Saturn V – cea mai mare racheta construita vreodata

In 1967, cand intrecerea dintre rusi si americani, in tentativa de cucerire a spatiului cosmic, a devenit acerba, cei din urma au construit, sub coordonarea NASA (National Aeronautics and Space Administration – Administratia Nationala de Aeronautica si Spatiu), cea mai mare racheta-lansatoare realizata vreodata – Saturn V – avand 110 metri inaltime, 10 metri in diametru, o greutate de 3038 de tone, putand duce, pe o orbita circumterestra, o sarcina utila de 120 de tone sau de 45 de tone, pe drumul spre Luna.

La inceputul anilor ’60 ai secolului trecut, Uniunea Sovietica facuse progrese semnificative in cercetarea spatiala, devansand Statele Unite ale Americii. Lansasera, in 1957, primul satelit artificial, Sputnik 1, iar in 1961, cosmonautul rus Yuri Gagarin devenise primul om trimis in explorare pe orbita terestra. In acest context, presedintele american John Fitzgerald Kennedy a fixat ca obiectiv zborul pe Luna, argumentand cu orgoliu (si, probabil, pentru a mai diminua succesul competitorilor) – “Noi am ales sa mergem pe Luna”. Pana la data respectiva, reusitele Statelor Unite se limitau la un zbor suborbital, de 15 minute, efectuat de Alan Bartlett Shepard, primul astronaut de peste ocean (si cel care va fi al cincilea om care a ajuns pe Luna). Prima racheta americana – Saturn I – era abia in faza de proiect si, oricum, nu fusese gandita pentru un zbor spre Luna.

Saturn V este ultima din seria de rachete cu acest nume si a fost conceputa de echipa lui Wernher Magnus Maximilian von Braun, un inginer german stabilit in SUA, unul dintre cei peste 1500 de oameni de stiinta recrutati din Germania nazista, de catre armata americana, in cadrul operatiunii “Overcast” (“Paperclip”), de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. S-a lucrat la aceasta racheta, prima cu mai multe etaje, dintre toate cele construite pana la momentul respectiv, la unul dintre centrele NASA, cel din Huntsville (Alabama). Saturn V trebuia sa aiba cinci motoare F1 (cu functionare pe baza de oxigen lichid si cherosen), pentru primul etaj, si inca cinci, pentru cel de-al doilea. Puterea acestora era atat de mare incat, la prima testare, au creat vibratii in sol, care au fost simtite pe o suprafata cu raza de 80 de kilometri si au fost inregistrate de seismografe, asa cum, la lansarea rachetei Saturn V, zgomotul propulsoarelor F-1 a facut sa se sparga toate geamurile caselor, dintr-o localitate aflata la 12 kilometri distanta.

Racheta Saturn V a fost lansata, pentru prima data, la 9 noiembrie 1967, avand la bord o naveta spatiala fara echipaj – Apollo 4. Obiectivul misiunii era de a verifica functionalitatea aparaturii, in vederea primului zbor pe Luna, testarea sistemelor de salvare si simularea unei traiectorii translunare. Pentru a se obtine maximum de informatii, au fost incarcate la bord 4098 de aparate. Racheta a fost asamblata, pe cele trei etaje modulare, la Centrul spatial Kennedy, dupa ce a fost adus, mai intai, cu avionul, primul etaj, construit de compania Douglas Aircraft, apoi celellate doua etaje, si mai importante, transportate cu vaporul. Modulul de comanda a fost adus in ajunul Craciunului, in 1966, dar misiunea a fost intarziata de un incident cu Apollo 1, naveta spatiala care a ars, in timpul unui exercitiu la sol, la 27 ianuarie 1967, cand au murit si cei trei astronauti aflati in interior.

Mai mult, verificarea tuturor celorlalte componente a mai evidentiat inca 1400 de probleme. Pana la urma, totul a fost pus la punct, pe 6 noiembrie 1967 a fost introdus carburantul, adica 89 de camioane de oxigen lichid, 28 de camioane de hidrogen lichid si 27 de camioane de cherosen. In afara de zgomotul infernal (ceea ce i-a facut pe specialistii de la NASA, ca dupa acest moment, sa realizeze un sistem de izolare fonica), procesul lansarii a decurs perfect, plasand al treilea etaj si modulul de comanda, pe o orbita aflata la 185 de kilometri inaltime. Dupa ce a inconjurat de doua ori Terra, etajul superior al rachetei s-a reaprins, pentru a plasa modulul pe o orbita la 17 000 de kilometri, ulterior motorul modulului ducandu-l la 18 000 de kilometri, dupa care a revenit in atmosfera terestra. A fost recuperat de la o distanta de 16 kilometri fata de locul prevazut pentru aterizare.

In 21 decembrie 1968, Saturn V a fost lansat, pentru a doua oara, de data aceasta cu astronauti la bord, pentru misiunea Apollo 8, prima care a ajuns, cu echipaj, dincolo de orbita terestra, imprejurare in care a putut fi vazuta, tot pentru prima data, “fata ascunsa” a Lunii. Cei trei astronauti au petrecut Craciunul in spatiu si au citit din Biblie, moment care a fost transmis pe toate canalele de televiziune. Peste alte 55 de ore, echipajul a putut sa transmita, pret de 23 de minute, imagini cu Terra vazuta din spatiu. In urmatoarele 40 de minute, William Anders, James Lovell si Frank Borman au devenit primii oameni care au intrat in zona de influenta gravitationala a Lunii, la 62 377 de kilometri de suprafata acesteia, modulul deplasandu-se cu o viteza de 1 216 metri/secunda. Inscrierea pe orbita lunara s-a facut din “spatele” Lunii, in 4 minute si 13 secunde (cele mai lungi pe care le-au trait vreodata, dupa cum au declarat, ulterior, astronautii), reducandu-se viteza pana la 0,6 metri/s, moment in care s-a pierdut orice contact radio cu Pamantul.

Daca aceasta inscriere pe orbita nu ar fi durat exact atat cat fusese programata, modulul ar fi putut fi aruncat in spatiu sau, daca dura mai mult, s-ar fi putut sfarama de suprafata Lunii. Prima descriere a Lunii, prin ochii unui pamantean, a fost facuta de James Lovell – Luna parea gri, cu cratere rotunde si cu pereti stancosi dispusi in trepte. Au facut, din spatiu, 700 de fotografii cu Luna (inclusiv cu locul unde avea sa aselenizeze misiunea Apollo 11, in 1969) si 170 de fotografii cu Terra, dintre care cea mai emotionanta este cea intitulata “Ridicarea Terrei”, reprezentand Pamantul jumatate in umbra, iar in prim-planul imaginii, suprafata Lunii.

Aceasta fotografie, in 2003, a fost declarata de revista “Life” “una dintre cele 100 de fotografii care au schimbat lumea”. Urma partea cea mai grea a misiunii – intoarcerea pe Terra. Daca motoarele modului nu se aprindeau, cei trei cosmonauti ar fi avut oxigen pentru cinci zile si nici o sansa de supravietuire. Lucrurile au mers insa dupa program si, cand legatura radio a fost refacuta, primele cuvinte ale astronautului Lovell au fost: “Va informez ca exista Mos Craciun”. Amerizarea s-a facut in Oceanul Pacific, la doua zile si jumatate dupa ce au parasit orbita lunara.

Coincidenta sau nu, Jules Verne, in romanele “De la Pamant la Luna” si “In jurul Lunii” descrie o misiune (evident, stiintifico-fantastica, la vremea aceea), similara cu misiunea Apollo 8 – ocolul lunii, intoarcerea in ocean, echipaj format din trei membri etc.

In 1969, Saturn V a fost racheta lansatoare pentru misiunea Apollo 11, care a indeplinit obiectivul lansat de presedintele Kennedy, acela ca primul echipaj de cosmonauti sa atinga suprafata Lunii. Neil Armstrong, Michael Collins si Buzz Aldrin au fost acesti oameni, care au stat 21 de ore si 30 de minute pe Luna, dintr-un rastimp de 195 de ore cat a durat intreaga misiune si pentru care au fost mobilizate resurse financiare, materiale si umane exceptionale. Intreaga planeta a urmarit la televizor primii pasi pe Luna, imagini transmise in direct prin intermediul unei camere video.

In total, Saturn V a fost racheta-lansatoare pentru treisprezece misiuni (Apollo 4, Apollo 6, Apollo 8, Apollo 9 – 17, inclusiv punerea pe orbita a statiei spatiale Skyab, prima de acest fel apartinand americanilor si a doua dupa cea ruseasca, Saliut), ramanand, pana astazi, lansatorul spatial cel mai impresionant, ca dimensiuni si ca forta de propulsie, comparabil doar cu racheta ruseasca Energia (din 1987), dar care nu a zburat decat de doua ori, in cadrul unor testari. Din 1964 si pana in 1973, in racheta Saturn V s-au investit peste sase miliarde de dolari. In 1996, potrivit unui zvon, NASA ar fi pierdut sau distrus proiectele rachetei Saturn V, dar oficialii sustin ca planurile exista pe microfilme, la Centrul de zbor spatial Marshall.