Pe locul unde se înalţă astăzi clădirile Seminarului Teologic şi ale Internatului Greco-Catolic exista de la începutul sec. al-XVIII-lea o veche casă a călugărilor iezuiţi care, ajunsă în stadiu de abandon, a fost revendicată împăratului Leopold al II-lea de către românii uniţi, întâi ca locuinţă pentru părinţii canonici, iar apoi ca Seminar.
Această din urmă menire a construcţiei a fost încurajată de către strădania Episcopului greco-catolic Ignatie Darabant care, fiind înscăunat întru arhiereu la Oradea pe 8 aprilie 1788, a sensibilizat curtea imperială în favoarea pregătirii la Oradea a tinerelor vocaţii româneşti.
Odată obţinute aprobările şi fondurile necesare, Ignatie Darabant a deschis Seminarul prin şedinţa consistorială din 29 octombrie 1792, asumând în total 16 tineri. Menirea instituţiei era aceea de-a conduce tinerii cei mai de seamă către preoţie, iar pe cei mai slabi spre a fi învăţători în şcolile diecezei. În Seminar aveau întâietate fiii de preoţi săraci, orfani, atât greco-catolici, cât şi ortodocşi.
Pentru o lungă perioadă, Seminarul a jucat un rol decisiv în educarea clerului orădean, atât din punct de vedere spiritual şi pastoral, cât şi cultural. Este de menţionat faptul că aici s-a promovat limba română, specificul greco-catolic şi s-a permis frecventarea unor şcoli catolice din oraş, chiar dacă doar la nivelul gimnazial şi liceal. În tot acest interval însă Institutul va dărui Bisericii şi românimii Ierarhi şi clerici de valoare: Episcopul Vasile Erdeli, Episcopii I. Alexi şi I. Szabo ai Lugojului, Mitropolitul Ioan Vancea etc.
După aproximativ cincizeci de ani, când vechea casă a iezuiţilor a devenit nesigură şi insuficientă, Episcopul Vasile Erdeli va începe construcţia unui nou edificiu, în 1846. La debutul sec. XX – lea, Arhiereul Demetriu Radu amplifică ulterior clădirea.
Anul 1924 rămâne semnificativ pentru învăţământul greco-catolic, încât la Oradea, în această incintă, se fondează Academia Teologică de rang universitar. Neîndoielnic, învăţământul greco-catolic creşte astfel în calitate şi profesionalitate.
În 1948, scoatea abuzivă în afara legii a întregii Biserici Române Unite afectează şi viaţa acestui Institut: Academia este desfiinţată, iar clădirile şi biserica seminarială sunt confiscate, dându-li-se alte destinaţii.
Episcopul Vasile Hossu, primul arhiereu al Oradiei, după ieşirea Bisericii din catacombe, face eforturi considerabile pentru reînfiinţarea lăcaşului de formare al preoţilor români uniţi. Cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Învăţământului se repune în funcţiune „Institutul Teologic Greco-Catolic de grad universitar”, iar prin strădaniile arhiereului, clădirile căminelor sunt rând pe rând retrocedate. Unica fostă proprietate ce nu aparţine încă Episcopiei Greco-Catolice este vechea biserică a Seminarului.
În anul 1994, o primă promoţie de 74 de tineri au absolvit cursurile acestui Institut Teologic, care se susţinea totuşi prin eforturi şi carenţe considerabile.
În tot acest interval s-au pregătit şi perfecţionat în Occident (în Italia cu precădere) tineri preoţi şi cadre, care, în 1999, vor realiza fuzionarea instituţiei cu Facultatea clujeană Babeş-Bolyai. Din acel moment, în acest cadru, funcţionează la Oradea Departamentul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.
În paralel, prin grija Episcopului Virgil Bercea de Oradea, s-au îmbunătăţit simţitor condiţiile de viaţă şi s-au făcut noi importante investiţii. Toate vechile clădiri au fost dotate şi reparate, iar în anul 2001 s-a început construcţia unui al patrulea corp spre a servi drept cămin pentru studenţii de la ramura de teologie pastorală.
Toţi viitorii preoţi, care se desăvârşesc intelectual prin frecventarea cursurilor Departamentului de Teologie al Universităţii Babeş-Bolyai locuiesc în aceast nou Seminar, care, prin formatorii ce le stau la dispoziţie şi structurile aferente, va adăuga ceva la formarea lor spirituală, liturgică, pastorală şi umană.
În incintă coexistă aşadar două instituţii, cea statală a Facultăţii şi cea bisericească a Seminarului, care lucrează împreună, fiecare cu propriul său specific.
Clădirile seminarului, bogat ornate și încărcate de istorie, stau mărturie despre evoluția arhitecturală și educațională a Oradiei. Conservarea acestora oferă o fereastră spre trecutul vibrant al orașului, întruchipând spiritul și determinarea comunității de a-și păstra și cultiva identitatea culturală și religioasă.
