Amplasat în apropierea Gării Centrale şi a Complexului Baroc, actualul Palat al Copiilor a fost iniţial construit pentru a servi ca sediu al Societăţii de Arheologie şi Istorie. Aşadar, clădirea a fost primul muzeu cu „acte în regulă” din oraşul Oradea şi a fost rezultatul încununat al efortului oamenilor din Societatea de Arheologie şi Istorie a Comitatului Bihor.

Demersurile de construcţie a acestei clădiri încep odată cu înfiinţarea Societăţii (1872), aceasta având interesul de a avea un spaţiu optim în care să îşi poată pune în valoare colecţiile proprii. Nouăsprezece ani mai târziu, în 1891, prin bunăvoinţa episcopului romano-catolic Laurentius Schlauch, arheologii şi istoricii orădeni primesc şi terenul necesar pentru construcţie.

Concepţia şi construcţia clădirii îi aparţin cunoscutului arhitect-inginer Rimanóczy Kálmán-senior. Stilul adoptat de el este cel eclectic. Astfel, privitorul poate observa cu uşurinţă cum, cel puţin pe faţada clădirii dominată de rezalitul central, se îmbină într-un reuşit şi armonic mod elementele constructive, precum coloanele cu capiteluri ionice, arhitrava, friza şi timpanul triunghiular, specifice neoclasicismului, cu ferestrele rectangulare şi ediculele specifice renascentismului. Construcţia clădirii era terminată în anul 1895.

Interesant este că actuala Stradă a Muzeului a luat naştere tocmai pentru a se asigura accesul spre muzeul aflat atunci în construcţie.

sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor-monument-istoric.jpg
alee-spre-sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
intrare-in-sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
cupola-de-la-sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
coloane-si-panou-sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg
sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor-vazut-din-lateral.jpg
vedere-laterala-cu-sediul-muzeului-societatii-de-istorie-si-arheologie-azi-palatul-copiilor-si-elevilor-din-oradea-judetul-bihor.jpg

answear.ro%20

LĂSAȚI UN MESAJ