Scriitoare, din timpuri mai vechi sau mai noi, care au ales să publice sub pseudonim masculin şi, invers, bărbaţi care au preferat să-şi semneze cărţile cu pseudonim feminin, au devenit celebri şi, în multe cazuri, adevărata lor identitate a fost cunoscută târziu de publicul larg.
Motivele pentru care unii scriitori (femei sau bărbaţi) au optat, la începutul carierei, pentru un pseudonim literar sunt diverse – nesiguranţa debutului, dorinţa de protejare a identităţii când au fost abordate subiecte mai îndrăzneţe, care ar fi putut scandaliza cititorii, un anume context familial sau social, pentru a crea, uneori, o aureolă de mister sau de exotism prin înlocuirea numelui adevărat (poate prea banal), pentru a se desprinde de o descendenţă nefavorabilă etc.
În cazul femeilor, în secolele trecute, când cu greu puteau pătrunde, prin scris, în lumea bărbaţilor, un pseudonim masculin era o şansă de a accede la gloria artistică, fapt aproape imposibil altfel. “Misoginia lumii literare a împins adesea femeile să folosească nume de bărbați”, sublinia într-un interviu recent şi Mario Baudino, jurnalist, eseist și poet italian. Pseudonimul masculin a devenit astfel, pentru multe scriitoare, un subterfugiu, singura modalitate de a scrie liber și de a fi citite fără să se teamă de prejudecățile pe care le-ar putea stârni numele adevărat.
“Pseudonimul permite o dublare a personalității […] esențială pentru un scriitor care se angajează în același timp într-o activitate publică”, mărturisea Saint-John Perse (pseudonimul literar al lui Alexis Léger), scriitor şi diplomat francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1960.
Pe de altă parte, aşa cum sublinia psihiatrul şi psihanalistul Michel Neyraut, “Un pseudonim marchează limitele libertății supreme. Acela de a fi altul în timp ce rămâi tu însuți, corespunzând unei schimbări de persoană fără depersonalizare și, în acest sens, este opusul alienării”.
Scriitoare care au devenit celebre sub pseudonim masculin – George Sand
Amantine Lucile Aurore Dupin (1804 – 1876) a început să folosească pseudonimul masculin George Sand în 1831, la vârsta de 27 de ani, după ce a divorțat și s-a mutat la Paris. În aceste împrejurări a început să poarte haine bărbătești, fapt care i-a permis să meargă în deplină libertate pe străzile Parisului și să aibă acces în locurile în care intrarea era interzisă femeilor. La vremea aceea, era încă în vigoare un ordin al poliţiei prin care li se cerea femeilor să solicite un permis pentru a purta haine masculine, permis pe care George Sand nu l-a cerut niciodată.
S-a împrietenit cu intelectuali francezi ai vremii, printre care Victor Hugo, Voltaire, Jules Verne şi a avut ”aventuri romantice” cu personalităţii ale vremii, precum scriitorii Prosper Merimee, Alfred de Musset, compozitorul Frederic Chopin.
Este autoarea a peste 140 de titluri, romane, piese de teatru și articole, în care a vorbit liber despre situația politică din Franţa, mai ales în legătură cu revoluţia din 1871 (Comuna din Paris). Până la vârsta de 27 de ani, George Sand devenise cea mai populară scriitoare din Europa, având mai multă notorietate decât Victor Hugo și Honoré de Balzac în anii 1830 – 1840, și a rămas extrem de apreciată (ca scriitoare) de-a lungul întregii vieţi şi după moarte.
Pseudonimul “Sand” este un diminutiv de la “Sandeau” – Jules Sandeau (romancier francez) – iubitul ei din perioada în care ea a debutat ca scriitoare. Primul roman semnat cu numele George Sand şi care a făcut-o faimoasă a fost “Indiana” (în 1832, un roman despre dragoste şi căsătorie). Această decizie de a semna cu pseudonim masculin a venit din dorința de a semăna confuzie cu privire la identitatea ei și, astfel, de a crește șansele de a fi publicată într-o lume editorială dominant masculină.
George Sand – “puternică, fără a înceta să fie tandră”…
Cuvintele lui Victor Hugo rostite la funeraliile lui George Sand au surprins memorabil condiţia de scriitoare, dincolo de controversele pe care aceasta le-a provocat în epocă: “În această țară a cărei lege este să finalizeze Revoluția Franceză și să înceapă pe aceea a egalității între sexe, era nevoie de o femeie mare. Era necesar să se demonstreze că o femeie putea avea toate darurile bărbătești fără să-și piardă niciuna dintre calitățile ei angelice, să fie puternică fără a înceta să fie tandră… George Sand a dovedit-o”.
Cărţile lui George Sand au fost traduse în nenumărate limbi (inclusiv în română), celebre fiind titluri precum: “Balta diavolului”, “Ultima dragoste”, “Tinereţea lui Etienne Depardieu”, “Simon”, “Povestea vieţii mele” etc.
Scriitoare care au devenit celebre sub pseudonim masculin – George Eliot
Mary Anne Evans a fost o scriitoare care și-a publicat primul roman, “Adam Bede”, în 1859. Pentru a evita să fie receptată ca o simplă autoare de proză romantică, Mary Anne Evans a folosit pseudonimul George Eliot.
Când a publicat primele proze, din 1857, când scriitoarea avea 37 de ani – “Scene ale vieții clericale” – şi când a semnat pentru prima dată cu pseudonimul George Eliot, mulţi cititori au crezut că autorul este, probabil, un paroh de ţară. În 1859, când Mary Anne Evans a publicat primul său roman – “Adam Bede”- succesul a fost instantaneu și a stârnit o curiozitate și mai intensă cu privire la identitatea autorului.
În 1874, George Eliot a publicat “Middlemarch, un studiu al vieții provinciale”, o capodoperă a literaturii engleze, remarcabilă prin investigaţie psihologică şi realism, care a făcut-o pe Mary Anne Evans una dintre cele mai importante scriitoare ale epocii victoriene (din perioada domniei reginei Victoria, de după 1837, până la sfârşitul secolului al XIX-lea). În 1994, Harold Bloom, “cel mai faimos critic literar din lumea de limba engleză” a plasat-o pe Mary Anne Evans (George Eliot) în rândul “celor mai importanţi scriitori occidentali din toate timpurile”.
Scriitoare care au devenit celebre sub pseudonim masculin – Harper Lee
Nelle Harper Lee (1926 – 2016) a crescut, în anii 1930, în sudul Americii, într-o perioadă în care atitudinile rasiste, nedreptățile de clasă și desconsiderarea femeilor erau temele dominante în viaţa socială.
Ca scriitoare, a devenit un clasic al literaturii americane moderne printr-un singur roman – “Să ucizi o pasăre cântătoare” (“To Kill a Mockingbird”) – publicat în 1960 şi pentru care, în 1961, a primit celebrul Premiu Pulitzer. A fost vândut în peste 40 de milioane de exemplare, iar în 1999, a fost votat „Cel mai bun roman al secolului” într-un sondaj realizat de “Library Journal”.
Nelle Harper Lee a optat pentru Harper Lee, pentru a-și semna lucrările, deoarece părea un nume “mai masculin” şi timp de câțiva ani, publicul a crezut că autorul este un bărbat.
În 1962, scenariul după romanul “Să ucizi o pasăre cântătoare” a câştigat Premiul Oscar, iar actorul Gregory Peck a primit un Oscar pentru interpretarea lui Atticus Finch, unul dintre personajele cărţii.
Scriitoare care au devenit celebre sub pseudonim masculin – J.K. Rowling
Joanne Rowling, autoarea celebrei serii de şapte romane, “Harry Potter”, publicate între 1997 şi 2007, este o scriitoare greu de egalat ca popularitate, având în vedere că “această serie fantezie” a fost vândută în peste 600 de milioane de exemplare şi a fost tradusă în 84 de limbi.
La momentul apariției primului volum al seriei, editura a sfătuit-o pe Joanne Rowling să nu-și folosească prenumele „Joanne”, considerând că cei cărora li se adresa cartea nu ar fi citit-o dacă știau că a fost scrisă de o femeie. În timpul unui interviu, autoarea a explicat de ce a optat pentru J.K. Rowling: „Sinceră să fiu, la acel moment, dacă mi s-ar fi cerut să mă numesc Rupert, probabil că aș fi acceptat. Aveam nevoie!”.
În 2013, când a publicat primul roman pentru adulți – “The Casual Vacancy” (o poveste despre ambiții și rivalități) – pentru a evita comparațiile și așteptările prea mari, scriitoarea a decis să folosească din nou un pseudonim. Cu această ocazie a ales pseudonimul Robert Galbraith – “Robert”, de la Robert F. Kennedy, a cărui personalitate o admira, şi “Galbraith”, un nume pe care și l-a inventat în copilărie.
Elsa Triolet, alias Laurent Daniel
Ella Yuryevna Kagan (1896 – 1970), cunoscută şi sub numele de Elsa Triolet, dar care a semnat mare parte din cărţile ei cu pseudonimul masculin Laurent Daniel, este o scriitoare rusă, născută într-o familie de evrei din Moscova.
Beneficiind de o educaţie excelentă, vorbind fluent germana şi franceza, s-a împrietenit cu mari personalităţi ale avangardei începutului de secol XX. A fost prima care a tradus poezia lui Vladimir Mayakovsky în franceză.
Căsătorită, în 1918, la începutul Războiului Civil Rus, cu ofițerul de cavalerie francez André Triolet, a emigrat în Franța, unde și-a schimbat numele în Elsa. În 1928, l-a cunoscut pe scriitorul francez Louis Aragon, alături de care a rămas până la sfârşitul vieţii.
În 1943, a publicat, sub pseudonimul Laurent Daniel, cel mai cunoscut roman al său – “Les Amants d’Avignon” (“Amanţii din Avignon”), iar în 1944, a fost prima femeie care a primit Premiul Goncourt, acordat pentru “cea mai bună și mai imaginativă proză a anului”, pentru romanul “Le premier accroc coûte 200 franci”.
Karen Blixen, alias Isak Dinesen
Scriitoarea daneză Karen Blixen a fost de două ori candidată la Premiul Nobel pentru Literatură. Sub pseudonimul masculin Isak Dinesen, ea a publicat colecția de povestiri intitulată “Seven Gothic Tales” (“Şapte povesti gotice”).
A trăit o mare parte a vieții ei în Kenya și a învățat să vorbească swahili (o limbă vorbită în Africa de Est, de populația bantu). Experiența ei în Kenya, care, la acea vreme, făcea parte din Africa de Est britanică, a inspirat-o să scrie unul dintre romanele ei – “Ferma africană”.
Volumul autobiografic “Out of Africa” (“Din inima Africii”) şi “Babette’s Feast” au fost adaptate cinematografic, ambele câştigătoare de Premii Oscar.
Isak Dinesen nu este singurul pseudonim pe care l-a folosit Karen Blixen, deoarece a semnat și lucrări sub numele Pierre Andrézel.
Scriitori care au cunoscut gloria sub pseudonim feminin
În istoria culturii, există, pe lângă scriitoare care au devenit celebre sub pseudonim masculin, şi scriitori (bărbaţi) care au cunoscut gloria sub pseudonim feminin. În cazul lor, motivaţiile au legătură fie cu o atitudine de solidaritate cu femeile scriitoare, atrăgând atenţia, indirect, asupra unor prejudecăţi, fie cu subiectele abordate, care ar fi putut deveni mai incitante pentru cititori, dacă ar fi fost atribuite unei femei, pentru a anula unele clişee conform cărora un bărbat nu ar putea scrie romane cu personaje feminine convingătoare sau, pur şi simplu, pentru a testa gustul publicului.
Alteori, scriitorii, bărbaţi sau femei, au apelat/ apelează la un pseudonim pentru a se elibera de presiunea unor editori, care nu acceptă mai mult de un roman pe an. Este celebru cazul scriitorului american, Stephen King, autorul, printre altele, al cunoscutului roman “The Shining”(“Strălucirea”), care a publicat sub mai multe pseudonime, masculine sau feminine.
Prosper Mérimée, cunoscut scriitor din secolul al XIX-lea, a publicat mai multe piese de teatru sub pseudonimul Clara Gazul (numele unuia dintre personajele sale, despre care se spunea că ar fi, de fapt, o actriță spaniolă, care a scris și nouă piese de teatru). Adevăratul autor a dus lucrurile şi mai departe, până la punctul de a apărea deghizat în femeie pe coperta cărții “Colomba”. Până la urmă, presa a dezvăluit că adevăratul autor al pieselor a fost Prosper Mérimée.
Un caz spectaculos – Roman Kacew, alias Romain Gary, alias Emile Ajar
“La revedere și mulțumesc, m-am distrat de minune.” În 1980, Roman Kacew, alias Romain Gary, alias Emile Ajar, romancier, diplomat, regizor de film și aviator în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a sinucis. A lăsat un bilet în care spunea că gestul său nu are legătură cu sinuciderea soţiei sale, celebra actriţă Jean Dorothy Seberg , şi că el este Emile Ajar (pseudonimul care l-a consacrat).
Este singurul scriitor care a câştigat Premiul Goncourt sub două nume (regula fiind ca un scriitor să poată primi o singură dată acest premiu) – prima dată în 1956, pentru cartea “Rădăcinile cerului”, semnată Romain Gary, şi a doua oară pentru “Viaţa dinaintea noastră”, semnat Emile Ajar.
Roman Kacew s-a născut la Vilnius (Lituania), fiu al unei actriţe şi, probabil, al unui om de afaceri. Când Roman Kacew avea 14 ani, familia a emigrat ilegal în Franţa. A avut o viaţă tumultoasă, devenind, în timp, unul dintre cei mai populari şi prolifici scriitori de limbă franceză.
Elena Ferrante – un mister în desfăşurare
Elena Ferrante (n.1943) este un nume de scriitoare extrem de apreciat în literatura occidentală contemporană, inclusiv la noi, având în vedere şi cărţile traduse în limba română şi în alte peste 40 de limbi – “Tetralogia Napolitană”, “Prietena mea genială”, “Cei care pleacă şi cei care rămân”, “Zilele abandonului”, “Viaţa mincinoasă a adulţilor” etc. Revista “Time” a nominalizat-o în lista “Cei mai influenţi 100 de oameni”, în 2016.
Ceea ce este cu totul ieşit din comun este faptul că “Elena Ferrante” este un pseudonim literar, dar nimeni nu a reuşit până acum (în ciuda faptului că este contemporana noastră) să-i afle adevărata identitate. A oferit mai multe interviuri, fără a se expune public. Pe baza informaţiilor date şi a analizei cărţilor sale, s-au făcut mai multe speculaţii în legătură cu cine se ascunde în spatele acestui pseudonim literar.
În 2016, Marco Santagata, un romancier și filolog italian, profesor la Universitatea din Pisa, a publicat o lucrare care detaliază teoria sa despre identitatea lui Ferrante – aceea că ar fi vorba despre un anume profesor napolitan, Marcello Marmo, care a studiat la Pisa. Un reporter de investigație, Claudio Gatti, crede că Elena Ferrante este Anita Raja, traducătoare şi scriitoare italiană.
În 2017, o echipă de informaticieni, filologi și lingviști de la Universitatea din Padova a analizat circa 150 de romane scrise în limba italiană, de 40 de autori diferiți, inclusiv șapte cărți ale Elenei Ferrante şi, prin diverse metode comparative, au emis ipoteza că Elena Ferrante este bărbat, mai exact, ar fi soțul Anitei Raja, adică jurnalistul Domenico Starnone.
“Odată scrise, cărţile nu mai au nevoie de autorii lor”…
Până la urmă, dincolo de astfel de curiozităţi, emblematică pentru situaţia în care o scriitoare sau un scriitor apelează la un pseudonim este una dintre afirmaţiile Elenei Ferrante: “Odată scrise, cărţile nu mai au nevoie de autorii lor. Odată ce am știut că o carte finalizată își va face loc în lume fără mine, odată ce am știut că nimic din eul meu concret, fizic nu va apărea vreodată lângă volum – ca și cum cartea ar fi un câine mic și eu aș fi stăpânul ei – acest lucru m-a făcut să văd scrisul dintr-o altă perspectivă. Am simțit că mi-am eliberat cuvintele”.
