Satelitii lui Uranus sunt in numar de 27 si toti au fost numiti dupa personaje din piesele lui Shakespeare. Cei mai multi sateliti sunt mici si nu se stie mai nimic despre ei. Chiar si in cazul celor cinci sateliti mari despre care se stiu mai multe lucruri, fotografiile facute de Voyager 2 ridica mai multe intrebari decat exista raspunsuri.
Satelitul Miranda are diametrul de numai 482 de kilometri, insa pe acesta se poate vedea unul dintre cele mai neobisnuite terenuri din sistemul solar. O parte din suprafata acestui satelit este un teren vechi acoperit de cratere, iar pe alta parte a suprafetei se pot vedea tot felul de fisuri, canioane si stanci bizare (unele au peste 8 kilometri inaltime). Au fost propuse diverse teorii pentru a explica aceste caracteristici. Teoriile variaza de la coliziuni care au sfasiat satelitul in mod frecvent pana la ridicarea solului din interior datorita topirii interne cauzate de fortele mareice ale lui Uranus (Miranda este satelitul care se afla cel mai aproape de Uranus, dintre satelitii mari).
Cu toate acestea, toate teoriile explicative sunt doar presupuneri, intrucat avem prea putine fotografii pentru a intelege cu adevarat ce se intampla. Nu exista planuri pentru explorarea in continuare a planetelor Uranus si Neptun, prin urmare, fotografiile uimitoare si ciudate pe care le avem acum s-ar putea sa fie singurele pe care sa ne putem baza speculatiile in urmatorii ani sau chiar zeci de ani. Toti satelitii mari ai lui Uranus par a fi pe jumatate din gheata si pe jumatate din roca.
Ariel si Titania sunt alti doi mari sateliti ai lui Uranus. Ariel are diametrul de 1126 de kilometri, iar Titania are diametrul de 1609 kilometri. Fiecare dintre acesti sateliti are o suprafata care a fost prelucrata in mod intens de catre un fel de activitate, fiind create fisuri mari si creste de gheata. Unele dintre “podelele” canioanelor par sa fi fost netezite de curgerea unui lichid, insa natura lichidului este necunoscuta. Se stie totusi ca este imposibil sa fi fost vorba de apa, intrucat temperaturile scazute care se gasesc la o distanta atat de mare de soare ar face ca alte materiale volatile sa se gaseasca sub forma lichida (de exemplu, metanul sau amoniacul).
Umbriel si Oberon au diametrele la fel ca Ariel si Titania, de respectiv 1126 de kilometri si 1609 kilometri. Insa, acesti doi sateliti sunt plini de cratere si este probabil sa fi avut mai putina activitate interna decat Ariel si Titania. Nu se stie de ce acesti doi sateliti au un aspect atat de diferit de ceilalti doi sateliti mari, insa exista posibilitatea ca toti acesti patru sateliti sa aiba regiuni pline de cratere si regiuni evoluate din punct de vedere geologic – este posibil ca sonda Voyager 2 sa fi ajuns la ei atunci cand Umbriel si Oberon aveau o anumita regiune indreptata catre aceasta. Cu alte cuvinte, in absenta unor date bune, poate fi propusa aproape orice teorie, fara posibilitatea de a o contrazice. Ceilalti 22 de sateliti ai lui Uranus sunt: Cordelia, Ophelia, Bianca, Cressida, Desdemona, Juliet, Portia, Rosalind, Puck, Caliban, Trinculo, Stephano, Sycorax, Prospero, Setebos, Belinda, Cupid, Perdita, Mab, Francisco, Margaret, Ferdinand.
