Expresia “Panta rhei” provine din limba greacă şi înseamnă “Totul curge” (cu sensul general, filosofic, “Totul curge, nimic nu rămâne neschimbat”). Este o axiomă – un adevăr evident prin el însuşi, neavând nevoie de demonstraţie – punct de sprijin pentru filosofia lui Heraclit din Efes (secolul al VI-lea i. Hr.), care considera lumea (implicit omul) ca fiind într-o continuă mişcare şi transformare.
O concepţie asemănătoare a exprimat, în antichitate, şi poetul latin Publius Ovidius Naso (exilat la Tomis, din motive rămase neclare, de către împăratul Augustus) – Omnia mutantur, nihil interit (Totul se schimbă, nimic nu dispare) sau, în replica ştiinţifică, ulterioară, din secolul al XVIII-lea, a părintelui chimiei moderne, Antoine Lavoisier – “Nimic nu se pierde, totul se transformă”
Pentru Heraclit, Panta rhei defineşte, sintetic, o mişcare în cerc, continuă, a tuturor celor veşnice, precum şi a celor trecătoare, dar, pentru acestea din urmă, în limitele existenţei lor. Spre deosebire de Heraclit, care, deşi convins că nimic nu rămâne neschimbat, a ignorat ideea evoluţiei, Ovidius, dincolo de succesiunea perpetuă a zilelor, nopţilor, anotimpurilor, vârstelor etc., a crezut şi în principiul continuităţii spiritului, dincolo de moarte.
În limbajul actual, expresia Panta rhei este utilizată pentru a sublinia că trăim într-o lume/univers care se schimbă neîncetat.
.){kind=link}