Schior in LaponiaSchiul, obiectul pe care il asociem astazi cu unul dintre cele mai indragite sporturi de iarna, are o istorie de peste 5000 de ani. Se presupune ca inventarea schiului se datoreaza populatiei din zona Muntilor Altai, de la granita nordica a Mongoliei, regiune cu varfuri de peste 4000 de metri, vesnic acoperite de zapada. De aici, schiul a fost imprumutat de locuitorii Siberiei, zona din partea asiatica a Federatiei Ruse, care se intinde, in nord, de la Muntii Altai, pana la Oceanul Arctic, si pana la Pacific, spre vest, apoi de locuitorii din tarile scandinave si din America de Nord. Arheologii au descoperit in mlastinile din nordul Suediei o placa de lemn, lunga de peste un metru si lata de 20 de centimetri, veche de aproximativ 4500 de ani (cea mai veche dintre cele descoperite pana acum), care servea la deplasarea pe zapada, asa cum indica si desenele rupestre din provincia norvegiana Nordland, din Laponia (teritoriu de dincolo de Cercul Polar). Aceste schiuri rudimentare, inclusiv batul care servea pentru inaintare, sunt pastrate, in prezent, la Muzeul schiului, din localitatea Vasterbotten (Suedia). Ulterior, au fost gasite si alte urme ale practicarii schiatului, in aceste zone, apartinand unor perioade diferite, ceea ce indica utilizarea constanta a unui asemenea mijloc de deplasare, mai ales la vanatoare, pentru comert si chiar in razboi.Desene cu schiori din Evul Mediu

Scriitorul persan Fadl Allah Rashid, in secolul al XIV-lea, mentioneaza folosirea, de catre oamenii muntilor din Asia centrala, a  unor placi, numite “hana”, legate de picior prin intermediul unor curele, si cu ajutorul carora strabateau distante mari, in special in teritorii unde animalele de tractiune nu puteau patrunde. Pe de alta parte, chiar si in zonele colinare acoperite de zapada, mai accesibile, se preferau schiurile, care asigurau o viteza de deplasare foarte mare, depasind-o pe aceea a elanului – “regele padurilor”  – sau a renilor. Legendele spun ca, in Norvegia, in secolul al XIII-lea, regele Haakon III, in timpul unui razboi civil, pentru a salva viata fiului sau de numai optsprezece luni, mostenitor al tronului, l-a incredintat unor schiori, oameni simpli, fideli regelui, pentru a-l duce rapid intr-un loc sigur (la Lillehammer). De o astfel de istorisire se leaga, in competitiile moderne (incepand cu 1932), infiintarea probei de schi fond, de 54 de kilometri, intre Lillehammer (oras norvegian unde, in 1994, s-au desfasurat Jocurile Olimpice de iarna) si Rena, la care participantii trebuie sa poarte in spate o greutate de minimum 3,5 kilograme. Aceasta proba mai este cunoscuta si sub denumirea de cursa Birkebeiner (“jambiere de mesteacan”), in amintirea celor care l-au salvat pe mostenitorul tronului, numiti asa –  Birkebeiner  – deoarece, in lipsa ciorapilor, isi acopereau picioarele, ca sa se fereasca de inghet, cu coaja de mesteacan.Schiori militari in Alpi (imagine pastrata pe un plic)

In secolul al XVII-lea, un preot din Ravenna (Italia), care a petrecut doi ani in Laponia, neobisnuit cu clima nordica si cu obiceiurile oamenilor legate de viata aspra a tinuturilor inghetate, descrie, cu uimire, in insemnarile sale, cum populatia “samii” (din nordul Suediei, Norvegiei si Finlandei) utiliza niste plansete de lemn, inguste si lungi de doi metri, prevazute la mijloc cu o curea, care se infasura pe picior si pe partea din fata a schiului. Bastonul de schi se termina cu un cerc din lemn, pentru a nu se afunda in zapada. Pentru urcus, schiurile aveau aplicate pe partea care intra in contact cu zapada, bucati de blana de ren, cu perii intorsi impotriva directiei firesti de crestere (in raspar), pentru ca placa sa nu alunece. La coborare, viteza era impresionanta, cele doua schiuri fiind tinute, pe cat posibil, in paralel si suficient de apropiate. Oprirea se facea printr-un viraj brusc, la dreapta sau la stanga. In acest fel, se puteau strabate in jur de 50 de kilometri pe zi. Se foloseau si schiuri inegale, cel mai lung asigurand viteza de coborare, iar cel mai scurt ajutand la diverse manevre.

Citește și:  Controversa Emil Cioran - geniul singuratatii si spiritul ideatic al absolutului

Nimeni nu pune astazi la indoiala faptul ca schiul modern s-a nascut in Norvegia. In 1520, regele Gustave Vasa a parcurs 89 de kilometri pe schiuri, fara sa se opreasca. In 1767, a avut loc primul concurs de schi, in localitatea Christiana (actualul Oslo, capitala tarii), traditie care se pastreaza si in prezent. La mijlocul secolului al XIX-lea, cel care a transformat schiatul, dintr-o modalitate de deplasare, in sport, este Sondre Norheim, prin inventarea “telemark-ului”, o tehnica a virajelor, performanta prin folosirea unor schiuri mai inguste la mijloc.  Norheim este si primul mare saritor cu schiurile, recordul sau fiind de 30 de metri (in 1888). Tot in aceasta perioada, schiul devine foarte popular si in Canada si in Statele Unite ale Americii, printre cautatorii de aur din California aflandu-se si oameni din Scandinavia, care au contribuit la familiarizarea localnicilor cu tehnicile schiatului.Competitie de schi in Finlanda

In 1888, unul dintre cei mai cunoscuti exploratori norvegieni,  Fridtjof Nansen, a traversat Groenlanda, pe schiuri, de la est la vest, insotit de inca cinci persoane, cu proviziile transportate in sanii usoare, trase de oameni. Expeditia a durat 49 de zile.

La inceputul secolului al XX-lea, interesul pentru schi a crescut semnificativ, dupa organizarea “Saptamanii internationale a sporturilor de iarna” de la Chamonix (Franta), din 1924, iar in anul urmator, schiul devine sport olimpic. In 1936, schiul alpin si schiul nordic, adica proba de coborare si de slalom, combinate, au fost trecute in randul probelor olimpice, la editia de la Garmisch-Partenkirchen (Germania).

Dintre diversele forme de schiat, in prezent, prinde tot mai mult teren schiul extrem, care presupune coborarea pe pante abrupte (peste 50 de grade), coborarea “telemark”, cu franari scurte, spectaculoase, schiul de viteza, pe piste special amenajate (pentru profesionisti), unde se poate ajunge la 200 kilometri/ora, in sase secunde, schiul “Joering”, practicat cu ajutorul unui cal sau al unui ponei, care trage schiorul prin intermediul unui cadru.Schior profesionist

In tarile nordice, copiii invata sa schieze de la trei-patru ani, fiind un sport foarte apreciat, pentru ca da corpului suplete si agilitate, cultivand, in acelasi timp, vointa, curajul, atentia, prudenta. Schiul de agrement este incurajat de nenumaratele statiuni, cu partii special amenajate, in care ajung, anual, milioane de turisti, mai ales in tarile nordice si in cele central europene. Echipamentele de schi sunt din ce in ce mai sofisticate, din materiale rezistente, cu legaturi usoare, cu unghiuri de torsiune bine calculate, cu talpi netede sau cu solzi, cu bete din aluminiu, fibra de carbon, varf de otel, fixe sau telescopice, cu maner ergonomic etc. Pana la urma, cu echipament mai mult sau mai putin pretentios, schiul cere putina pasiune, antrenament si dorinta de a te bucura de minunatele peisaje hibernale, atat de frumoase si in regiunile montane romanesti.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.