În fiecare an, Biserica Ortodoxă sărbătorește, la data de 20 iulie, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, un exemplu de credință, de curaj, dreptate și devotament în fața lui Dumnezeu. Ilie este un nume foarte popular în tradiția românească, fiind purtat de peste 120.000 de persoane, situându-se pe locul al cincilea, ca frecvență, după Ion, Vasile, Dumitru, Gheorghe.

Etimonul (originea) numelui Ilie este ebraicul Elijah(u)/Eliyahu, purtat de unul dintre profeții evrei din Cartea Regilor, din Vechiul Testament, preluat în latină în forma Elis, iar în greacă, Elias. Este un nume teoforic, adică purtător/inspirat de Dumnezeu. Sensul ebraicului Elijah(u)/Eliyahu este “Jahve este Dumnezeul meu”/”Dumnezeu este Domnul meu” și se leagă de împrejurarea în care poporul evreu, strâns pe Muntele Carmel, a trebuit să aleagă cărei divinități i se va închina, în urma unei “probe a focului”, câștigată de Prorocul Ilie, în fața adepților lui Baal (un zeu semitic), Dumnezeu trimițând foc din cer, iar poporul înțelegând astfel că “Domnul este adevăratul Dumnezeu”.

Diversele tradiții asociate zilei de Sfântul Ilie se explică prin faptul că și această sărbătoare (ca multe altele – Buna Vestire, Nașterea Domnului, Rusaliile etc.) s-a suprapus pe data altor sărbători precreștine, referitoare la ciclul naturii, recolte, la cultul Soarelui etc. Așa se face că viața profetului, fiind legată de o perioadă foarte călduroasă, de secetă, culminând cu ridicarea lui la ceruri, într-un car de foc, a generat o serie de credințe, precum cea legată de “rău de foc, de trăsnet și de piatră”, dacă sărbătoarea nu este respectată.

Multe legende povestesc de asemenea că, în vremea în care a trăit Sfântul Ilie, adică în secolul al IX-lea î.Hr., israelienii se închinau la idoli, iar Prorocul Ilie l-a avertizat pe regele Ahab că “în acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie”, ceea ce s-a și întâmplat. La porunca lui Dumnezeu, Prorocul a părăsit Israelul și, în drumul său, a poposit în casa unei văduve sărace, pe care a răsplătit-o pentru ospitalitatea sa, i-a readus la viață copilul, suflând de trei ori asupra trupului acestuia și invocându-l pe Dumnezeu, Profetul Ilie fiind considerat “făcător de minuni”.

Pentru devotamentul său, Sfântul Proroc Ilie a fost ridicat la cer, într-o căruță de foc, trasă de cai de foc, minune la care a asistat ucenicul și succesorul său, Elisei. De aceea se spune că, atunci când sunt ploi torențiale, cu tunete și fulgere, Sfântul Ilie traversează cerul, pentru a-i ocroti pe oameni.

S-au mai păstrat și alte obiceiuri de Sfântul Ilie, legate tot de recolte, în această zi (nu mai înainte) mâncându-se roade noi – mere de vară, struguri, nuci, alune – după ce au fost sfințite la biserică, iar apicultorii (Sfântul Ilie fiind și patronul apicultorilor) recoltează și degustă mierea adunată în stupi.

Semnificația numelui Ilie este profund înrădăcinată în istorie și religie, fiind asociat adesea cu profeția și spiritualitatea. Acest nume, derivat din numele profetului Ilie, este cunoscut pentru asocierea cu principii de curaj, devotament și credință. În multe culturi, Ilie este văzut ca un purtător al speranței și un intermediar între divin și uman.

  • Variante și adaptări: De-a lungul timpului, numele Ilie a cunoscut multiple variante și adaptări, păstrându-și totuși esența și semnificația originară.
  • Utilizare și popularitate: În ciuda vârstei sale, numele Ilie rămâne popular în multe regiuni, reflectând o legătură continuă cu tradiția și valorile ancestrale.

În contextul actual, înțelegerea semnificației numelui Ilie poate adăuga o nouă dimensiune la aprecierea noastră pentru istorie și cultură. Pentru a extinde cunoștințele despre semnificația altor nume și a îmbunătăți înțelegerea utilizării lor, vă recomandăm să consultați articolul nostru Cum este corect: niciun sau nici un? Acesta vă va oferi o perspectivă asupra folosirii corecte a cuvintelor, îmbunătățind astfel competențele de exprimare și înțelegere în limba română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.