţă, izvoarele (nouă la număr) din această parte a ţării fiind considerate şi astăzi ca având proprietăţi vindecătoare.

Martiriul şi sfârşitul

Sfântul Andrei a murit ca martir, la Patras, capitala regiunii Ahaia, veche provincie a Imperiului Roman. Moaştele sale au fost duse, în jurul anului 350, la Constantinopol. În timpul împăratului bizantin Vasile I Macedoneanul, capul Sfântului Andrei este dus înapoi la Patras, la rugămintea locuitorilor din această regiune. În secolul al XV-lea (în timpul Papei Pius al II-lea), moaştele sale au fost duse la Catedrala Sfântul Petru (Basilica di San Pietro), din Roma (în Cetatea Vaticanului), unde se află şi astăzi.

Apostolul Andrei a fost răstignit, în vremea împăratului Nero, la data de 30 de noiembrie, anul 60, pe o cruce în formă de X – în latină, “crux decussata”/ “Crucea Sfântului Andrei” (de unde şi denumirea simbolului prezent astăzi în arta religioasă, în însemnele unor ţări – pe steagul Scoţiei, de pildă – sau în viaţa practică, precum la intersecţiile de cale ferată, fapt explicabil prin obiceiul vechilor creştini de a aşeza astfel de cruci la intersecţiile drumurilor, aşa cum stau de veghe troiţele).

Sărbătoarea Sfântului Andrei – semnificaţia numelui Andrei

Etimologia numelui Andrei se află în grecescul “andreas”<“ánthrōpos (fiinţă umană), derivat din “andros” (bărbat) şi are sensul “viteaz”, “temerar”, “curajos”, “bărbătesc”.

La români, ca şi la alte popoare din Balcani, semnificaţia numelui Andrei este legată şi de tradiţiile şi credinţele referitoare la lupi, Apostolul Andrei fiind şi Apostolul lupilor. Multe legende spun că Apostolul Andrei ar fi fost vegheat, când a străbătut ţinuturile Dobrogei, de căpetenia lupilor, “Marele Lup Alb”, aşa cum şi la căderea Cetăţii Sarmizegetusa, sub asediul armatei romane, lupii ar fi fost alături de daci (daoi – lupi, vechea denumire a dacilor).

Nu întâmplător dacii şi-au ales ca simbol lupul (pe steagul de luptă, în sanctuare), pentru că, deşi nu este cel mai puternic dintre animale, acesta nu poate fi îmblânzit, este gata să lupte până la sfârşit pentru a-şi păstra libertatea. Lupul, totemul dacilor, este imaginea curajului, libertăţii, demnităţii.

Una dintre cele mai frumoase legende despre Sfântul Andrei şi Marele Lup Alb

Ca şi în cazul altor sărbători creştine, şi Sărbătoarea Sfântului Andrei s-a suprapus peste alte sărbători şi ritualuri precreştine. Noaptea Sfântului Andrei este considerată, potrivit legendelor, şi data la care începea Noul An Dacic.

Dacă principala zeitate a dacilor era Zalmoxis, Marele Lup Alb era protectorul, animalul totemic, puternic, neînfricat, salvator în momentele de cumpănă, despre care se credea că a fost, de fapt, unul dintre preoţii devotaţi lui Zalmoxis.

Acest preot, cu barba şi pletele albe, cutreiera Dacia, pentru a-i asigura pe oameni că zeul veghează asupra lor şi pentru a-i ajuta la nevoie. Ascultau de el nu numai oamenii, ci şi fiarele pădurii, mai ales lupii, care nu aveau un conducător.

La un moment dat, Zalmoxis a decis că preotul său trebuie să-l slujeasca într-un alt mod şi l-a transformat într-un lup mare alb, puternic şi respectat, care, la vreme de primejdie, îi aduna pe ceilalţi lupi, pentru a veni în ajutorul dacilor, “fraţii” lor. Marele Lup Alb era, în acelaşi timp, şi judecător neîndurat pentru laşi şi trădători.

Când romanii au ajuns în Dacia, pentru a o cuceri, au încercat să sădească neîncrederea în populaţia autohtonă, faţă de marele zeu, Zalmoxis, şi au fost unii trădători care, de frică, au început să omoare lupii care le ieşeau în cale, în speranţa că unul dintre aceştia este Marele Lup Alb, că-i vor tăia capul şi-l vor oferi romanilor, pentru a-şi scăpa viaţa lor.

În astfel de condiţii, lupii s-au retras în munţi şi nu s-au mai întors pentru a veni în ajutorul “fraţilor” daci, aşa cum şi Zalmoxis şi Marele Lup Alb s-au retras, cu durere, în Muntele Sacru.

Sfântul Andrei şi Marele Lup Alb

Legendele mai spun că atunci când Sfântul Andrei a ajuns în Sciţia, spiritul Marelui Lup Alb ar fi fost cel care l-a călăuzit, în memoria colectivă suprapunându-se vechile credinţe precreştine şi cele ale noii religii, creştinismul. Astfel că Sfântul Andrei a devenit, in percepţia colectivă, nu numai propovăduitorul noii religii, ci si protectorul lupilor şi al animalelor.

De aceea se spune că noaptea care precedă Sărbătoarea Sfântului Andrei este cea în care lupii prind grai omenesc, un fel de sabat al lupilor şi strigoilor, timp în care omul trebuie să se ferească să le deranjeze. Se mai crede că, dacă un om va fi muşcat de lup în această noapte, se va transforma în vârcolac – reminiscenţe ale timpurilor când lupii au fost trădaţi de oameni.

În plan simbolic, toată “tulburarea” nopţii de Sânt Andrei, “Cap de iarnă”, cum i se mai spune, este semnul începerii noului anotimp – cu viscol, frig, ceaţă – când lumina se luptă cu întunericul, haosul cu ordinea si echilibrul, atât în lume, cât şi în sufletul omului. Este un răstimp, spun vechile credinţe, potrivit pentru dezlegarea secretelor, pentru practici magice cu caracter oracular.

Sărbătoarea Sfântului Andrei – tradiţii şi obiceiuri

Aşadar, din timpuri străvechi s-au păstrat, până la noi, convingeri, credinţe, obiceiuri, datini, referitoare la Sărbătoarea Sfântului Andrei/ Sânt Andrei/ “Andrei de iarnă” sau “Ziua Lupului”. Iată câteva dintre acestea:

Despre cei care poartă numele Andrei se spune că ar avea un “al şaselea simţ”, adică o capacitate intuitivă extraordinară, chiar dacă nu sunt întotdeauna conştienţi de acest lucru. O astfel de convingere s-a născut prin asocierea cu “spiritul” lupului, de la care omul ar fi împrumutat o asemenea calitate.

Există convingerea, în folclor, că, în noaptea de 29 spre 30 noiembrie, lupii vorbesc cu grai omenesc, iar copiii sunt trimişi să dea de pomană lupului faină, la răscruce de drumuri, să-l îmblânzească, să nu atace animalele. Sfântul Andrei împarte şi el pradă fiecărui lup, pentru a trece cu bine iarna.

Oamenii se păzesc de spiritele rele ungând pragul casei, grajdurile, cu usturoi. În acelaşi scop şi pentru a ţine în cumpănă binele şi răul, femeile întorc, seara, vasele cu gura în jos, iar în mâncarea animalelor toarnă o picătură de agheazmă sau se pune un fir de busuioc.

Practici magice cu scop oracular

Sărbătoarea Sfântului Andrei este şi o ocazie, pentru fete, să facă o serie de ritualuri pentru a-şi afla ursitul – să aşeze trei tăciuni încinşi într-un vas de lut, să pună sub pernă un fir de busuioc, să rostească incantaţii, în felul acesta putând să-l viseze pe cel care le este sortit. Pentru a avea un astfel de vis, de asemenea, trebuie să ţină post negru, să prepare o turtă din apă neîncepută, faină şi sare, măsurate toate cu coajă de nucă, să o coacă pe vatră şi să o mănânce înainte de culcare.

Sărbătoarea Sfântului Andrei poate spune şi cum va fi recolta anului următor şi cât de prosperă va fi gospodăria, dacă în această zi se pun grâu la încolţit şi crenguţe de măr, păr, prun, cireş, în apă, iar dacă înfloresc până la Crăciun, anul următor va fi roditor. Grâul se poate pune la încolţit în vase de lut, în pământ sau în apă curată. Se aprind candele în casă, se coc plăcinte cu dovleac şi turte de mălai.

Dacă, în Ziua de Sunt Andrei, cerul va fi senin, iarna va fi blândă.

Sărbătoarea Sfântului Andrei – începutul colindelor

În Dobrogea, Colindul Sfântului Andrei deschide perioada sărbătorilor de iarnă. Acest colind, în care se vorbeşte despre creştinarea dacilor, a fost consemnat în scris de către Maria Dinu şi publicat în 1935, în revista “Biserica Ortodoxă Română”, în articolul „Legende dobrogene despre Sfântul Apostol Andrei”:

“Colo pe grindei,/ Crâng de alunei,/ Val de arţărei,/ Sfânta mânăstire,/ Loc de tăinuire,/ Și tămăduire,/ Se pitește-n tei,/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scara care duce,/ Din cruce la schit,/ Scări de coborât./ De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce-n tei,/ Casa lui Andrei,/ Cine că-mi venea,/ Şi descăleca?/ Venea Decebal,/ Călare pe-un cal,/ Sfinții că-i găsea,/ Cu ei că vorbea,/ Dar nu se-nchina,/ Nici cruce-și făcea […]/ Iară Sânt Andrei,/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se ruga mereu,/ La bun Dumnezeu”.

In prezent, de Sărbătoarea Sfântului Andrei, peste 700 000 de români îşi celebrează ziua onomastică, un număr aproximativ egal de bărbaţi şi femei.

Tuturor celor care poartă numele Andrei/Andreea sau derivatele lor, La mulţi ani!