Crotalul cu spate de diamant (Crotalus atrox) este cel mai mare și periculos șarpe cu clopoței din America de Nord, cunoscut pentru veninul său puternic și corpul masiv. Populează regiunile calde din sudul Statelor Unite și nordul Mexicului, unde trăiește într-o varietate de habitate, de la deșerturi până la câmpiile ierboase.
Habitatul și distribuția geografică a crotalului
Culoarea sa variază în funcție de mediu, iar modelul distinctiv de romburi de pe spate îl face ușor de recunoscut. În ciuda comportamentului său precaut, acest șarpe poate deveni extrem de periculos dacă este provocat, iar clopoțeii săi servesc drept avertisment sonor pentru cei care se apropie prea mult.
Crotalul cu spate de diamant (Crotalus atrox) este cea mai mare si mai periculoasa specie de sarpe cu clopotei nord-americana. Este un sarpe foarte mare, cu corpul masiv, care a cauzat cel mai mare numar de decese umane. Populeaza regiunile sudice ale Statelor Unite ale Americii si nordice ale Mexicului.
Aspectul fizic și adaptările crotalului cu spate de diamant
Caracteristicile principale ale crotalului cu spate de diamant sunt clopoteii care reprezinta varful cornos al cozii – format din cateva segmente prinse lejer intre ele. La fiecare naparlire sarpele isi adauga cate un segment, astfel la sarpele adult varful cozii prezinta aproximativ 10 segmente.
Crotalul poate ajunge la lungimea de 2 m, iar coloritul sau variaza in functie de mediul in care traieste, poate fi maro, gri, maro-roscat sau verde-masliniu. Pe corp prezinta un desen cu romburi, iar in zona cozii, inainte de clopotei, are o serie de benzi negre si albe.
Comportamentul de vânătoare și dieta crotalului
Este un sarpe veninos, un foarte bun pradator, care se hraneste mai ales cu mamifere mici, soparle si pasari, pesti si amfibieni, iar in unele cazuri, cand este provocat, poate omori si animale mari. In general, un exemplar solitar care este deranjat refuza confruntarea, el se foloseste de clopotei pentru a speria si indeparta dusmanul.
Cand vaneaza are anumite metode eficiente pe care si le-a dezvoltat in timp si care fac din el un sarpe de prada letal. Pentru a localiza sau detecta prada cu sange cald, acest sarpe isi foloseste perechea de senzori termici care se afla intre ochi si nari. Ca modalitate de aparare si avertisment isi suna clopoteii, miscand varful cornos al cozii.
Sistemul de avertizare și veninul mortal
Cu muscatura sa veninoasa paralizeaza prada, apoi asteapta putin ca aceasta sa moara si o inghite intreaga. Veninul sau este foarte puternic, el contine un amestec de toxine care ucide prada uneori in cateva secunde.
Acesti serpi duc o viata solitara, doar in perioada de imperechere traiesc in grup si devin atat de agresivi, incat foarte rar un intrus poate scapa daca i-a deranjat. Reproducerea este ovovivipara, femela cloceste ouale in pantec si apoi naste pui vii, care ajung la maturitate abia dupa trei sau patru ani.
Puii nou-nascuti masoara aproximativ 30 cm si nu au clopotei, ei prezinta doar un mic ,,bumb” care se dezvolta la fiecare naparlire. Sunt dotati insa cu dinti foarte ascutiti asemanatori cu niste ace si au un venin foarte toxic. Puii sunt vanati de alti serpi, de vulturi si ulii.
Perioada de hibernare și ciclul de viață
In perioada cuprinsa intre sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii martie sunt inactivi, obisnuiesc sa hiberneze in pesteri sau sa stea ingropati in pamant. Destul de rar, in iernile blande, cand temperaturile cresc suficient, pot fi vazute uneori cateva exemplare.
Crotalul cu spate de diamant face parte din ordinul Squamata si familia Viperidae. Speranta de viata a acestui sarpe este de aproximativ 20 de ani.
Orice persoana care a fost muscata de un astfel de sarpe va ramane cu cicatrici permanente, desi i s-a aplicat antidotul rapid si starea ei s-a stabilizat.
Perioada de hibernare și comportamentul sezonier al crotalului cu spate de diamant
În regiunile sale de origine, crotalul cu spate de diamant devine inactiv pe perioada iernii, când temperaturile scăzute îi reduc mobilitatea. Între sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii martie, acești șerpi obișnuiesc să hiberneze în vizuini subterane, adesea alături de alte reptile, pentru a economisi căldura.
În locuri mai calde, pot fi observate ocazional exemplare care ies din ascunzători în zilele însorite. Această perioadă de repaus ajută la conservarea energiei și este vitală pentru supraviețuire. În timpul hibernării, șerpii își reduc rata metabolică la minim, iar această adaptare le permite să reziste fără hrană timp de câteva luni.
